IE2S, un eveniment ieșit din comun

IE2S, un eveniment ieșit din comun

175

Asortând ateliere de lucru, de formare şi o conferinţă plenară, al 2-lea Summit IES de la Chamonix a creat o atmosferă de lucru unică, favorabilă productivităţii şi libertăţii schimburilor de idei, în inima masivului Mont-Blanc. Departe de agitaţia centrelor de decizie a marilor capitale şi ghidaţi de un program prielnic discuţiilor, parti- cipanţii se concentrează nestingheriţi pe schimburile de opinii. Summit-ul IES de la Chamonix oferă astfel participanţilor o oportuni- tate unică de a afla unii despre alţii, de a împărtăşi idei şi de a con- tribui împreună la aplicarea de noi soluţii într-un cadru privilegiat. Summit-ul este susţinut de Institutul de Înalte Studii de Apărare Naţională şi de mulți parteneri instituționali de top.

Aceste zile în care s-a desfăşurat seminarul privat au fost rezervate celor douăzeci şi cinci de directori de companii care au interacţionat cu alţi douăzeci şi cinci de experţi din cadrul administraţiei şi serviciilor de stat, din armată, jandarmerie, poliţie, ministerul economiei, din sectorul financiar sau digital.
Marele avantaj al evenimentului îl constituie cele două zile de seminar privat care reunesc un cerc restrâns de experţi şi de practicieni într-un veri- tabil Chatham House în care oamenii învaţă să se cunoască, să îşi câştige încrederea şi astfel să facă cu adevărat schimb de idei în legătură cu subiecte care îi pasionează profund. Evenimentul se încheie cu o conferinţă la care accesul publicului, studenţilor, IMM-urilor şi presei este liber.
White Paper-ul pe care vi-l propunem aici este o sinteză a părţii non- confidenţiale a dezbaterilor și reflectă câteva dintre punctele subliniate de către principalii actori ai seminarului privat.

Inteligenţa economică în epoca digitalului

Acest concept a fost de curând revizuit în totalitate în Franţa, odată cu crearea Serviciului Informaţiei Strategice şi al Securităţii Economice (SISSE), în cadrul Ministerului Economiei şi Industriei, condus de comisarul Jean-Baptiste Carpentier, numit recent de către Guvern.

Jean-Baptiste Carpentier
Comisar pentru informaţie strategică şi securitate economică

Această funcţie era îndeplinită înainte de către D2IE, Delegaţia Interministerială pentru Inteligenţa Economică, care a fost dizolvată şi înlocuită cu acest comisariat subordonat unui singur minister, aşadar cu un mai mare grad de fluiditate a informaţiilor, datorită faptului că sunt centralizate într-un serviciu propriu-zis. Un rol la fel de important îl are şi reforma din 2015 a ANSSI, Agenţia Naţională a Securităţii Sistemelor de Informaţii, care a evoluat de la rolul său iniţial de organ esenţialmente consul- tativ, de validare a conformităţii unor tehnologii şi software-uri, la o funcţie centrală cu putere coercitivă, care îi permit gestionarea situaţiei,urmărirea aplicării recomandărilor sale şi sancţionarea companiilor care nu se conformează acestora.
Mesajul transmis de această nouă autoritate a fost îndrăzneţ, însă în simbioză cu realităţile prezente de cealaltă parte a Atlanticului. Se pleacă de la constatarea că, în ceea ce priveşte domeniul digital, statul nu îşi poate asuma costurile generate de neglijenţa companiilor private și nici pe cele provocate din rea-credinţă. Astfel, scopul devine scăderea drastică a curbei riscului, aşa cum este acesta reprezentat în numeroase domenii, printr-un grafic simplu alcătuit din axa „impact” şi din axa „probabilitate”.

Grafic : © Bruce Jones:
Report Security and Risk Metrics in a Business- Friendly Way, 2009 (Information
Security 10.2009)

În acest grafic, în condiţiile în care curba scade graţie reglementărilor şi asistenţei statului în cadrul companiilor în domeniul prevenţiei şi al aplicării unui set de măsuri de prevedere, atunci statul va putea acoperi pierderile datorate evenimentelor cu probabilitate mare dar cu impact mic sau cele datorate unor evenimente neprevăzute, independente de gradul ridicat de conformare a companiilor; în schimb, asumarea propriilor greşeli va cădea în sarcina companiilor (dacă acestea se datorează unei lipse de conformări cu normele) iar asumarea costurilor cauzate de atacuri devastatoare cu o probabilitate mică de producere va fi în sarcina asigurărilor.
Analiza foarte pertinentă realizată de comisarul Carpentier a arătat cu degetul o axiomă aproape schizofrenică manifestată, în ceea ce-i priveşte pe anumiţi antreprenori, prin percepţia că lumea „cyber” nu aduce decât oportunităţi, în timp ce companiile specializate şi unii reprezentanţi ai statu- lui nu o văd decât ca pe un focar de pericole şi de ameninţări. Evoluţia culturii antreprenoriale şi instituţionale trebuie să conducă la o conştientizare a faptului că mediul digital este con- stituit atât din pericole cât şi din oportunităţi şi că statul trebuie să joace un rol de actor hotărât şi discret care să permită companiilor să dobândească o importantă plus- valoare, defensivă şi ofensivă, generatoare de beneficii măsurabile.
Însuşi conceptul de securitate acoperă un sector foarte vast faţă de ceea ce am avut ocazia să aflăm cu prilejul unor forumuri similare celui din Chamonix: conform ideilor prezentate în cadrul atelierului condus de noul şef al SISSE, managementul unei companii proactive tre- buie să aibă, în ceea ce priveşte înţelegerea sistemului în ansamblu, o strategie bazată pe o combinaţie (nonexhaustivă) din următorii factori: un sistem de o calitate certificată alert la toate nivelurile, inclusiv în materie de anti-terorism; securitatea în muncă; o conformare solidă pentru a combate riscurile frecvente, precum cele legate de ecologie, corupţie sau criminalitate; o excelentă stăpânire a informaţiei deţinute sau dobân- dite şi, în sfârşit, o strategie adaptabilă de cibersecuritate, completă şi aplicată fiecărui nivel.

Cibersecuritate

Colonelul Xavier Guimard

Director adjunct de anticipare
şi coordonare a serviciului
tehnologiilor şi sistemelor
de informaţie ale securităţii
interne din cadrul direcţiunii
Jandarmeriei Naţionale.

Problema cea mai frecven- tă continuă să fie alegerea între a trata sau nu gestio- narea riscului digital aşa cum se tratează alte riscuri. Conform experţilor prezenţi, răspunsul este, logic, unul negativ, deoarece, chiar dacă se poate aplica sche- ma securitate/siguranţă (în acest caz, securitate = contracararea riscurilor acciden- tale; siguranţă = contracararea riscurilor provocate din rea-credinţă), totalitatea acţiunilor întreprinse în lumea digitală nu poate fi încadrată în schema tradiţională de prevenţie-acţiune-reacţiune din punct de vedere juridic şi poliţienesc.
Într-adevăr, echilibrul este foarte diferit. Dacă se pleacă de la filozofia infractorului, acesta era în general pus faţă în faţă cu o situaţie dată, un câştig râvnit, o dificultate în săvârşirea faptei (de ordin tehnic, logistic, în general un factor care incumbă fiecărei companii în parte) şi un risc suportat (pedeapsa justiţiei, domeniu rezervat instituţiilor statului).
Or, în lumea digitală, schema este, în mod incontes- tabil, inversată. În ciuda mediului cu desăvârşire fizic, ultima componentă, cea a riscului, practic nu mai există. Delicventul ştie să beneficieze de toate avantajele extra teritorialităţii, alegând să îşi desfăşoare activitatea pe plan internaţional, făcând astfel ca posibilitatea de a fi prins, judecat şi condamnat pentru faptele sale să fie aproape nulă. Singura armă rămâne astfel întărirea la maximum a dificultăţilor întâmpinate de atacator. Acest domeniu depinde de investiţiile companiilor, iar statul nu are vreo implicare. Beneficiind de o vastă experienţă, statul îşi exercită rolul în domeniul crucial al prevenţiei, al furnizării şi împărtăşirii de noi explicaţii pentru com- panii cu privire la riscurile la care acestea sunt supuse, la posibilitatea de a fi atacate şi la pierderile economice pe care un atac care şi-ar îndeplini scopul le-ar produce cu siguranţă, în bugetul şi imaginea acestora.

Terorism şi lecţii de învăţat pe alte planuri

După atentatele din 13 decembrie 2015, au apărut foarte multe puncte de vedere cu privire la mai multe axe, în primul rând la cele legate de prevenţia şi apărarea unui număr cât mai mare de cetăţeni. Prima consta- tare, care reprezintă şi cea mai îndelungată bătălie de purtat, se referă la transformarea reflexelor „culturale” şi la adaptarea mentalităţii colective la noile ameninţări. De exemplu, s-a subliniat faptul că, în Franţa, un bagaj sau un colet abandonat mai generează încă o identificare, în subconştientul colectiv, cu un simplu obiect uitat şi nu cu un act intenţionat de a depozita un corp cu potenţial distructiv. Astfel, acest reflex este diametral opus cu cel al unui cetăţean israelian, de exemplu, pentru care orice obiect lăsat într-un loc public e asociat cu o ameninţare iminentă şi antrenează o mobilizare imediată.

O profesoară înarmată într-o școală din Israel

Unul din exemplele cele mai frapante şi cu siguranţă cele mai triste este cel al teroriştilor care au produs ma- sacrul de la Bataclan: timp de trei ore, ucigaşii au rămas în maşină, în apropierea locului de desfăşurare a specta- colului.
Acest fapt suspect a fost raportat prin patru apeluri telefonice la Poliţie, care însă nu a acţionat în con- formitate cu riscul potenţial evocat de cetăţenii în- grijoraţi: acesta reprezintă un semnal de alarmă care demonstrează în ce măsură şi la ce nivel al statului încă există îndoieli, din punct de vedere cultural, cu privire la pericolul iminent.
Datorită educaţiei, nimeni nu se gândeşte iniţial la ce e mai rău, ceea ce face ca misiunea educativă a statului să fie atât urgentă cât şi necesară, transformând fiecare persoană într-un actor al responsabilităţii colective, fără însă a dezvolta o paranoia.

Atlasul atentatelor din Paris, © Le Monde

Scenariile posibile de atacuri mai devastatoare decât cele din 13 noiem- brie au devenit obiectul grupurilor de lucru şi al simulărilor de crize, ceea ce indică voinţa instituţiilor franceze de a schimba atât dogma cât şi ecuaţia securitară.
Cu titlu de exemplu, nu există aproape nicio măsură reală în şcoli, pro- cedurile în caz de atac terorist fiind aceleaşi ca în cazul oricărui alt pericol (seismic, meteorologic, etc.), aşa cum au fost ele reglementate acum câteva decenii. Acest lucru conferă infractorilor care nu au nimic de pierdut timpul necesar pentru îndeplinirea măcelului înainte ca forţele statului să se mobi- lizeze pentru a reacţiona aşa cum ştiu să o facă.
Un alt aspect vital, care trebuie aplicat cât de curând, este cel legat de ajutorarea victimelor de către celelalte victime. Exemplul Bataclan demonstrează şi că, dacă populaţia ar fi avut minimele cunoştinţe de „gesturi salvatoare” de prim-ajutor (respiraţie artificială, masaj cardiac, aşezarea într-o anumită poziţie a victimei), ar fi putut fi salvate mai multe vieţi înainte de intervenţia masivă a medicilor de pe ambulanţă.
Atentatele au avut rolul de a revizui în profunzime analiza proactivă şi „live” a „semnalelor slabe”. Avantajul acestei abordări, destinate în primul rând securizării domeniului public fizic, se poate aplica cu succes atât în ciber- securitate cât şi în inteligenţa economică.
Şi în aceste domenii, lipsa de cultură a pericolului iminent, lipsa de mijloace şi barierele juridice legate de viaţa privată sunt teme care trebuie obligatoriu revizuite cu celeritate.
În şcoli, de exemplu, este nevoie de instruirea unui număr de profesori şi de părinţi pentru a fi capabili să recunoască atitudini neobişnuite şi suspecte şi să le raporteze cât mai repede ofiţerilor desemnaţi special cu care vor păstra un contact permanent.
În spaţiul public, este necesară obţinerea de către stat de mijloace de analiză în direct a fluxului de informaţii furnizate de camerele video şi în detectarea comportamentelor, prezenţelor, gesturilor neobişnuite sau sus- pecte, stabilind totodată priorităţi printre diferitele tipuri de semnale slabe. Confruntaţi cu imensitatea datelor culese, devine indispensabilă folosirea mijloacelor disponibile pentru a urmări semnale care prezintă un anumit număr de criterii ce justifică o desfăşurare de forţe şi o analiză aprofundată urgentă, întrucât au o probabilitate suficient de mare de a fi semnalele
premergătoare unei activităţi infracţionale cu impact semnificativ. Semnalarea comportamentelor îndoielnice de către cetăţenii voluntari,
fiecare în propriul cartier, pe modelul sistemului implementat de jandarme- rie, reprezintă de asemenea un avantaj major, deoarece cetăţeanul va putea indica tot ceea ce îi pare suspect, iar apoi va cădea în sarcina autorităţilor competente de a evalua fiecare situaţie, reţinând pe de o parte pistele a căror urmărire se justifică şi îndepărtând, pe de altă parte, comportamentele individuale ciudate dar care nu prezintă pericole.
Aplicarea unei bune înţelegeri a „semnalelor slabe”, în domeniul digitalu- lui, trebuie să se facă prin intermediul unei combinaţii de analiză automată şi apoi umană a anomaliilor, atât a celor din cadrul sistemului cât şi a celor îndreptate spre sistem, fie că este vorba de o instituţie sau de o companie.

Geopolitică şi mize viitoare

Olivier Kempf

Cercetător la Institutul de Realţii
Internaţionale şi Strategice (IRIS) şi directorul
publicaţiei în domeniul strategiei «La Vigie».

Ruptura mediului în care trăim de trecut este din ce în ce mai evidentă. Evenimentele teroriste, crizele se petrec cu o frecvenţă mai mare ca niciodată, iar strategia anterioară de a ataca la distanţă, de exemplu în Afganistan, pentru a-şi apăra propria ţară nu mai este de actualitate într-un stat conştient de elementele ostile de pe teritoriul său şi în care au avut loc astfel de atentate.
Schimbările radicale, diseminarea şi multiplicarea presiunilor externe sunt cele trei fronturi aliniate în interiorul Naţiunii, iar această nouă configuraţie re- clamă schimbări profunde ale procedurilor şi ale strategiilor de implementare. Cât despre latura informativă, există şi aici, în mod ideal, noi răspunsuri, printre altele cu privire la jihadism. În media s-au răspândit opinii adesea întărite prin elemente politice, conferind acestei mişcări atât o legitimi- tate „religioasă” cât şi un statut de combatant, căci, conform retoricii convenţionale, faptul că Europa s-a declarat în război implică o confruntare militară cu un inamic recunoscut ca atare şi nu o reprimare poliţienească a
unor infractori.
De altfel, se constată că un element care nu a fost cântărit la adevărata sa valoare în anii 2000 este cel al ridicării la rang de erou al „noului terorist”. Înainte de 2000, nimeni nu dorea cu adevărat să devină terorist, iar exponenţii acestui fenomen (Mesrine, Carlos) erau personaje singulare, inamici publici pe viaţă cu statut de infractori, în timp ce astăzi, teroristul e glorificat: el încarnează un reprezentant al mişcării de rezistenţă care îşi dă viaţa pentru o cauză.

Acest fenomen, probabil „consacrat” prin declaraţia de război a lui George W. Bush ca urmare a atentatelor din 2001, creează în continuare ambiţii şi a devenit un soi de aventură propusă tinerilor graţie unui discurs manipu- lator şi motivant extrem de bine structurat şi în continuă adaptare la situaţia prezentă, în ciuda stereotipurilor vehiculate adesea de către presă.
Jihadismul este o expresie modernă, concepută ca răspuns la lumea occidentală şi care utilizează atât codu- rile de comunicare modernă cât şi cele mai bune tehnici de manipulare mentală. Cutia de rezonanţă reprezentată de media favorizează într-un fel perceperea acestei mişcări dintr-o perspectivă religioasă şi de război, în de- trimentul realităţii, compusă din indivizi manipulaţi care devin asasini în virtutea unui ideal politic înainte de toate. De fapt, ne confruntăm cu un „management” extrem de sofisticat, fie că este vorba de marile atentate conduse de Al-Qaeda în anii 2000 sau de „măcelăria organizată” de Statul Islamic pe teritoriile pe care le ocupă şi în Occident, bazată pe tineri îndoctrinaţi şi căliţi în operaţiuni ţintite, care revin în ţările lor.
Metodele de prevenire şi de educare necesare a fi puse în practică sunt foarte complexe, iar situaţia jihadis- mului francez reflectă starea coeziunilor sociale actuale. Chiar dacă impactul spoturilor televizate şi al portalurilor multimedia „stop-jihadism” au fost considerate „slabe” – contul de twitter „stop djihadisme” este o picătură în oceanul celor mai bine de 30.000 de conturi pro-jiha- diste francofone –, rezultatele acestora încep să se vadă deoarece singurul scop al acestora este de a informa populaţia că există răspunsuri, că există unităţi speciali- zate de consiliere a familiilor şi, mai ales, că există o şansă ca o persoană cucerită de mesajele radicale să poată fi salvată şi reintegrată.
Asupra acestei şanse trebuie concentrate toate efortu- rile, pentru că este uşor de identificat: orice manipulare mentală reuşită trece printr-o etapă de captivare (site- urile de internet), însă nu devine eficientă decât după acapararea persoanei de către experţi în îndoctrinare în lumea fizică, urmată de deplasarea în zona de luptă.
Astfel, statul ar trebui să fie avertizat de către apropiaţi şi de familie înainte de prima întâlnire fizică dintre tânăr şi „mentorul” său, pentru a avea mai multe şanse de reuşită a acţiunii de prevenţie şi pentru a-i putea face cunoscut potenţialei victime ce va deveni dacă are încredere în terorişti.
O mare parte din jihadiştii europeni au plecat în Orien- tul Apropiat sau Mijlociu convinşi că acolo aveau să acorde ajutor umanitar, însă au ajuns în final să participe, cu arma în mână, la cel mai avansat stadiu al manipulării, iar acest lucru dovedeşte că sistemul de comandă al individului manipulat trece prin aceste două etape de îndoctrinare.
Problema care trebuie clarificată este cea a definirii ro- lului statului, a cărui prezenţă trebuie să fie mai vizibilă şi mai puţin birocratică, care trebuie să-şi asume rolul de partener important în demersul de întărire a securităţii cetăţenilor şi companiilor, fără însă a-i fi motor omni- prezent şi unic. Statul trebuie să genereze şi să inspire iniţiative fără a le conduce neapărat.
Măsurile centralizate folosite odinioară, bazate pe acţiuni ale statului, nu mai sunt eficiente într-un cadru atât de complex, în care informaţiile „pro-jihadiste” sunt mult mai numeroase decât datele site-urilor de preve- nire, în războiul informaţiei care se poartă în prezent pe internet.
De altfel, atentatele de la Paris nu trebuie să ascundă ci, din contră, să ne permită să anticipăm posibile planuri viitoare de acţiuni care se vor desfăţura înafara graniţelor Statului Islamic.
Într-adevăr, modelul de stat deplin pe care Statul Islamic îl propune are o coerenţă ideologică, oferă o explicaţie oricărei acţiuni, atrăgând orice persoană receptivă faţă de această retorică. Pentru un individ devenit consuma- tor înainte de a fi cetăţean, această metodă începe să funcţioneze în multe alte medii altermondialiste.
Au fost tratate două elemente foarte interesante. S-a subliniat că, în contextul lipsei de repere a societăţilor „de consum” în care trăim, problema generată de terorism în prezent este că, pe de o parte, indivizii se obişnuiesc cu această nouă situaţie şi că, pe de altă parte, nu există nicio legătură cauză-efect asupra companiilor.
Pentru indivizi, acest reflex aminteşte de perioada bombardamentelor Aliaţilor asupra Germaniei: în loc să stârnească revolta populaţiei împotriva regimului nazist, aceste distrugeri zilnice au fost atât de ample încât locuitorii marilor oraşe s-au obişnuit treptat cu ele. Cât despre mediul de afaceri, dacă luăm în considerare exemplul unui vehicul deţinut de o companie de transport asupra căruia are loc un atentat, va exista desigur o scădere a cifrei de afaceri pe perioada unor zile consecutive, însă nu pe termen lung.
Miza în viitor depinde de încercarea de schimbare încă de pe acum a acestei practici societale a resemnării şi a adaptării. Rezistenţa individului, în mediul fizic şi în cel

Dresda în 1945

virtual, trebuie întreţinută şi educată, pentru că deja se pot observa semnele îngrijorătoare ale structurării diverselor mişcări.
Unite datorită marginalizării societăţii de astăzi, s-ar putea ca obiectul atacurilor acestor persoane să nu mai fie civilii, ci reţele sensibile, centrale nucleare, trenuri de mare viteză sau chiar directori de companii, urmând modelul Brigăzilor Roşii şi al Facţiunii Armata Roşie.
Cazul din Notre-Dame-des-Landes (inclusiv revolta în masă împotriva proiectului de construire a unui aeroport şi acţiunile de sabotaj) poate să genereze ciber-atacuri utilizând tehnologie de vârf şi chiar asasinate ţintite. În funcţie de context, aceste grupuri şi acţiunile lor pot trece rapid de la statutul de epifenomene la încercări reuşite ale terorismului de mâine, care va fi mult mai internaţional şi mai frecvent decât atentatele jihadiste actuale, punctuale şi care vizează un anume stat

Manifestanți împotriva construirii marelui aeroport din Paris la
Notre-Dame-des-Landes © Le Monde

În acest caz, mediul de afaceri va fi lovit din plin, şi tocmai de aceea sensibilizarea şi pregătirea managementului companiilor sunt mai stringente ca oricând. Conform specialiştilor, această formă de terorism, studiată de
15 ani, începe să ia amploare şi a depăşit tadiul de „fenomen emergent”.
Una din concluziile cele mai importante ale dezbaterii este că totalitatea axelor studiate constituie într-o anumită măsură (mai puţin pentru specialişti) aşa-numite „câmpuri informe” („ciber”, mondializare, inteligenţă economică, terorism) pentru care este vitală crearea, în cadrul statului, a unor unităţi flexibile, adaptabile şi transversale de comunicare constantă cu societatea şi mediul de afaceri.
Doar printr-o mai bună înţelegere a acestor „câmpuri” care sunt, în mod paradoxal, strâns legate unele de altele, indivizii şi actorii publici şi privaţi vor putea învăţa să se adapteze şi să se protejeze pentru a se dezvolta.
Pentru Franţa, noua orientare se bazează pe crearea de instituţii care să permită societăţii şi mediului economic să devină iniţiatori majori ai şantierelor şi ai mijloacelor de aplicare a demersurilor de securizare a ţării şi nu invers.

Laurent Chrzanovski

Cu un doctorat în Arheologie Romană obținut la Universitatea din Lausanne, o diplomă de cercetare postdoctorală în istorie și sociologie la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca și o abilitare UE în a coordona doctorate în istorie și științe conexe, Laurent Chrzanovski este co-director de doctorate la școala doctorală la Universitatea Lyon II Lumière și susține regulat cursuri post-doctorale în cadrul mai multor universități importante din UE; fiind de asemenea, profesor invitat la Universitățile din Fribourg, Geneva și Sibiu. Laurent Chrzanovski este autor/editor a 18 cărți și a peste o sută de articole științifice. În domeniul securității, este membru al „Roster of Experts” al ITU, membru al think-tank-ului „e-Health and Data Privacy” sub egida Senatului Italian, și manager al congresului anual „Cybersecurity in Romania. A macro-regional public-private dialogue platform”.