A patra revoluţie industrială și impactul său asupra forţelor armate

A patra revoluţie industrială și impactul său asupra forţelor armate

135

autor: Marc-André Ryter

Evoluțiile tehnologice actuale constituie, în ansamblu, o revoluție, în măsura în care acestea deschid perspective complet noi. Vor avea repercusiuni asupra comportamentului indivizilor, al colectivităților publice, al organizațiilor dintre cele mai diverse și al întreprinderilor și, în același timp, vor avea un impact tot mai puternic asupra securității societăților și a indivizilor.

Despre ce este vorba?
Statele și societăţile civile se vor dezvolta prin integrarea și chiar prin supunerea la evoluţii tehnologice. Acestea creează oportunităţi în toate domeniile societăţii și vor putea fi folosite pentru sporirea eficienţei și rapidităţii proceselor. Cu toate acestea, noile tehnologii vor crea noi provocări și noi vulnerabilităţi. Statele vor fi ameninţate în mod diferit și vor trebui să se adapteze noului mediu.

Marc-André Ryter

Noile tehnologii vor exercita astfel o influenţă directă și indirectă asupra provocărilor cu care se vor confrunta forţele armate, și implicit asupra evoluţiei acestora. Vor înlocui actualele sisteme costisitoare și complicate. Combinaţia dintre oportunităţile pe cale de apariţie și noile vulnerabilităţi pe care le vor crea anticipează faptul că evoluţiile tehnologice actuale vor influenţa relaţiile dintre state în domeniul securităţii într-un sens pozitiv și într-unul negativ. Discuţia actuală cu privire la introducerea acestor noi tehnologii se concentrează mai ales asupra unor aspecte diametral opuse: pe de o parte, economiile substanţiale posibile pe termen lung și, pe de altă parte, costurile semnificative care ar putea constitui, iniţial, un factor limitator, cu atât mai mult cu cât va fi necesară instaurarea unui nou sistem de guvernare și de control care va fi purtător de costuri suplimentare. Pe de altă parte, aspectele legate de securitate ale acestei evoluţii sunt mult prea frecvent absente din dezbatere.
Scopul acestui articol este de a sensibiliza cu privire la consecinţele acestei evoluţii, de a evidenţia impactul asupra securităţii și asupra forţelor noastre armate, în special asupra armatei elveţiene, și de a arăta în ce măsură noile tehnologii sunt pertinente pentru dezvoltarea sa. Într-un viitor previzibil, majoritatea inovaţiilor tehnologice actuale vor fi integrate în domeniul apărării, independent de gradul ameninţării. Vor fi necesare investiţii importante, cu consecinţe deloc neglijabile asupra bugetelor militare.
Acest articol nu va trata aspectele etice ale acestei evoluţii și nici dimensiunea eticii legate de autonomia sistemelor armate. Această chestiune este abordată într-un proiect specific din domeniul Doctrinei militare a Statului major al armatei și va face obiectul unui viitor articol1.
A patra revoluţie industrială, obiectul prezentei discuţii, este bazată pe de o parte pe conectarea completă a producţiei și a proceselor și, pe de altă parte, pe dezvoltarea noilor tehnologii care o sprijină pe cea dintâi. De fapt, aceasta rezidă în integrarea tehnologiilor digitale dotate cu toate funcţiile constitutive ale vieţii și în intensificarea relaţiilor de muncă dintre fiinţele umane și mașinării. Aceste relaţii, precum și cele între mașinării, vor evolua, datorită gradului tot mai mare de delegare către mașinării a calităţilor senzoriale, a mobilităţii și a inteligenţei, precum și a anumitor competenţe decizionale.
Pretutindeni, evoluţia tehnologică aduce cu sine progrese: eficienţă și eficacitate crescute ale sistemelor, coordonare între sisteme și gestionare a acţiunilor de către sisteme optimizate. Analiza integrată a unui număr mai mare de date permite operarea într-un mod mai flexibil și inovator. Informaţia și ideile se răspândesc instantaneu, la scară planetară, fără să fie nevoie de deplasarea persoanelor. Iată doar câteva exemple de aplicaţii concrete generate de evoluţiile tehnologice.
Având în vedere că în 2015, 85% dintre dispozitive nu erau conectate, iar aproape 80% dintre date nu erau clasate și deci nu erau utilizate pentru a genera informaţii, se poate estima saltul calitativ care va urma.
Acestea se vor baza pe o multiplicare a obiectelor conectate și o creștere exponenţială a volumului de date care vor putea fi operate. Repercusiunile vor fi atât de semnificative încât poate fi vorba de o schimbare de paradigmă, de unde și noţiunea de a patra revoluţie industrială2. Evoluţia cea mai semnificativă o reprezintă volumul de date generate și schimbate, precum și preluarea controlului de către algoritmi. Între 2015 și 2020, vor fi de 15 ori mai multe date generate de către dispozitive. Tot în această perioadă, vor fi de 50 de ori mai multe date stocate. Având în vedere că în 2015, 85% dintre dispozitive nu erau conectate, iar aproape 80% dintre date nu erau clasate și deci nu erau utilizate pentru a genera informaţii, se poate estima saltul calitativ care va urma3. Inteligenţa artificială va fi tot mai necesară, chiar și numai pentru trierea masei de date generate. Constatarea că problema securităţii este insuficient integrată în această evoluţie e îngrijorătoare, iar acest lucru va implica în mod obligatoriu costuri importante, mai ridicate decât cele de achiziţie, atunci când se va pune problema actualizării securităţii sistemelor.
Atractivitatea celei de-a patra revoluţii industriale provine din potenţialul imens de îmbunătăţire în numeroase domenii ale vieţii. Încetinirea sau chiar controlarea dez voltărilor în acest domeniu vor fi foarte dificile, în ciuda riscurilor care nu sunt încă pe deplin evaluate, cu ar fi posibilitatea ca, în viitor, dispozitivele să iasă de sub controlul uman. Deja se poate afirma că utilizarea Big Data nu mai este sub control, întrucât cei care controlează o parte din aceste Big Data, în special ser viciul Cloud, se bucură de o putere considerabilă. Însă există și alte riscuri, mult mai meschine, care provoacă tensiuni. Producţia sistemelor legate de noile tehnologii necesită o mare cantitate de materiale rare. Va începe deci o competiţie reală pentru aceste resurse. În plus, funcţionarea acestor sisteme necesită multă energie, ceea ce are consecinţe importante și costisitoare asupra dez voltării infrastructurii energetice.
S-ar putea chiar ca, la un moment dat, inteligenţa artificială să depășească inteligenţa umană, mai ales în ceea ce privește viteza evoluţiei sale.
Pe termen lung, dezvoltarea inteligenţei artificiale ar putea avea consecinţe care, la ora actuală, nu pot fi prevăzute. S-ar putea chiar ca, la un moment dat, inteligenţa artificială să depășească inteligenţa umană, mai ales în ceea ce privește viteza evoluţiei sale. Totuși, acest subiect, studiat sub eticheta de singularitate tehnologică, nu este abordat în acest articol.

Despre ce evoluții este vorba?

Este importantă diferenţierea tehnologiilor de aplicaţiile lor. Tehnologiile prezentate în cele ce urmează, asociate celei de-a patra revoluţii industriale, sunt tot mai des amintite. Ele sunt de aplicabilitate civilă în general, însă au un impact asupra securităţii din cauză că pot fi aplicate forţelor armate și modului de purtare a războiului și sunt, în general, folosite pentru a face rău adversarului:
– Inteligenţă artificială;
– Internetul obiectelor;
– Roboţi de generaţie nouă;
– Big Data;
– Biologie sintetică;
– Substanţe nootropice;
– Imprimare 3 sau 4D;
– Calculator cuantic;
– Tehnologii neuromorfice;
– Energie regenerabilă, produsă in situ;
– Nanotehnologii.
Anumite tehnologii dintre cele enumerate au deja aplicaţii pentru forţele armate, iar, în cazul altora, aceste aplicaţii urmează să fie dezvoltate. Combinaţia acestor tehnologii poate deschide noi orizonturi și poate genera aplicaţii necunoscute în prezent. Klaus Schwab menţionează, de pildă, posibilităţi de a acţiona direct asupra sistemului nervos al combatanţilor4.
La ora actuală, discuţia cu privire la noile echipamente care ar putea fi folosite pe câmpul de bătălie vizează aplicaţiile următoare:
– Drone;
– Roboţi de luptă;
– Vehicule autonome;
– Arme autonome;
– Arme în spaţiu;
– Exoscheleţi și alte echipamente de îmbunătăţire a performanţelor combatanţilor;
– Muniţii inteligente;
– Substanţe care îmbunătăţesc eficienţa combatanţilor;
– Arme cibernetice5;
– Arme biologice și biochimice6.
Devine deci importantă urmărirea evoluţiei acestor tehnologii și aplicaţiile lor potenţiale pentru a deduce care din ele pot fi folosite de către un adversar și care ar trebui introduse în dotarea armatei elveţiene sau, cel puţin, ar trebui luate în considerare. Ar trebui mai ales concepute niște răspunsuri la aceste tehnologii pentru a ne proteja soldaţii și populaţia, în funcţie de două aspecte principale. În primul rând, răspunsurile ar trebui să fie capabile să înglobeze și să ţină sub control difuzarea capacităţilor noilor tehnologii de a face rău, în special a celor cu dublă utilizare (dual use). Apoi, va trebui să ne asigurăm că procesele noastre de decizie și de introducere a noilor materiale pot fi suficient de rapide și de flexibile pentru a ne permite dezvoltarea și implementarea la timp a opţiunilor alese. Potrivit Agenţiei europene de apărare, există în prezent patru factori care evoluează foarte repede și care ar trebui integraţi în raţionamentul nostru cu privire la dezvoltarea tehnologică a forţelor armate:
– Competiţia globală pentru superioritate tehnologică;
– Apariţia noilor domenii de cunoștinţe și de tehnologii convergente;
– Ciclurile de inovare tot mai scurte;
– Importanţa crescândă a investiţiilor private în materia inovării7.
Combinarea acestor patru factori este deja o realitate și constituie veritabilul caracter revoluţionar al evoluţiei tehnologice.

A patra revoluție industrială și impactul său asupra securității

A patra revoluţie industrială este ca o monedă cu două feţe. Pe de o parte, progresele tehnologice deschid perspective pozitive care lasă să se întrevadă o securitate mai puternică, o interoperabilitate mai ridicată între sisteme, o reducere a costurilor, o mai bună eficacitate și rapiditate. De aceste noi capacităţi va beneficia atât sectorul civil cât și cel militar și vor permite o mai bună pregătire în situaţii extraordinare, cu sau fără angajarea forţelor armate. Cu toate acestea, progresele tehnologice implică și o gamă foarte largă de vulnerabilităţi și deci de posibile perturbări și manipulări. La acestea se adaugă faptul că riscul de erori umane datorat complexităţii tot mai mari este mai ridicat. Într-adevăr, gestionarea acestor noi riscuri necesită resurse și competenţe adesea noi, care implică o creștere masivă a interdependenţelor. Pentru forţele armate, acest lucru implică o interdependenţă crescută între componente, însă mai ales cu exteriorul. În plus, gestionarea noilor riscuri generează o sarcină grea a utilizatorilor, fiindcă trebuie prevenite incidente care ar avea consecinţe grave pentru societăţi.
Hiperconectivitatea reprezintă un avantaj pentru actorii privaţi, le variază posibilităţile de acţiune și le oferă șansa de a fi folosiţi ca proxy.
Schwab vorbește despre o evoluţie care se îndreaptă spre ceea ce el numește hiperconectivitate8. Potrivit acestuia, această hiperconectivitate va spori și mai mult inegalităţile în lume și o va fracţiona și mai mult. Așa cum a mai fost demonstrat deja, aceste fenomene creează condiţii favorabile extremiștilor din toate taberele și contribuie la întărirea ameninţării împotriva statelor și a societăţilor. Hiperconectivitatea reprezintă un avantaj pentru actorii privaţi, le variază posibilităţile de acţiune și le oferă șansa de a fi folosiţi ca proxy. Aceasta oferă mai multe opţiuni pentru acţiunile criminale, pentru actele de terorism sau de șantaj, inclusiv actorilor care deţin resurse puţin dezvoltate. Este vorba despre o evoluţie în curs de producere, care ar putea totuși să ducă la consecinţe mai îngrijorătoare decât ceea ce cunoaștem în acest moment. Folosirea pe scară foarte largă a mijloacelor media sociale pentru a decredibiliza în mod ţintit instituţii prin intermediul propagandei poate provoca și înteţi probleme sociale importante. Vorbim totuși despre o armă cu dublu tăiș care poate fi folosită în același mod de către guverne.
Numeroase riscuri care fac parte integrantă din evoluţia tehnologică pot afecta funcţionarea societăţilor și constituie deci ameninţări esenţiale. Potenţialul lor distructiv este foarte crescut și generează un sentiment de vulnerabilitate în raport cu această evoluţie. Riscurile sunt cel mai adesea legate de stocarea datelor și de controalele necesare care decurg din acest fapt. Îndoielile cele mai evidente vizează controlul datelor acumulate și posibilităţile de deturnare sau de folosire a lor în scopuri incorecte pe care le va genera fenomenul conectării tot mai multor informaţii.
În plus, încă nu cunoaștem bazele legale care se aplică, mai ales că nu știm încă unde se găsesc datele stocate (cloud), cui aparţin, cine le poate consulta, folosi sau modifica, și asta mai ales deoarece conexiunile dintre ele nu sunt suficient de clare. Va trebui prevăzută o posibilitate de a corecta sau de a elimina informaţiile false și de a preveni o utilizare frauduloasă. Există atât de multe chestiuni esenţiale care, pentru moment, nu sunt eglementate. Iar când știm că gestionarea băncilor de date și dezvoltarea programelor pentru acest scop sunt deja automatizate și folosesc inteligenţă artificială9, devenim conștienţi de mizele din spatele Big Data.
În plus, încă nu cunoaștem bazele legale care se aplică, mai ales că nu știm încă unde se găsesc datele stocate (cloud), cui aparţin, cine le poate consulta, folosi sau modifica, și asta mai ales deoarece conexiunile dintre ele nu sunt suficient de clare.
Trei grupe de risc principale sunt studiate în prezent de oamenii de știinţă10. În primul rând, toate riscurile legate de o programare incompletă a dispozitivelor și care ar determina roboţii prevăzuţi cu inteligenţă artificială să nu mai efectueze corect misiunea prevăzută iniţial. Am avea de-a face, în acest caz, cu efecte secundare negative. În al doilea rând, roboţii ar putea executa misiunea până într- un stadiu extrem care nu a fost prevăzut. Aceste efecte de saturaţie antrenează comportamente care se pot dovedi periculoase. În fine, inteligenţa artificială implică o anumită autonomie a dispozitivelor, care ar putea avea efecte dincolo de ceea ce a fost prevăzut iniţial, cu efecte negative. Aceste derivate ale autonomiei constituie fără îndoială cel mai mare pericol pentru dispozitivele care au o capacitate autonomă de învăţare.
Provocarea următoare constă în trierea și verificarea informaţiilor. Chiar și în momentul de faţă, informaţii false pot fi create intenţionat și distribuite pe scară largă foarte rapid, determinând comportamente iraţionale. Manipularea mulţimilor și crearea de grupuri de protestatari convinși de buna lor credinţă devin activităţi din ce în ce mai ușor de îndeplinit.
Aceste derivate ale autonomiei constituie fără îndoială cel mai mare pericol pentru dispozitivele care au o capacitate autonomă de învăţare.
Riscul este tot mai ridicat pe măsură ce securitatea individului este pusă sub semnul întrebării prin refuzarea accesului la servicii esenţiale pentru ceea ce este adesea considerat ca ţinând de domeniul confortului, însă în realitate privește supravieţuirea. Manipularea distribuţiei de apă, de electricitate sau de hidrocarburi poate să creeze rapid situaţii tensionate. Perturbarea comuni- caţiilor, aprovizionării cu alimente, a reţelei de sănătate sau de trafic aerian, rutier sau feroviar poate pune în pericol în timp foarte scurt funcţionarea societăţilor.
Evoluţia tehnologică implică și alte riscuri care pot fi exploatate pentru a face rău și sunt astfel semnificative din punct de vedere militar. Rapiditatea evoluţiei componentelor și programelor creează de facto vulnerabilităţi legate de faptul că aceste elemente sunt la scurt timp depășite dacă nu sunt actualizate încontinuu, creând astfel o dependenţă a consumatorilor de furnizori. O altă vulnerabilitate este generată de complexitatea crescândă a reţelelor și imposibilitatea protejării lor complete, în special faţă de piratările informatice. Această cvasi-imposibilitate determină tot mai multe organizaţii publice sau private să funcţioneze utilizând reţele închise11. În concluzie, societăţile ar trebui să integreze riscurile generate de evoluţiile tehnologice pentru a-și garanta securitatea și în special pacea socială. Anticiparea consecinţelor unei automatizări excesive și desfiinţarea locurilor de muncă este dificilă.

Implicațiile cu privire la apărare și la forțele armate

Folosirea tot mai frecventă de către forţele armate a tehnologiilor de vârf nu reprezintă în sine ceva nou. Noţiunea de război în reţea (network centric warfare/ netword enabled operations) a fost deja integrată în cadrul forţelor armate ale majorităţii statelor, la scări diferite, de câţiva ani. Iniţial, era vorba despre legarea diferitelor componente ale forţelor și punerea la dispoziţia militarilor de legături rapide și multiple cu diferite tipuri de senzori (drone, sateliţi etc.).
Cum sectorul apărării nu mai reprezintă motivul principal al evoluţiilor tehnologice, va trebui să se adapteze inovaţiilor venite dinspre industria civilă.
Evoluţiile actuale vor necesita o adaptare a forţelor armate, pentru ca acestea să fie pregătite să facă faţă posibilelor surprize strategice. Cum sectorul apărării nu mai reprezintă motivul principal al evoluţiilor tehnologice, va trebui să se adapteze inovaţiilor venite dinspre industria civilă. Această adaptare va viza însuși nucleul capacităţii de apărare și nu va fi doar o urmare a evoluţiei tehnologiilor folosite în prezent; ea va permite depășirea sistemului C4ISTAR actual, în principal datorită dezvoltării dimensiunii informaţionale și automatizării mai accelerate. Importanţa stăpânirii informaţiei va deveni tot mai semnificativă, cu scopul de a stabili și de a păstra o superioritate operaţională relativă12.
Capacitatea de a alege și de a lua decizii mai bune și mai rapide decât adversarul, rămânând totodată protejaţi de informaţiile false și de manipulările de sisteme, este așadar crucială.
Superioritatea în domeniul informaţiei trebuie să permită asigurarea anumitor avantaje pe teren, precum capacitatea de a suprinde adversarul, disponibilitatea și gradul de adecvare a mijloacelor, viteza de acţiune sau flexibilitatea de reacţie. Capacitatea de a alege și de a lua decizii mai bune și mai rapide decât adversarul, rămânând totodată protejaţi de informaţiile false și de manipulările de sisteme, este așadar crucială. Noi sisteme, capabile de a conecta dispozitivele de captare, sisteme care iau decizii de comandă, sisteme de control și sisteme de arme automatizate sau autonome sunt în curs de dezvoltare și vor fi introduse într-un final printre dotările forţelor armate. În plus, vor fi conectate și sisteme care permit evaluarea permanentă a situaţiei, pentru îmbunătăţirea comenzii. Și totuși, chiar dacă aceste reacţii sunt mai rapide și mai precise, automatizarea deciziei în domeniul militar și faptul că dispozitivele pot fi programate pentru a purta o luptă în mod autonom rămân subiecte sensibile, în principal din cauza aspectelor etice.
Tot mai frecvent, inovaţiile generate de cercetările civile au impact asupra domeniului militar și implică riscuri și noi vulnerabilităţi. Există deci o inversare completă în privinţa costurilor cercetării, dezvoltării, producţiei și exploatării. Și totuși, tehnologiile preluate de domeniul militar sunt în principiu adaptate cu scopul îmbunătăţirii securităţii, fiabilităţii și rezistenţei lor.
Din punct de vedere militar, exista mai multe aspecte care trebuie luate în calcul cu prioritate. Evoluţia tehnologiilor va permite o utilizare sporită, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ, a unor noi dimensiuni, în special spaţiul și zonele maritime adânci. Apoi, analiza unei cantităţi mai mari de informaţii într-un termen mai scurt va crea un avantaj, permiţând ajustarea în permanenţă a acţiunilor tactice și comanda vehiculelor interforce. Se va produce și o îmbunătăţire a înţelegerii câmpului de luptă (battlespace awareness) care va fi determinată de un grad mai ridicat de transparenţă, în ciuda măsurilor contrare care vor fi cu siguranţă dezvoltate. Sistemele vor putea să recunoască mai ușor poziţiile, dispozitivele și deplasările trupelor. În fine, susţinerea și coordonarea inter-armelor vor fi îmbunătăţite, muniţiile vor deveni mai inteligente, cu mai puţine daune colaterale. Acest lucru va constitui un avantaj mai ales în mediul urban, la utilizarea unei strategii hibrid în care civilii sunt amestecaţi cu combatanţii și unde aceștia din urmă sunt dificil de identificat.
Însă vor exista și consecinţe negative. Un adversar va avea mai multe posibilităţi de a influenţa și perturba comanda militară a adversarului pe toate planurile; acesta poate afecta senzorii tot mai numeroși de pe reţeaua de comunicare, dar poate acţiona și direct asupra sistemelor de comandă sau asupra furnizorilor externi de care depind tot mai mult forţele armate. Adversarul va putea avea posibilitatea să ajungă la informaţii-cheie și să le modifice, pentru a crea o imagine falsă asupra situaţiei. Protecţia sistemelor constituie deci o necesitate absolută, iar o singură eroare de manipulare poate deschide o breșă pentru adversar. Această protecţie va fi întărită prin utilizarea de tehnologii de verificare (crosscheck) bazate pe inteligenţă artificială, și care vor deveni indispensabile. Datorită complexităţii sistemelor care vor lega numeroase echipamente și vor implica multe programe, cu conexiuni și puncte de intrare multiple, aplicaţiile militare vor fi în special vulnerabile la disfuncţii dintre cele mai diverse și la perturbări.
Folosirea noilor tehnologii devine necesară şi chiar indispensabilă, căci cantitatea informaţiilor disponibile pentru luarea unei decizii corecte a crescut exponenţial. Folosirea de strategii hibride creează o nevoie mai mare de informaţii; procesul aflării de informaţii despre ce se întâmplă devine mai dificil. O imagine mai precisă a câmpului de luptă este necesară pentru a identifica încontinuu noile nevoi de informaţii. Se pune problema aflării dacă toate informaţiile disponibile vor putea fi analizate în mod pertinent şi la termenele necesare şi dacă informaţiile relevante vor putea fi identificate în cadrul unui nor format dintr-un număr aproape infinit de date. Riscul de a se pierde în detalii, de nu a putea diferenţia între informaţii şi de a recurge la o automatizare a triajului, care în sine ar fi putea fi eronată, este foarte ridicat.
Folosirea noilor tehnologii devine necesară şi chiar indispensabilă, căci cantitatea informaţiilor disponibile pentru luarea unei decizii corecte a crescut exponenţial.
Digitalizarea va avea un impact major asupra tuturor fazelor ciclului OODA (observare, orientare, decizie, acţiune), întrucât noile tehnologii sprijină totalitatea activităţilor dezvoltate în fiecare etapă a ciclului13. În special, observarea va fi făcută prin integrarea mai multor date, orientarea va putea fi bazată pe simulare, decizia pe numeroase instrumente ajutătoare, iar acţiunea pe o sursă de comandă digitală. În plus, îmbunătăţirea comunicării, schimbului şi prelucrării informaţiilor va avea consecinţe cu impact până în liniile de aprovizionare.
„Biosfera”, adică ceea ce se întâmplă în interiorul corpurilor combatanţilor, va deveni un spaţiu care se va bucura de tot mai multă atenţie în context militar.
Noile tehnologii nu se vor aplica doar dispozitivelor, ci şi combatanţilor. Capacităţile de luptă ale acestora se vor putea îmbunătăţi prin intermediul unor măsuri tehnice şi chimice. Progresele biologice vor permite o mai bună rezistenţă la durere, la frică şi la stress. „Biosfera”, adică ceea ce se întâmplă în interiorul corpurilor combatanţilor, va deveni un spaţiu care se va bucura de tot mai multă atenţie în context militar.
Angajarea roboţilor în forţele armate, ca şi în domeniile non-militare, trebuie, înainte de toate, să-i scutească pe soldaţi de sarcini periculoase, murdare şi repetitive14, precum şi în domenii în care nevoia de comandă este limitată şi chiar absentă. Bineînţeles, roboţii prezintă avantajele de a nu fi sensibili la oboseală, de a garanta o mai bună precizie şi de a avea o forţă mai mare decât a oamenilor, însă şi aceştia au nevoie de tehnicieni pentru întreţinere şi au limitele lor atunci când vine vorba despre reacţiile la schimbări, lucru ce îi limitează în situaţii de luptă. De aceea, roboţii oferă perspective foarte bune cu precădere în domeniul logistic (mai ales pentru mentenanţă) şi în transporturi. Cu toate acestea, sunt preconizate şi alte aplicaţii pentru mini-drone sau roboţi de talie mică, de pildă în misiuni de sabotaj. Avantajul este că vor face posibilă declanşarea operaţiunii prin repartizarea misiunii roboţilor sau dronelor iar apoi dispozitivele îşi pot îndeplini misiunea în mod autonom şi fără a necesita comandă. Bineînţeles, acţiunile de acest tip pot eşua din cauza fragilităţii dispozitivelor şi, în special, a senzorilor, camerelor, microfoanelor, GPS etc. sau chiar a motoarelor.
Inovaţiile tehnologice permit îmbunătăţi- rea atât a procesului de comandă, cât şi a performanţelor soldaţilor şi ale armamentelor.
Acest raţionament indică foarte clar faptul că există două domenii diferite concentrate prin introducerea noilor tehnologii în cadrul forţelor armate. În primul rând, anumite tehnologii permit îmbunătăţirea prestaţiilor de bază şi stabilirea disponibilităţii de bază, în special prin automatizarea numeroaselor funcţii. Senzorii vor permite efectuarea de acţiuni de mententanţă doar în cazul în care acestea sunt cu adevărat necesare. Apoi se adaugă nivelul comenzii operaţiunilor, până la rangul de soldat. Inovaţiile tehnologice permit îmbunătăţirea atât a procesului de comandă, cât şi a performanţelor soldaţilor şi ale armamentelor. Dispozitivele colectoare de date purtate de soldaţi vor permite identificarea în timp real a măsurilor necesare pentru garantarea unei eficienţe maxime în luptă şi vor oferi indicaţii care vor constitui un nou factor important în luarea de decizii. Noile tehnologii de dovedesc astfel adaptate pentru gestionarea numeroaselor puncte şi numeroaselor instrumente sau dispozitive, dar şi pentru coordonarea proceselor la scări diferite.
Datorită potenţialului de îmbunătăţire promiţător, inteligenţa artificială va fi folosită cu siguranţă tot mai frecvent în cadrul forţelor armate. Această dezvoltare se va face în funcţie de cinci factori, care vor juca fiecare câte un rol-cheie:
– viteza de lucru a dispozitivelor în toate domeniile, ca de pildă analiza datelor, alertarea, apărarea în spaţiul cibernetic, comanda războiului electronic;
– complementaritatea tot mai mare între om şi dispozitiv, în special în procesul de luare a deciziilor;
– îmbunătăţirea capacităţilor soldaţilor de a analiza mediul în care se află şi de a reacţiona în mod corespunzător;
– implicarea combinată a omului şi a dispozitivelor, cu scopul îmbunătăţirii eficienţei;
– implicarea sistemelor de arme autonome, care vor rezista atacurilor cibernetice şi electronice15.
Acest lucru ne arată încă o dată că majoritatea noilor tehnologii vor juca un
rol central atât în cadrul forţelor armate cât şi în domeniul civil. Problematica dublei utilizări, legată de cea a proliferării, va avea importante implicaţii în domeniul securităţii. O densitate tot mai crescută de instrumente de captare a datelor şi de senzori va crea sisteme de sisteme care vor avea ca sarcină fuzionarea multitudinii de date, ceea ce va genera nevoi de protecţie considerabile la toate nivelurile. Uşurinţa utilizării va reprezenta încă o miză importantă.

Impactul asupra doctrinei şi câmpului de luptă

Devine aşadar evident faptul că evoluţia tehnologică va avea un impact asupra naturii conflictelor şi va genera o metamorfoză mai mult sau mai puţin rapidă a câmpului de luptă. Totuşi, este dificil de prezis felul şi întinderea impactului noilor tehnologii asupra modului în care statele îşi vor desfăşura operaţiunile şi care vor fi repercusiunile acestora asupra războaielor. De asemnea, distincţia între combatanţi şi necombatanţi va fi o miză majoră a conflictelor viitoare16. Aceştia din urmă vor fi întotdeauna caracterizaţi printr-o combinaţie de acţiuni la scară locală şi la scară globală şi în diferitele dimensiuni ale conflictului, cu alte cuvinte în diferitele sfere de operaţiuni. Ei vor constitui un amestec de acţiuni militare şi/sau teroriste la o scară foarte mică, cu campanii de mare anvergură, totul susţinut de propaganda locală şi globală. Conflictele vor fi caracterizate printr-o combinaţie între toate felurile de acţiuni, de la comanda de război clasică până la acţiuni acoperite care, în principiu, nu sunt asociate forţelor militare statale clasice. Media sociale vor juca un rol din ce în ce mai important, fie în domeniul propagandei şi al dezinformării, fin în cel al recrutărilor. Potenţialul exact al noilor tehnologii nu lasă loc de mult optimism, fiindcă noile arme în sens larg vor fi mult mai uşor de dobândit şi vor putea produce cu uşurinţă daune la scară largă.
…distincţia între combatanţi şi necombatanţi va fi o miză majoră a conflictelor viitoare.
Evoluţia tehnologiilor vizează diminuarea incertitudinilor câmpului de luptă. Cu toate acestea şi în ciuda dezvoltării exponenţiale a volumului de informaţii disponibile la toate nivelurile, este puţin probabil ca elementul surpriză să dispară din câmpul de luptă. Vor exista limite ale capacităţilor de anticipare a deciziilor adversarului, în ciuda mijloacelor de susţinere tot mai performante. Evoluţiile tehnologice vor creşte posibilităţile de surprindere a adversarului17, în principal graţie posibilităţilor de a induce în eroare. Astfel, în domeniul informaţiei, noile tehnologii vor implica şanse şi riscuri. Acestea vor furniza noi posibilităţi de a întreţine îndoiala şi de a crea o falsă imagine cu privire la intenţiile de acţiune prin difuzarea tot mai frecventă a informaţiilor false. Noile tehnologii vor creşte capacitatea de a evita surpriza, dar şi aptitudinea de a surprinde.
O altă consecinţă a evoluţiei tehnologice va fi punerea la dispoziţie imediată a unui număr mai mare de informaţii, până la nivelul fiecărui soldat. Astfel, va fi posibilă folosirea de drone care vor transmite imagini direct soldatului pentru a-i oferi o imagine precisă asupra mediului din proximitate. De asemenea, senzorii de pe persoane şi de pe dispozitive vor oferi o imagine asupra stării fizice a combatanţilor şi asupra nevoilor de mentenanţă a sistemelor. În special pentru acestea din urmă, indicaţiile vor permite anticiparea nevoilor de mentenanţă şi îmbunătăţirea disponibilităţii acestora, fapt ce se poate dovedi esenţial în domenii sensibile precum disponibilitatea avioanelor de luptă18.
Noile tehnologii vor creşte capacitatea de a evita surpriza, dar şi aptitudinea de a surprinde.
Viitorul rol al soldatului este pus în discuţie, în acest nou context. Acesta va evolua spre o pierdere de autonomie şi de libertate de decizie în privinţa felului de a acţiona într-o situaţie dată. La scara grupurilor de soldaţi, evoluţia în domeniul comenzii ar putea suprima abordarea Auftragstaktik (trasare de sarcini) şi favoriza în schimb o conduită mai rigidă, precum Befehlstaktik (executare de comenzi). Însă, pe de altă parte, dacă se ia în considerare volumul de informaţii şi posibilităţile de a difuza informaţii false create de noile tehnologii, devine evident faptul că soldatul ar trebui să păstreze facultatea analizei şi deciziei proprii. S-ar putea pune chiar şi problema încrederii pe care conducătorii militari şi soldaţii ar putea s-o aibă în sistemele menite să îi ajute. Astfel, va fi necesară integrarea noilor tehnologii mai degrabă în sprijinirea militarilor decât în înlocuirea lor19. Sistemele trebuie deci considerate ca un sprijin pentru capacităţile analitice ale soldatului, care va rămâne elementul central care interacţionează cu mediul în care se află şi cu actorii prezenţi în acest mediu. Calităţile de analiză ale indivizilor vor rămâne esenţiale, cu scopul de a garanta rezistenţa unui sistem care va fi capabil de a se adapta mai bine la evoluţia mijloacelor de a purta o luptă.
La scara grupurilor de soldaţi, evoluţia în domeniul comenzii ar putea suprima abordarea Auftragstaktik şi favoriza în schimb o conduită mai rigidă, precum Befehlstaktik.
Natura comenzii luptei va fi afectată de evoluţiile tehnologice. Se va pune problema punctului până la care roboţii sau alte arme cu inteligenţă artificială vor fi lăsate să poarte o luptă în mod autonom, adică fără ca acţiunile lor să fie conduse de către o fiinţă umană. Până unde se poate automatiza lupta? Se poate delega decizia de a deschide focul? Aceste aspecte etice privesc în primul rând decizia de a trage fără intervenţie umană, dar şi alte acţiuni sunt puse în discuţie, cum ar fi, de pildă, măsurile pe care le-ar putea lua dispozitivele pentru a-şi asigura supravieţuirea.
Şi rolul predominant al sectorului civil în dezvoltarea noilor tehnologii are consecinţe pentru doctrină. Piaţa civilă, orientată doar asupra profitului, progresează rapid. Apar noi posibilităţi în ritm accelerat. Doctrinele forţelor armate nu pot evolua atât de repede, adică nu pot să se adapteze în mod constant la noile descoperiri tehnologice. Conţinutul unei doctrine şi evoluţia acesteia ar trebui aşadar redefinite, iar urmarea ar fi un decalaj tot mai accentuat între posibilităţile tehnologice existente şi sistemele folosite de forţele armate.
Calităţile de analiză ale indivizilor vor rămâne esenţiale, cu scopul de a garanta rezistenţa unui sistem care va fi capabil de a se adapta mai bine la evoluţia mijloacelor de a purta o luptă.
La nivel mondial, noile tehnologii vor genera noi riscuri pentru forţele armate, riscuri care pot fi clasificate în şase grupe distincte:

  1. În primul rând, eforturile de scurtare constantă a duratei ciclului de decizie şi de a mări volumul informaţiilor analizate provoacă o creştere a numărului de interacţiuni de-a lungul lanţului de comandă şi deci creşte riscul de eroare.
  2. Apoi, avantajul de a putea reacţiona rapid atunci când situaţia evoluează foarte rapid implică şi riscul de a implica direct nivelurile superioare în decizii şi în comandă tactică.
  3. Capacităţile sistemelor vor genera aşteptări tot mai mari din partea decidenţilor, ceea ce poate determina paralizii sistemice din mai multe motive. În primul rând, în cazul în care nicio decizie nu este luată întrucât se aşteaptă informaţii complementare, iar apoi, când nicio persoană nu decide pentru că aşteaptă instrucţiuni. În fine, în cazul în care sistemele dau indicaţii socotite  insuficiente.
  4. Sistemele de transmitere a datelor devin fragile din cauza volumului important de date de transmis, fapt ce generează perturbări şi încetiniri generalizate ale ciclurilor de decizie.
  5. Informaţiile corecte nu mai pot fi identificate în masa datelor existente.
  6. Creşterea volumului de date şi de informaţii disponibile, conjugată cu multiplicarea intervenţiilor tot mai numeroase al stakeholder-ilor pot genera haos.

Posibilitatea de a observa state sau actori confruntându-se pe un câmp de luptă doar prin intermediul roboţi- lor este uneori amintită de anumiţi autori20. Totuşi, trebuie privită cu precauţie din mai multe motive. În primul rând, în majoritatea statelor europene, sunt dificil de imaginat zone întinse nelocuite în care s-ar putea desfăşura războaie între roboţi. Apoi, chiar şi în cazul luptelor în zone nelocuite, luptele între roboţi sau alte dispozitive ar avea cu siguranţă consecinţe pentru populaţie în caz de distrugeri sau de pagube aduse infrastructurilor critice.

Spaţiul cibernetic ca un câmp de luptă special

Studierea spaţiului cibernetic îşi găseşte justificare în faptul că un război în acest cadru este adesea considerat ca ameninţarea principală legată de dezvoltările tehnologice actuale. Războiul cibernetic şi vulnerabilităţile cibernetice sunt deseori menţionate atunci când vine vorba de noile tehnologii şi despre impactul acestora asupra securităţii, chiar dacă potenţialul lor rămâne de cele mai multe ori neglijat. Sectoare întregi ale societăţii pot fi paralizate sau indisponibilizate prin acţiuni din domeniul cibernetic. Acest fapt se datorează în parte dificultăţii evaluării consecinţelor atacurilor cibernetice, care se pot întoarce chiar împotriva atacatorului.
Relevanţa acestei teme a fost demonstrată cu numeroase ocazii în ultimul deceniu. Instituţii precum guverne şi ministere au fost ţinte directe, precum şi companii private de importanţă vitală şi strategică pentru statele din care făceau parte. Se constată tot mai des confruntări, chiar şi între state, în spaţiul cibernetic. Raporturile de forţă generează crearea de frontiere ridicate ca măsuri de protecţie. Dimensiunea umană şi politică rămân totuşi esenţiale în spaţiul cibernetic, deoarece dincolo de aspectele tehnice, există o confruntare reală între strategii şi interese care vizează scopuri concrete care nu sunt nici virtuale, nici imateriale. Mai multe state, ca de pildă China şi Rusia, caută să-şi impună controlul şi în spaţiul cibernetic şi nu se dau în lături de la utilizarea acestuia în beneficiu propriu, astfel că spaţiul cibernetic a devenit un câmp de luptă similar cu solul, aerul, marea sau spaţiul21, cu un potenţial din ce în ce mai evident.
Prin raportarea la definiţia spaţiului cibernetic ca spaţiu construit din 3 straturi diferite22, se pot evidenţia diferite tipuri de acţiuni ostile posibile în fiecare dintre straturi.
(1) În stratul fizic, sunt anticipate atacuri împotriva infrastructurilor, echipamentelor, armamentelor sau reţelelor. Interesant este că în acest strat, legătura între spaţiul cibernetic şi alte spaţii este evidentă. Un raid aerian poate distruge, de exemplu, clădiri care adăpostesc servere şi astfel să blocheze capacităţi sau funcţii în spaţiul cibernetic. Izolarea spaţiului cibernetic ca pe un câmp de luptă distinct este deci relativă. (2) În stratul software-urilor, atacurile survin cel mai adesea prin introducerea de softuri dăunătoare care permit distrugerea sistemelor şi softurilor adverse, indisponibilizarea lor sau preluarea controlului asupra lor. În fine, (3) în stratul cognitiv, un adversar va urmări furtul de informaţii sau modificarea datelor stocate sau transmise pentru a determina adversarul să ia decizii greşite. Se observă aici diversitatea acţiunilor posibile împotriva forţelor armate în spaţiul cibernetic şi numeroasele vulnerabilităţi care trebuie controlate. Prioritizarea devine foarte dificilă, din moment ce consecinţele în toate cele trei straturi se pot dovedi fatale pentru sistemul în ansamblul său. Aproape toate acţiunile posibile sunt relevante pentru securitatea militară.
Spaţiul cibernetic trebuie considerat ca un teatru de operaţiuni veritabil, chiar dacă este adesea folosit simultan cu alte teatre de operaţiuni din alte sfere. Trebuie conştientizat faptul că spaţiul cibernetic, datorită posibilităţilor pe care le oferă şi pagubelor pe care le poate genera, poate fi utilizat în mod exclusiv, chiar dacă beneficiarii acţiunilor se situează în alte domenii, cum ar fi economia. Nu este de mirare că problema se pune în raport cu natura conflictelor şi cu pragul de la care un stat se poate simţi atacat şi poate fi în poziţie legitimă de apărare dacă este victima unor atacuri cibernetice. Tot mai des, punerea în primejdie a economiei unui stat poate fi considerată ca un atac, din cauza consecinţelor foarte similare cu cele ale unui conflict clasic. Creşterea gradului de conectare, prin introducerea tot mai multor obiecte în reţea, nu face decât să crească acest risc. Dominaţia Statelor Unite în acest spaţiu, cu supravegherea de care sunt capabile să o exercite, determină tot mai multe state să îşi dorească să dispună de propria infrastructură pentru a putea să le controleze, să le filtreze şi, după caz, să le blocheze.
Spaţiul cibernetic trebuie considerat ca un teatru de operaţiuni veritabil, chiar dacă este adesea folosit simultan cu alte teatre de operaţiuni din alte sfere.
Însă există şi atacuri mai uşor de identificat. Acest lucru se întâmplă atunci când domenii civile importante sunt perturbate grav, până în punctul de a ameninţa buna funcţionare a societăţii. Reţelele tot mai importante în societăţile moderne devin în acelaşi timp ţinte şi vectori ai atacurilor. În fine, ca în cazul unui atac convenţional, securitatea populaţiei este pusă în pericol. Un război în spaţiul cibernetic poate aduce victoria prin atacarea infrastructurilor civile critice din domeniul aprovizionării energetice (apă, gaz, electricitate), sănătăţii, traficului rutier, feroviar sau aerian, aprovizionării generale. Anumite state vor răspunde atacurilor cibernetice în măsura în care agresorul poate fi identificat, prin acţiuni militare convenţionale. În cazul conflictelor deschise, armele cibernetice sunt utile, în măsura în care acestea permit perturbarea sau influenţarea senzorilor, comunicaţiilor şi deci luarea de decizii.
…nu este de neglijat faptul că spaţiul cibernetic este un spaţiu de predilecţie pentru folosirea inteligenţei artificiale, fiindcă doar cu ajutorul acesteia se poate gestiona spre propriul avantaj volumul de informaţii din acesta şi se poate folosi imensa reţea a Internetului.
În toate cazurile, avantajul principal al unui agresor care foloseşte spaţiul cibernetic este dat de dificultatea adversarului de a conştientiza că este atacat şi de a identifica autorul atacului. Un agresor poate fi nu doar un stat sau un grup armat, ci şi un pirat izolat, un grup terorist cu mijloace limitate, ca de pildă o microcelulă de activişti de orice tip sau grupuri infracţionale motivate doar de câştig. Agresorul poate acţiona oriunde şi instantaneu. Spaţiul cibernetic permite fiecărui individ care, dintr-un motiv sau altul, este în dezacord cu un stat, să îl înfrunte, cu producerea de daune importante. Flexibilitatea spaţiului cibernetic permite fiecărui actor sau fiecărui utilizator să-şi construiască „propriul spaţiu în funcţie de utilizarea sa, de reprezentările sale, de interesele sale”23. Recunoaşterea unui act de război care vizează producerea de pagube unui stat sau populaţiei acesuia şi diferenţierea sa de un act criminal devin procese foarte dificile.
În concluzie, nu este de neglijat faptul că spaţiul cibernetic este un spaţiu de predilecţie pentru folosirea inteligenţei artificiale, fiindcă doar cu ajutorul acesteia se poate gestiona spre propriul avantaj volumul de informaţii din acesta şi se poate folosi imensa reţea a Internetului.

Concluzii şi consecinţe

Introducerea noilor tehnologii, care constituie cea de-a patra revoluţie industrială, implică deci atât riscuri, cât şi oportunităţi, pentru domeniul civil şi cel militar. Rolul şi echiparea forţelor armate, respectiv paleta de instrumente în sens larg vor trebui să evolueze. Volumul de date schimbate şi care trebuie supuse analizei („infobezitatea”24) pentru a desprinde o cunoştinţă care să poată fi folosită ar putea constitui o limitare în calea dezvoltării şi introducerii noilor tehnologii în cadrul forţelor armate. De asemenea, mentenanţa ar putea crea limitări, chiar dacă şi aceasta ar putea fi, măcar în parte, automatizată.
Statele care nu sunt membre ale unor alianţe militare sau nu deţin rangul de superputeri (ca de pildă Elveţia) nu vor avea resursele pentru a supravieţui ritmului evoluţiilor tehnologice şi pentru a introduce sisteme complexe în cadrul forţelor armate proprii.
Costurile constituie fără îndoială limitarea cea mai importantă. Puţine state vor fi capabile să finanţeze forţe armate care să dispună de toate aceste noi sisteme25. Statele care nu sunt membre ale unor alianţe militare sau nu deţin rangul de superputeri (ca de pildă Elveţia) nu vor avea resursele pentru a supravieţui ritmului evoluţiilor tehnologice şi pentru a introduce sisteme complexe în cadrul forţelor armate proprii. Dependenţa lor de cercetarea şi sprijinul din sectorul privat va creşte. Aceste limitări vor persista chiar dacă Internetul obiectelor va reduce o parte din costurile din numeroase domenii şi va îmbunătăţi eficienţa mijloacelor angajate atât în misiuni de sprijin cât şi de luptă. Protecţia sistemelor şi nevoia de specialişti vor genera costuri importante, iar acest lucru ar putea să nu aducă niciun beneficiu, întrucât câştigul din eficienţă şi reducerea numărului sistemelor ar putea fi compensat de creşterea costurilor materiale şi de personal.
Importanţa rolului omului şi necesitatea de a păstra o parte dedicată intervenţiei umane sunt subiecte cruciale şi determinante.
Impactul conectivităţii crescute a dispozitivelor, mai ales când aceste dispun de o anumită autonomie, rămâne încă dificil de evaluat. Importanţa rolului omului şi necesitatea de a păstra o parte dedicată intervenţiei umane sunt subiecte cruciale şi determinante. Mai mulţi actori cad de acord asupra faptului că intervenţia şi munca umană îşi vor păstra în întregime importanţa, chiar şi în domeniul culegerii de date şi de introducere a acestora în sisteme26. Automatizarea completă nu va fi posibilă. Vor trebui definite spaţii specifice în care dispozitivele vor putea acţiona în mod autonom, iar altele în care intervenţia umană va rămâne indispensabilă. Problema care se va pune va fi oportunitatea de a oferi dispozitivelor puterea de a corecta anumite decizii ale fiinţelor umane atunci când consideră că a intervenit o eroare. În acest caz, dispozitivul ar prelua într-un fel controlul total asupra acţiunii27.
Cu toate acestea, capacitatea apărării de a integra şi controla dezvoltarea noilor tehnologii va constitui cheia securităţii viitorului. Această dezvoltarea, ca în cazul vechilor sisteme de arme mai puţin sofisticate, se va dezvolta pe două axe opuse: pe de o parte, noile tehnologii vor fi utilizate pentru îmbunătăţirea eficienţei, iar pe de altă parte, pentru a îmbunătăţi protecţia. Capacitatea de a distruge şi capacitatea de a supravieţui îşi vor păstra importanţa, iar progresele din aceste două domenii vor tinde pe viitor să se neutralizeze. Noile tehnologii vor servi eforturilor militare, care le vor face mai fiabile şi mai rezistente.
Dimensiunea umană va rămâne o miză esenţială şi pentru Elveţia. Va fi nevoie de tot mai mulţi specialişti pentru a pune în funcţiune şi a întreţine dispozitivele, chiar dacă acestea vor avea un grad înalt de autonomie. Va fi nevoie de mai multe persoane capabile să interpreteze date. În cazul unei armate de miliţie cum este armata elveţiană, se pune problema identificării numărului necesar de specialişti civili ataşaţi serviciului militar, posibilităţii capacităţii de a-i forma în conformitate cu nevoile sau nevoii înfiinţării unei specializări în aceste domenii. Se va ridica şi problema importanţei intuiţiei în procesul de luare a deciziilor. Aceasta nu va putea fi înlocuită de procese tehnice, chiar dacă inteligenţa artificială va avea capacitatea de integrare a experienţelor trecute.
În cazul unei armate de miliţie cum este armata elveţiană, se pune problema identificării numărului necesar de specialişti civili ataşaţi serviciului militar, posibilităţii capacităţii de a-i forma în conformitate cu nevoile sau nevoii înfiinţării unei specializări în aceste domenii.
Doctrina va trebui să conţină aspecte privitoare la posibilitatea atacurilor cibernetice şi la modul de răspundere proporţională la acestea, în cazul în care atacurile sunt confirmate. Consecinţa logică este că o capacitate ofensivă în acest sector e obligatorie. Dezbaterea asupra posibilităţii de a răspunde unui atac cibernetic prin acţiuni din domeniul convenţional indică interacţiunile dintre spaţii de îndată ce consecinţele activităţilor din spaţiul cibernetic se răsfrâng asupra altor spaţii.
Nu trebuie trecut cu vederea faptul că de evoluţiile tehnologice beneficiază şi actorii privaţi, în principal datorită scăderii costurilor previzibile, iar acest lucru va deschide noi perspective pentru aceşti actori şi va necesita o reacţie a statelor împotriva noilor vulnerabilităţi. Cooperarea dintre industria civilă şi cea militară şi dintre naţiuni va deveni o caracteristică centrală a dezvoltării forţelor armate, atât din raţiuni bugetare cât şi tehnologice. Evoluţia spre o digitalizare mai extinsă, în special în cazul forţelor armate, va fi favorizată de patru factori principali. În primul rând, (1) scăderea preţurilor senzorilor şi dispozitivelor de captare de toate felurile, dar şi reducerea dimensiunilor acestora. Apoi, (2) creşterea conectivităţii cu reţele tot mai dense şi mai competitive va furniza baza necesară acestei dezvoltări. De asemenea, (3) aparatele de stocare şi de prelucrare a datelor vor avea dimensiuni tot mai mici. În fine, putem să ne aşteptăm la (4) noi programe care vor permite prelucrarea datelor cu scopul identificării acţiunilor adecvate şi declanşării lor.
Însă, pe de altă parte, vor exista cinci factori importanţi care vor limita fără îndoială expansiunea noilor tehnologii pe câmpul de luptă: (1) condiţiile meteorologice, (2) distincţia între combatanţi şi necombatanţi, (3) piratarea/sabotarea informatică, (4) viteza de dezvoltare a sistemelor care va provoca probleme între generaţiile diferite de produse şi (5) celelalte riscuri implicate. Aceste limitări se datorează faptului că hiperconectivitatea poate genera erori şi deci vor trebui elaborate mecanisme de control pentru prevenirea erorilor. Folosirea de către forţele armate a noilor tehnologii implică faptul că acestea vor fi expuse aceloraşi riscuri ca şi societatea civilă. Controlul inteligenţei artificiale va reprezenta o miză crucială, întrucât dispozitivele vor putea acţiona, considerând că fac bine, şi pot scăpa de sub controlul militarilor, determinând astfel un pericol semnificativ.
În special, distincţia între aliaţi şi adversari va reprezenta o miză dificil de delegat unor dispozitive.
În concluzie, în cazul armatei elveţiene, trebuie parcurse trei etape pentru integrarea noilor tehnologii:
– Definirea nevoilor cu scopul de a obţine o veritabilă plusvaloare;
– Identificarea soluţiilor posibile în raport cu tehnologiile existente sau în curs de dezvoltare;
– Adaptarea tehnologiilor selectate la constrângerile utilizării militare, în special în domeniul securizării28.
În timpul acestui proces, va trebui integrată şi chestiunea compatibilităţii
între dispozitive şi programe de generaţii diferite şi care ar putea intra în conflict. Este posibil ca armata elveţiană să nu poată, din motive în principal financiare, să urmeze fiecare etapă tehnologică şi să-şi adapteze constant totalitatea mijloacelor. Se vor efectua aşadar adaptări şi integrări progresive ale noilor tehnologii testate, aşa cum s-a întâmplat deja cu FA-18, care pot fi considerate calculatoare care zboară. După un model similar, sunt anticipate şi alte aplicaţii în domeniul automatizării anumitor sisteme de arme.

Articolul original al lui Col. Marc-André Ryter, în limba franceză, a fost publicat în nr. 1/2017 din Military Power Revue of the Swiss Armed Forces (pp. 50-62). Armata Elveţiană a acordat revistei noastre onoarea de a traduce acest articol în limba română în exclusivitate. Pe această cale ținem să mulțumim în mod călduros Divisionarul Urs Gerber, redactor-șef ale Military Power Revue, Prof. Alexandre Vautravers, redactor-șef al Revue Militare Suisse și, last but not least, Colonelul Marc-André Ryter pentru disponibilitatea și spriinul acordat.
Toate volumele Military Power Revue se pot descărca gratuit accesând web-site-ul Armatei Elvețiene: http://www.vtg.admin.ch/en/media/publikationen/ military-power-revue.html


1 Martin Krummenacher, Letale autonome Waffensysteme – Fluch oder Segen? Ethische Betrachtungen und sozialtechnische Vergleiche (Arbeitstitel).
2 A se vedea: Bloem, Jaap, van Doorn, Menno, Duivestein, David, Maas, René et van Ommeren, Erik, The Fourth Industrial Revolution: Things to Tighten the Link Between IT and OT, VINT Research Report 3, Groningen, 2014, p. 4
3 Toate aceste cifre au fost preluate din Wind River Systems: The Internet of Things for Defense, White Paper,
10/2015, p. 3., disponibil la http://events.windriver. com/wrcd01/wrcm/2016/08/WP-IoT-internet-of-things-for- defense.pdf (consultat la data de 21.03.2016)
4 A se vedea: Schwab, Klaus, The Fourth Industrial Revolution, WEF, 2016, p. 88
5 Posibilităţile acestor arme sunt explicate în special în articolul lui Freedberg, Sydney J. Jr, Wireless Hacking In Flight: Air Force Demos Cyber E-130, disponibil la http://breakingdefense.com/2015/09/wireless-hacking-in- flight-air-force-demos-cyber-ec-130/, consultat la data de 21.03.2017.
6 Pentru o viziune de ansamblu și o analiză detaliată a tuturor noilor tehnologii relevante în domeniul securităţii, a se vedea lucrarea lui Ladetto, Quentin: Technologiefrüherkennung: Trends und Potenziale 2015–2025, armasuisse Wissenschaft + Technologie, Thun, 2015.
7 A se vedea: The next industrial (r)evolution: What implications for the security and defence sector?, în
European defence Matters, European Defence Agency, nr. 10/2016, p. 13.
8 A se vedea: Schwab, Klaus, The Fourth Industrial Revolution, WEF, 2016, p. 80.
9 A se vedea: Tuck, Jay, Evolution ohne uns, Kulmbach, Plassen Verlag, 2016, p. 32.
10 Citaţi de Demeure, Yohan, Les risques liés à l’intelligence artificielle enfin pris au sérieux, Science et Vie,
05.07.2017, p. 2.
11 Chiar dacă exemplul STUXNET a demonstrat că o rupere completă de reţelele exterioare (air gap) nu constituie o formă de protecţie absolută.
12 A se vedea: Goetz, Pierre et Cahuzac-Soave, Olivia, Impact de la numérisation sur l’exercice du commandement, Compagnie Européenne d’Intelligence Stratégique (CEIS), Les notes stratégiques, decembrie 2015, pp. 11–12.
13 A se vedea: Goetz, Pierre şi Cahuzac-Soave, op. cit., pp. 14 – 15.
14 A se vedea: Bloem, op. cit, p.13. Acesta vorbeşte de capacitatea roboţilor de a prelua tot ceea ce ţine de cei 3
D: «dirty, dangerous and dull work».
15 A se vedea: Hwang, Jennie S., The Fourth Industrial revolution (Industry 4.0): Intelligent Manufacturing, SMT Magazine, iulie 2016, p.14.
16 A se vedea: Schwab, Klaus, The Fourth Industrial revolution, in Foreign Affairs, decembrie 2015.
17 A se vedea: Hémez, Rémy, L’avenir de la surprise tactique à l’heure de la numérisation, studii ale Ifri, Nr. 69, iulie 2016, pp. 25 – 27.
18 A se vedea: Mariani, Joe, Williams, Brian şi Loubert, Brett: Continuing the march: The past, present, and future of the IoT in the military, Deloitte University Press, 2015, pp. 11 – 13.
19 A se vedea: Wood, Colin, D., The Human Domain and the Future of Army Warfare: Present as Prelude for 2050, in Small Wars Journal, august 2016, p. 3.
20 De exemplu, de către Schwab, Klaus, «The Fourth Industrial Revolution», WEF, 2016, p. 85.
21 A se vedea: Cattaruzza, Amaël şi Sintès, Pierre, Géopolitique des conflits, Editions du Bréal, Mesnil-sur-l’Estrée,
2016, p. 148.
22 A se vedea: Ventre, Daniel, Le Cyberespace: définitions, représentations, Revue de Défense Nationale, iunie
2012, nr. 751, p. 36.
23 A se vedea: Cattaruzza, Amaël şi Sintès, Pierre, op. cit., p. 152.
24 A se vedea: Hémez, Rémy, op. cit., p. 27
25 Bloem estimează că între 2013 şi 2016, aproape 95’000 de roboţi de generaţie nouă au fost introduşi în domeniul industrial, cu un cost total de 14 miliarde de dolari (adică aproape 150.000 de dolari bucata). In Bloem, op. cit., p. 14
26 De exemplu Zheng, Denise E. şi Carter, William A., Leveraging the Internet of Things for a More Efficient and Effective Military, Center for Strategic and International Studies (CSIS, Report of the CSIS Strategic Technologies Program, septembrie 2015, p. 19
27 A se vedea: Haski, Pierre, Faut-il avoir peur de l’intelligence artificielle, Nouvel Observateur, 26.08.2016, p. 7.
28 Adaptat după Goetz, Pierre şi Cahuzac-Soave, op. cit., p. 34

Marc-André RyterMarc-André Ryter

Colonel, absolvent de studii de politică de securitate și licențiat în Științe Politice, Marc-André Ryter este colaborator pe zona de doctrină militară a Statului Major al armatei Elvețiene. El urmărește dezvoltările tehnologice care sunt relevante pentru forțele armate și pentru diferitele cadre de operațiuni, în mod particular pentru dezvoltarea doctrinei militare.
Marc-André Ryter poate fi contactat la adresa: marc-andre.ryter@vtg.admin.ch