De la „sapiens” la „stupidus”: atât timp cât valorile sunt neglijate, riscăm...

De la „sapiens” la „stupidus”: atât timp cât valorile sunt neglijate, riscăm ca civilizaţia tehnologică să se transforme într-una barbară

58

Interviu VIP cu Vittorino Andreoli

Principiile nu mai au importanţă pentru noi iar rezultatul este că ne îndreptăm în mod progresiv către barbaritate. Civilizaţia nu este ceva de la sine înţeles, la ea ajungem prin intermediul transmiterii valorilor și al comportamentelor. Astfel, de la sapiens sapiens, omul de astăzi riscă să se transforme în „stupidus stupidus”, pradă unui nou tip de singurătate și victimă a unei boli în curs de răspândire: autismul digital.

Cea mai recentă lucrare scrisă a lui Vittorino Andreoli (Homo Stupidus Stupidus, publicat de către Rizzoli), unul dintre cei mai renumiţi psihiatri italieni, observator atent și savant în domeniul al dinamicii sociale complexe contemporane, ne îndeamnă la reflecţie.

Domnule profesor, așa cum ați scris, omul pare a-și fi pierdut „avantajele neocortexului”. De ce specia noastră continuă să facă tot ce îi stă în putere pentru a „merita” caracterizarea deloc flatantă de „Stupidus Stupidus”?

În primul rând trebuie să înţelegem un lucru esenţial: civilizaţia la care am ajuns după sute de mii de ani de muncă se bazează pe principii și comportamente practicate și învăţate. Ceea ce înseamnă că dacă nu reușim să transmitem noii generaţii anumite valori și tipuri de comportamente suntem destinaţi să pierdem tot ceea ce până acum am considerat că este moștenirea noastră pentru totdeauna. Neuroștiinţa este limpede în această privinţă.

La ce anume vă referiți?

Simplu, nivelul de civilizaţie la care am ajuns cu mari eforturi nu se transmite genetic. Nu ajungem la el prin acţiuni instinctive sau comportamente mecanice. Este rezultatul la care am ajuns parţial prin intermediul acelei zone de „plastic” a creierului care se formează în urma experienţei și care stă la baza învăţării și a creativităţii, fiind adevăratul motor al activităţii noastre intelectuale. Mai concret, neuronii din acea porţiune a neocortextului funcţionează în circuite, având o structură sofisticată care guvernează

BIO
Vittorino Andreoli, psihiatru renumit la nivel
mondial, a condus departamentul de psihiatrie
al Verona – Soave și este membru al Academiei de
Știinte din New York. A publicat zeci de lucrări, dintre
care enumerăm: „Our Fears” (2011), „Praise of Error”
(2012, cu Giancarlo Provasi), „Money in the Head”
(2012), „Education (im)possible” (2014) și cel mai
recent „Homo Stupidus Stupidus”.

atingerea mnemonică, ideile, așa supranumitele facultăţi superioare. Așadar dacă nu acordăm prioritate dimensiunii valorilor și a principiilor, a respectului pentru viaţă, regresia se transformă dintr-o ipoteză vagă într-o perspectivă sigură.

sau familia, nu mai trebuie să reţinem acel număr de telefon. Iar acest lucru înseamnă că în curând nu vom mai putea face calcule, lumea numerelor a dispărut. Un alt exemplu, mai serios, are legătură cu memoria semantică. În vorbire suntem obișnuiţi să asociem un sunet cu un înţeles. În vorbirea obișnuită folosim aproximativ 150 de cuvinte, foarte puţine comparativ cu cele trei zeci de mii menţionate de Treccani, iar această scădere, deja denunţată de lingviști, se va înrăutăţi, deoarece majoritatea oamenilor comunică prin semnale, cu ajutorul PC-ului. Există riscul să nu mai vorbim deloc, să ajungem la un nivel de AUTISM DIGITAL, un univers închis populat de oameni care nu comunică. PC-ul consolidează tendinţa de schematizare: folosim butonul cu degetul în sus atunci când ne place ceva și cel cu degetul în jos atunci când nu ne place. Domină logică binară în detrimentul logicii raţionale, aceasta fiind cea care, cel puţin de la Arisotel încoace, stă la baza gândirii și civilizaţiei vestice.

„Constantele distrugerii”. Pe lângă decăderea progresivă a principiilor menționați în lucrarea dumneavoastră și creșterea „factorilor constanți de distrugere” cum sunt: violența, războaiele, dorința de apărare a propriului teritoriu. Aceste elemente au caracterizat dintotdeauna specia umană, aflată în continuă luptă de supraviețuire. Totuși, în ziua de azi, mizele sunt și mai mari, întreaga civilizație vestică se îndreaptă către un abis. Ce putem face?

Riscul există și trebuie subliniat. Nu sunt apocaliptic, omul va domina, deja filozofii post-umaniști fac progrese în alte context istorice și geografice și astfel vor exista noi perspective raţionale pentru reflecţie. Civilizaţia vestică se regăsește în „șah” dacă nu reușim să identificăm contramăsurile potrivite. Problema nu este atât violenţa, fiind comportament orientat către un scop, cât dorinţa oarbă de putere, care depășeste totul, un exemplu dramatic pentru a înţelege acest lucru este fenomenul de terorism global. Totul este distrus, corpul devine o armă și absoarbe totul. Astfel am distrus orașe antice, muzee, locuri de întâlnire, biblioteci. Este greu să identifici un antidot pentru nebunie, ea nu are logică și nici un orizont de înţelegere.

Puterea, unul dintre factorii distrugerii menționați, reprezintă unul dintre cei mai ambivalenți termeni. Cum poate fi acesta definit în contextul societății globale care experimentează schimbări radicale chiar la nivelul conceptului de democrație?

Când discut despre putere ma refer la aceasta ca la un „verb”, substantivul putere include conceptul de autoritate și are altă însemnătate, fiind nevoie să fie manevrat cu atenţie. Puterea ca „verb” înseamnă că eu fac pentru că eu pot. Ca element al distrugerii există și puterea care se exercită fără scop. Platon susţine că puterea ar trebui să aibă ca obiectiv suprem fericirea tuturor. Astăzi nu mai putem vorbi despre acest lucru, se observă cel mai bine în dinamica politică, unde cineva este contrazis de altcineva doar în

Așa cum și Alessandro Baricco declara în lucrarea sa „The Barbarians”, este posibil să ne provocăm singuri întoarcerea la barbaritate?

Așa cum și Alessandro Baricco declara în lucrarea sa „The Barbarians”, este posibil să ne provocăm singuri întoarcerea la barbaritate? Permite-mi să te citez. Specialistul în neuroștiinţe Paul Donald MacLean pretinde că avem trei creiere. Primul este cel care conţine instinctele, caracteristic reptilienelor, al doilea este cel al emoţiilor, cum au mamiferele iar al treilea este cel al gândirii în sensul său suprem. Studii recente au arătat că le deţinem pe primele două încă de la naștere, așa cum un PC are un program predefinit, iar al treilea se formează în interiorul nostru, în urma unui proces. Descoperirile excepţionale ale omului sunt rezultatul unei evoluţii permanente, în acest lucru constă mareţia noastră dar și slăbiciunea noastră deoarece calea nu este una ireversibilă, există întotdeauna pericolul de a o lua înapoi. Apar probleme atunci când, după cum se observă în multe cazuri, există din ce în ce mai puţin respect pentru celălalt iar valorile sunt călcate în picioare, astfel nu mai suntem guvernaţi de creierul evoluat, ci de cel mai de jos, aferent instinctelor primare. Astfel se ajunge la ceea ce Gianbattista Vico numea „starea sălbatică”. Toţi vor dori să aibă în posesie tot ce vor, gelozia oarbă va conduce la nedreptăţi, apare violenţa împotriva copiilor și a fiinţelor neajutorate, nu mai există reguli iar celălalt este inamicul care trebuie învins. În aceste condiţii mai putem vorbi de «sapiens sapiens” la nivelul redus al umanităţii?

Este cumva tehnologia, ca proteză pentru imperfecțiunile noastre și care a creat pericolul „iluzionismului”, responsabilă pentru involuție?

Tehnologia, și mă refer spre exemplu la dezvoltarea creierului digital, a permis înfăptuirea unor mari realizări. Fără PC nu am fi descoperit bosonul Higgs, undele gravitaţionale, nu ar fi existat actualii ingineri și fizicieni care formează în acest moment o inteligenţă colectivă în scopul dezvoltării noastre viitoare. Problemele intervin în momentul utilizării greșite a acestor instrumente. Spre exemplu ne pierdem capacitatea de a memora cifre. Este nevoie de un simplu click pentru a-ţi suna prietenii

scopuri de propagandă, fără a se dezbate în detaliu subiectul respectiv. Pe scurt, puterea ca scop în sine reprezintă „verbul dominant” al acestei epoci a contradicţiilor

Omul contemporan pare să își păstreze în continuare o stare de incertitudine și confuzie, el nu mai înțelege ce înseamnă puterea, nu credeți?

Condiţia umană se caracterizează prin fragilitate, iar aceasta apare din cauza nevoii pentru celălalt, din cauza dorinţei de a cunoaște, pe când puterea are nevoie de celălalt doar pentru a-l domina. Aceasta este umanitatea fragilităţii, care ne caracterizează și ne va caracteriza vieţile.

Rețeaua și „maeștrii umanității”. În ciuda a tot, individul va prevala. „Omul distrus”, explicați dumneavoastră în lucrare, își va regăsi liniștea. Ar trebui să fim optimiști și noi?

Mă consider un pesimist activ. Acestea sunt riscurile identificate, dar trebuie să continuăm să căutăm neîncetat binele. Ne merităm dubla poreclă de „sapines” obţinută de-a lungul evoluţiei noastre. Trebuie doar să ne gândim la poezie, la Cântul XXXIII al Paradisului lui Dante, la știinţe, la marile noastre descoperiri pentru a înţelege de ce realizări minunate a fost și este capabil omul. În spatele „omului distrus”, studiat de mine cu interes ca psihiatru, am descoperit întotdeauna măreţia existentă în fiecare. Așadar privesc spre viitor cu încredere

„Neo-umanismul digital” reprezintă o perspectivă salvatoare, de viitor, așteptată și discutată în lucrările lor de Morin, Sennett, Ceruti, Sen, precum și de ante-menționatul Baricco. Considerați că poate fi într-adevăr o soluție realizabilă?

Este nevoie de o întoarcere la un nou tip de umanism, de a te raporta la cealălalt ca la o valoare, trebuie să existe limite, prostia este îndepărtată și înţelepciunea nu se cunoaște. Cel prost este considerat perfect, cel înţelept provoacă îndoială și astfel are loc de creștere. Întreaga noastră civilizaţie are la baza îndoiala, dialogurile lui Platon au o rădăcină comună, aceeași care stă la baza „umilinţei socratice”. Apărăm ceea ce este uman. Nu ne rușinăm că suntem fragili și avem nevoie de celălalt, suntem conștienţi de necesitatea reciprocă, având astfel nevoie de relaţionare și de confruntare.

Pe scurt, ar trebui să reafirmăm centralitatea unui individ mai echilibrat, și nu a unui „om fără măsură” care trăiește într-o dimensiune inversată a lui Protagoras, filozof care susținea că subiectul este expresia armoniei perfecte dintre spirit și natură. Vom putea realiza acest echilibru necesar în contextul societății polarizate, a creșterii sărăciei dar și a fricilor și a insecurităților?

Putem reuși acest lucru dacă ne vom propune să scăpăm de dubla atribuire „stupidus”, „stupidus”. Încă folosesc acest termen cu un sentiment de uimire, mă minunez cum a putut omul să decadă atât de mult fiind protagonistul atâtor cuceriri extraordinare. Din păcate am pierdut terenul. Și revin acum la discuţia despre tehnologii și întrebuinţările lor. Internetul este un instrument excepţional, însă astăzi se găsește în mâinile a din ce în ce mai puţini oameni, care nu sunt antreprenori ci exploatatori. Lingvistul Noam Chomsky într-un eseu recent i-a numit pe aceștia „Maeștrii Umanităţii”, acei indivizi fără scrupule, care se distrează pe seama omului, accesându-i viaţa, violându-i intimitatea fără reţinere. Cazul recent Cambridge Analytica

ar trebui să îi determine pe oameni să se gândească la securitatea datelor.

Valori și societatea digitală. Tendința de a simplifica înseamnă că termeni precum „Adevăr”, „Religie”, „Frumusețe”, „Prietenie”, „Rațiune”, care au stat în centrul gândirilor filozofilor și a oamenilor de știință de-a lungul secolelor, nu mai sunt dezbătute. „Gândirea dominantă” pare să tindă spre simplifi care prin negarea densității și adâncimii materialului nostru conceptual, material care aparține istoriei și civilizației noastre. Care sunt motivele acestei atitudini?

Tendinţa răspândită este de creare a unui orizont unic, de a nega diferenţele și pluralismul. Să ne gândim la religie. Pe lângă confensiunile diferite, să ne amintim că Dumnezeu există pentru toţi ca o expresie a sacrului. Toţi suntem conștienţi de acest lucru, dar tot discutăm despre diverse aspecte neimportante, caracterizate la exterior prin superficialitate. Sentimentul religios face parte din esenţa umană. Doar indivizii concep transcendenţa, percep verticalitatea, cimpanzeii nu pot nici să simtă nici să conceapă.

Tendinţa răspândită este de creare a unui orizont unic, de a nega diferenţele și pluralismul. Să ne gândim la religie. Pe lângă confensiunile diferite, să ne amintim că Dumnezeu există pentru toţi ca o expresie a sacrului. Toţi suntem conștienţi de acest lucru, dar tot discutăm despre diverse aspecte neimportante, caracterizate la exterior prin superficialitate. Sentimentul religios face parte din esenţa umană. Doar indivizii concep transcendenţa, percep verticalitatea, cimpanzeii nu pot nici să simtă nici să conceapă.

Compară-te cu mărimea absurdului. Ceea ce Kierkegaard descrie în „Frică și cutremur” este demn de studiul omului din orice perioadă. Dumnezeu, așa cum este bine cunoscut, îi sugerează lui Abraham să își sacrifice fiul, pe Isac. O nebunie, ceva de neacceptat de niciun părinte. Totuși Abraham reușește să găsească o soluţie, merge dincolo de absurd și urmează o regulă învăţată deja: el știe că Dumnezeu există, a experimentat acest lucru. Noi, în confruntarea cu contradicţiile din existenţa omului contemporan, spre deosebire de Abraham, nu facem nimic, fugim. Marele conflict, drama rezidă în chiar faptul că există deja o cale de dezvoltare indicată de civilizaţie dar există și o cale care ne duce înapoi. Trebuie să ne luptăm în permanenţă cu această contradicţie pentru o depăși, deoarece va învinge calea către îndeplinirea obiectivelor de progres și dezvoltare umană și civilă. Și, credeţi-mă, avem nevoie disperată de acest lucru.

Autor: Massimiliano Cannata