-
Tendințe în criminalitatea informatică
-
Mesaj din partea lui Dl. Marco Obiso, ITU, Geneva
În faţa atacurilor cibernetice de proporţii petrecute în ultimii ani, deseori, replica statelor ţintă a rămas nevăzută.Însă în spatele uşilor închise, discuţiile au fost lungi şi complicate, învârtindu-se în jurul câtorva întrebări la care nu s-au găsit încă răspunsuri: Care este echivalentul unui atac cibernetic în repertoriul clasic al războiului şi care se
cuvine a fi reacţia unei entităţi atacate? Care …
Pe modelul “Cybersecurity-Romania”,prima ediţie a platformei noastre de dialog public-privat Vest-Europeană, „Cybersecurity-Switzerland” a avut loc la Porrentruy (Elveţia) în 7 și 8 decembrie.
Vom reveni pe larg asupra dezbaterilor ţinute acolo în cadrul subiectului central al următoarei ediţii a revistei noastre…
Fake news este expresia din era tehnologiei pentru comunicarea informaţiilor false, pentru propagandă şi diversiune. Principalul mijloc de propagare sunt oamenii, care pică în capcană fără să îşi dea seama că, de fapt, sunt victimele propriilor emoţii. Istoria recentă ne-a arătat cum se poate destabiliza o societate prin …
Atunci când vine vorba de gestionarea incidentelor de securitate cibernetică, cu toții știm că în teorie trebuie să ne asigurăm că dispunem de următoarele capabilități: prevenție, detecție și răspuns. Din fericire există deja o multitudine de tehnologii, open source, gratuite sau comerciale, care adresează aceste nevoi și pe care …
Unul din cele mai importante trenduri ale sistemului actual este reprezentat de accelerarea schimbărilor în diferitele domenii știinţifice și tehnologice. Răspândirea tehnologiilor și accesul relativ facil și generalizat la astfel de tehnologii reprezintă pe fond o mare oportu- nitate dar și un mare risc. Evoluţia tehnologiilor a atras după sine creșterea exponenţială a vitezei de circulaţie a informaţiei, astfel…
Asigurările reprezintă o metodă bună de a preîntâmpina consecinţele unui risc cibernetic. În acest caz, riscul este unul aparte întrucât consecinţele sale se pot manifesta în mai multe forme Un atac poate avea repercusiuni asupra nivelului de activitate și deci consecinţe în ceea ce privește pierderile de profit brut; acestora li se pot adăuga costuri suplimentare considerabile ca de pildă costurile de investigaţii și….
Calitatea codului sursă reprezintă primul nivel de securitate informatică. Într-adevăr, o eroare în cod care provoacă o disfuncţionalitate a aplicaţiei se numeşte bug, este o eroare vizibilă şi care se poate corecta, însă acest proces este costisitor; în schimb, o eroare în cod care….
Evoluțiile tehnologice actuale constituie, în ansamblu, o revoluție, în măsura în care acestea deschid perspective complet noi. Vor avea repercusiuni asupra comportamentului indivizilor, al colectivităților publice, al organizațiilor dintre cele mai diverse și al întreprinderilor și, în același timp, vor avea un impact tot mai puternic asupra…
Conștientizarea copiilor și adulţilor: după recordul
UE (1059 de copii) stabilit cu ziua gratuită de
prevenţie (13 septembrie) realizată în cadrul
congresului „Cybersecurity-Romania”ediţia a 6-a de
către Swiss Webacademy cu Poliţia Română,Inspectoratul Școlar Sibiu …
Desfășurată sub Înaltul Patronaj al Ambasadorului Elveției în România și organizată în colaborare cu Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ONU-Geneva), cea de-a 5-a ediție a platformei de dialog …
Dacă 2015, din punct de vedere bibliografic, a văzut apariţia de articole și volume dedicate aproape tuturor tematicilor care au legătură cu securitatea cibernetică, sfârșitul anului trecut și începutul noului an au marcat, pentru edituri și reviste specializate, un adevărat „boom” de publicaţii pe două subiecte principale, legate de evenimente digitale dar și geopolitice petrecute în ultimele 12 luni: protecţia datelor și privacy, pe de o parte, terorism și război cibernetic, pe de altă parte.
Dată fiind tematica acestui număr legată de protecţia..
Unul dintre subiectele cele mai discutate în discuţiile din comunitatea de (cyber) securitate este cel legat de penuria de forţă de muncă din domeniu. Cu toate că este evident că este o problemă reală să …
În majoritatea ţărilor europene conformarea la GDPR este văzută ca un motiv de îngrijorare pentru companiile care administrează date personale, deoarece amenzile în cazul…