Identitatea digitală și dreptul de a fi uitat

Identitatea digitală și dreptul de a fi uitat

184

Marea majoritate a informațiilor și datelor personale care circulă în mod constant pe web au făcut ca identitatea digitală să se afle mai puțin sub controlul nostru, dar în același timp să aibă repercusiuni semnificative în viața reală de zi cu zi.

Utilizarea constantă și spasmodică a aplicaţiilor și a obiectelor conectate la o reţea de calculatoare afectează în mod iremediabil comportamentul oamenilor, care împărtășesc într-o clipită informaţii personale, fără să se gândească la consecinţe și la înlăturarea lor dificilă din lumea virtuală: de fapt odată încărcat, un fișier de pe web devine aproape imposibil de eliminat complet.

autor:
Michele Gallante

Pentru a proteja drepturile legate de difuzarea necorespunzătoare a acestor date în reţele de calculatoare și pentru a asigura intimitatea fiecărui cetăţean a luat naștere așa-numitul „drept la uitare“ și anume dreptul unei persoane de a fi uitat și de a nu-i fi aduse aminte fapte care îl privesc. În practică, acest drept este ca o garanţie pentru cei care nu doresc să fie expuși pe termen nelimitat la consecinţe dăunătoare, care le pot afecta negativ reputaţia, pentru evenimente care au avut loc în trecut (în special într-o eră digitală ca a noastră, în care cele mai multe informaţii circulă on-line). După cum a afirmat filosoful Friedrich Nietzsche „uitarea este o facultate activă“ care în lumea modernă trebuie să fie exercitată cu proceduri foarte precise.

De exemplu, să vedem cum se poate solicita dez-indexarea web pentru un motor de căutare major cum este Google1: atunci când completaţi formularul pus la dispoziţie on-line, trebuie să specificaţi motivele, și se face o copie obligatorie a unui document de identitate a solicitantului. Eliminarea reală nu este nici imediată, nici automată, și, desigur, nu se va șterge și din alte motoare de căutare, altele decât Google.

În evaluarea motivelor invocate de solicitant, motorul de căutare poate decide să nu ia în considerare o cerere nelegitimă și să refuze ștergerea conţinutului. În acel moment, utilizatorul poate face apel la clauza de confidenţialitate, la un cost de 150 € și o așteptare de cel mult șaizeci de zile. În fine, dacă nici în acest caz utilizatorul nu este mulţumit, poate face apel la o instanţă civilă împotriva Garantului, dar acest lucru, desigur, necesită timp și sume mai mari de bani.

Procedura pare ușoară, dar în 2014 Google a acceptat doar cu puţin peste 30% dintre cele 36.000 de cereri, pe motiv că nu au fost completate în mod adecvat sau pentru că motivarea a fost considerată insuficientă. Sfatul autorităţilor este să apelaţi la consultanţi experţi, pentru a nu vă pierde în procedurile birocratice și pentru a vă fi recunoscute drepturile. Cu toate acestea, chiar și în astfel de situaţii, de cele mai multe ori, informaţiile de interes public sunt dificil de eliminat, iar în cazul în care o știre a devenit virală, procedura nu este suficientă pentru o eliminare completă.

Dreptul la viaţa privată și reputaţia celor implicaţi trebuie să fie garantată, totuși aceasta este pusă în balanţă cu libertatea presei, și doar o echilibrare perfectă a intereselor va permite o decizie corespunzătoare. Așa cum a spus de Rodotà „Dreptul de a fi uitat poate înclina periculos balanţa spre falsificarea realităţii și poate deveni un instrument pentru limitarea dreptului la informare“ și din aceste motive, sunt necesare reguli clare și transparente.

Recent, Regulamentul European 679/2016 a creat o primă formă de disciplinare. De fapt, articolul 17 prevede că orice persoană are dreptul de a obţine de la operator ștergerea datelor cu caracter personal, fără întârzieri nejustificate. Totuși, acest drept se pierde atunci când divulgarea anumitor informaţii este necesară pentru exercitarea dreptului la libertatea de exprimare și de informare, îndeplinirea unei obligaţii legale sau pentru îndeplinirea unei sarcini de interes public sau exercitarea autorităţii statului, din motive de interes public în domeniul sănătăţii publice, în scopuri de arhivare în interes public, de cercetare istorică sau știinţifică sau în scopuri statistice sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţa de judecată.

«Drept de a fi uitat» a fost creat pentru a apăra drepturile legate de folosirea ilegitimă a datelor personale pe internet și pentru a garanta intimitatea fiecărui cetățean.

În dreptul nostru nu există reguli exprese, dar se aplică în exclusivitate matricea jurisprudenţială. La data de 3 decembrie 2015, Curtea de la Roma cu sentinţa nr. 23771 a reiterat faptul că dreptul la uitare nu este altceva decât o expresie aparte a dreptului la viaţă privată (de asemenea, exprimată la nivel european în articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale). Concluziile desprinse din această hotărâre arată că trebuie să fie clar că faptul pe care intenţionaţi să-l faceţi uitat nu trebuie să fie recent, și că nu este de interes public.

În echilibrarea intereselor care stau la baza legii în cauză, în lipsa unei legislaţii italiene aparte, trebuie remarcat modul în care interesul public joacă un rol-cheie în decizie. De fapt, chiar și în textul unic al atribuţiilor jurnalistului (3 februarie 2016), se recomandă ca ziariștii să evite să facă referire la anumite fapte din trecut, cu excepţia cazului în care acestea sunt esenţiale pentru caracterul complet al informării.

„Uitarea este o formă de libertate“ (Khalil Gibran) și acest lucru, într-o societate dezvoltată ca a noastră, trebuie să fie spus clar și transparent, asigurând o protecţie adecvată a identităţii noastre, acordând o atenţie deosebită noii realităţi digitale. Armonizarea europeană făcută de noul regulament privind prelucrarea datelor cu caracter personal, cu caracter obligatoriu permanent începând din 25 mai 2018, este doar începutul unui schimb de intenţii menit să ducă la îndeplinirea unui drept recunoscut ca fiind fundamental.

Michele este un avocat practicant înscris în ordinul avocaților din Roma. După o diplomă de jurist obținută la Universitatea Roma Tre, a elaborat o teză de cercetare cu titlul „Dileme juridice privind utilizarea dronelor în conflictele armate” la Universitatea din Washington, secția juridică, Seattle, USA. După studii, a obținut un Master în «Homeland Security» în campusul universitar Bio-Medico din Roma, unde a aprofundat aspecte privind problemele de securitate, protecţia datelor şi confidenţialitate. În prezent este cercetător în cadrul Fundaţiei Global Cyber Security Center (Poste Italiene), cu privire la problematici juridice privind siguranța informatică.