Multiplele fațete ale cetățeniei globale: o problemă de identitate

Multiplele fațete ale cetățeniei globale: o problemă de identitate

455

esposito-photo-portrait

BIO: Dr Frédéric Esposito este conferențiar la Institutul de Studii Europene UNIGE. El este, de asemenea, co-director al cursurilor de certificare în management pentru politici de securitate urbană și conducătorul secțiunii “Europe and Security” pentru Masteratul European în Securitate Urbană (proiect co-finanțat de Comisia Europeană, program de învățare pe toata durata vieții). El a fost student vizitator al Institutului European din Florența, lector la Facultatea de Drept a Universității din Geneva și Director Executiv al Forumului Universității 2005-2008 “Democracy and terrorism” al Societății academice din Geneva. De pe poziția de manager de proiect, a condus programul Comisiei Europene “Cities against terrorism” (DG Justice, Freedom and Security, un proiect pilot pentru ajutorarea victimelor atacurilor teroriste), dezvoltat în cadrul Forumului European pentru Siguranță urbană (2005-2008). În paralel el a fost invitat ca expert de către Parlamentul European pentru a elabora modele de implicare participativă a cetățenilor Uniunii Europene, prin proceduri consultative. În cele mai recente lucrări el se concentrează pe guvernanța locală în securitate și pe modul în care orașele de pe glob se confruntă cu necesitatea de a se pregăti împotriva unor potențiale atacuri teroriste.

 

Apariția rețelelor sociale este, fără îndoială, o schimbare majoră în ceea ce privește guvernarea statelor (democratice sau nu), precum și a conceptului de spațiu public. Cu toate acestea, de treizeci de ani deja, au apărut spații publice noi, ca o consecință atât a unei mutații funcționale a orașului cât și a trecerii la o “societate de masă” tot mai importantă.

Cu toate acestea, astfel de noi spații publice au fost întotdeauna de ordinul infrastructurii: centrele comerciale, gările, aeroporturile, nodurile de autostrăzi, platformele multimodale, zonele turistice, aleile urbane, marile stadioane pentru evenimente sportive, marile muzee, complexele de divertisment și cinematografice. Aceste spații publice au caracteristici specifice: gigantism, amestec de funcții și utilizări (gările găzduiesc evenimente culturale, de exemplu), modele diferențiate de accesibilitate, fluxuri de persoane complexe, concentrare a bogăției și a informațiilor, mobilitate semnificativă a persoanelor și a bunurilor, aflux și concentrare de grupuri de risc.

Odată cu dezvoltarea rețelelor sociale, se adaugă un nivel de complexitate care agravează și mai mult caracteristicile spațiului public, în special:
a) Întâlnirea fortuită
Spațiul public se dorește a fi un spațiu de reprezentare al fiecăruia, unde fiecare se “pune în scenă” în spațiul real. Ca atare, el solicită punctul de vedere al altuia și permite apropierea și dialogul.
b) Un loc de confruntare
Aspectul altuia poate, desigur, atrage, dar și provoca. În diferența de a fi, apare o privire curioasă, apare o acceptare a diferenței în numele alterității mele.
c) Un loc producător de interacțiuni

Aceste interacțiuni sunt foarte eterogene. Eu mă recunosc în celălalt, eu nu mă recunosc în celalalt și mă duc pe drumul meu … sunt încurajat la dialog … Spațiul de interacțiune este deci un spațiu de mișcare și se opune conceptului de indiferență, de retragere spre sine și de respingere a celuilalt.

Dezvoltarea unei dimensiuni cibernetice a redefinit domeniul de aplicare a practicilor individuale și colective prin prezentarea de noi standarde, în special în ceea ce privește e-guvernarea și asta încă de la sfârșitul celui de al doilea război mondial[1]. Într-adevăr, ideea de democrație electronică precede apariția Internetului și experimentează trei evoluții majore. Prima modificare se naște odată cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial sub forma unui model cibernetic care poate oferi o bună gestionare a societăților. Această mașină de guvernare se bazează pe o utopie, și anume: calculatoarele pot gestiona mulțimi enorme de date, în scopul unei guvernări mai bune, ce conduce la o mai bună eficiență și raționalitate.

A doua schimbare se produce în anii șaptezeci, odată cu apariția televiziunilor și a materialelor video. În această etapă, se imaginează dezvoltarea acestor noi tehnologii media pentru a promova o deplasare a centrelor de dezbatere înspre periferie prin promovarea legăturii dintre reprezentanții aleși și cetățeni. Această tele-democrație este percepută ca un instrument în serviciul comunităților locale, dar și ca un laborator al unei democrații puternice. Cu toate acestea, a trebuit așteptat începutul anilor 2000, cu apariția rețelelor sociale și a globalizării, pentru ca nivelul local să apară ca un promotor al democrației de jos în sus («bottom-up»). În fine, a treia etapă în apariția democrației electronice este dezvoltarea cyber-democrației în anii nouăzeci cu ideea că spațiul cibernetic simbolizează stadiul ultim al auto-organizării politice consfințind satul global.

Acest sat la nivel mondial dedică un nou spațiu deschis, deteritorializat și neierahizat. Cu alte cuvinte, spațiul virtual se dorește a fi un catalizator pentru a depăși sistemele politice și pentru a promova apariția unei contra-puteri, sau chiar a unei contra-societăți.

În domeniul politic, apariția unei rețele globale de protest ilustrează această evoluție prin conectarea unor actori și a unor revendicări, de exemplu primăvara arabă (revoluția din Tunisia, revoltele din Egipt, Libia, Bahrain, Yemen) sau ceea ce se întâmplă în Europa (Spania și Grecia). Acest lucru confirmă rolul esențial al canalelor sociale și, mai general, al e-democrației ca instrument pentru a captura și a disemina revendicările popoarelor. E-democrația a devenit un element-cheie pentru a promova dezbaterea democratică, dar ea nu este un substitut, după cum a amintit Hilary Clinton, într-un discurs în 2011[2]

«Internetul a devenit spațiul public al secolului 21. Ce s-a întâmplat în Egipt și ce s-a întâmplat în Iran, care în această săptămână folosește din nou violența împotriva protestatarilor ce caută libertăți fundamentale, înseamnă mult mai mult decât o problema datorată internetului. În fiecare caz, oamenii au protestat din cauza unor frustrări profunde legate de condițiile politice și economice ale vieții lor. Ei au stat în picioare, au defilat și au scandat, iar autoritățile i-au urmărit, blocat și arestat. Nu internetul a făcut toate aceste lucruri, ci oamenii. În ambele țări, modalitățile prin care cetățenii și autoritățile au folosit internetul a reflectat puterea tehnologiilor de conectare pe de o parte, ca un accelerator al schimbării politice, sociale și economice, iar pe de altă parte, ca un mijloc de a sufoca sau stinge această schimbare.»

Această putere a rețelelor este ilustrată, de exemplu, de Wael Ghonim, un blogger egiptean, aflat în spatele grupului Facebook “Cu toții suntem Khaled Said” (“We are all Khaled Said”), ca omagiu adus acestui tânăr egiptean torturat și bătut până la moarte de către poliție în Alexandria, la data de 6 iunie 2010. Acest grup va promova conștientizarea tineretului egiptean de a contesta regimul autoritar.

Într-un alt context, exemplul președintelui filipinez Joseph Estrada, este, de asemenea, un indiciu al puterii rețelelor sociale. La 17 ianuarie 2001, acesta este pus sub acuzare pentru corupție. Cu toate acestea, el câștigă sprijinul Congresului ai cărui membri refuză să facă publice dovezile considerate relevante. În mai puțin de două ore, mii de filipinezi se îndreaptă spre Manila, în urma apelului lansat de cineva care denunță acest lucru prin SMS, pentru a se ajunge la milioane de oameni în zilele următoare. Capacitatea publicului de a se coordona în masă și atât de rapid – se vorbește de 7 milioane de SMS-uri schimbate în timpul acestor câteva zile – va determina Congresul să voteze din nou, de această dată în favoarea punerii la dispoziție a dovezilor concrete pentru fapte de corupție. La 20 ianuarie 2001, Președintele demisionează, declarându-se victimă a “generației SMS”.

Această contra-putere are câteva figuri de vârf, dar va bulversa cu siguranță trasabilitatea prin utilizarea anonimatului ca un cal troian pentru a impune noi comportamente și reguli. De exemplu, după atentatele din 13 noiembrie 2015, de la Paris, grupul Anonymous amenință Statul Islamic după cum urmează:
“Să știți că vă vom găsi și că nu vom ierta nimic. Vom lansa cea mai mare operațiune desfășurată vreodată împotriva voastră, așteptați-vă la foarte multe atacuri cibernetice. Războiul a fost declarat, pregătiți-vă.”

Gruparea Anonymous deja «declarase război” Statului Islamic în urma atentatelor împotriva Charlie-Hebdo și a magazinului Hyper Cacher (7-9 ianuarie 2015). Grupul de hackeri a publicat în martie 2015 o listă de 9200 de conturi Twitter considerate de ei a fi în legătură cu SI, pentru a forța rețeaua socială să le închidă cu obiectivul de a avea “un impact grav asupra capacității SI de a-și implementa propaganda și de a recruta noi membri”.

esposito-0Activitățile grupării Anonymous sunt puse sub semnul întrebării, deoarece acționând în numele interesului general, ei devin un fel de “șerifi ai web-ului”. Ei au propriul lor sistem de evaluare și de valori despre care nu știm dacă împiedică sau ajută contra-terorismul. Imaginea bine-definită a grupării, această mască inspirată pe de-o parte de Guy Fawkes, un englez revoluționar care planifica un atentat împotriva Parlamentului la Londra, în urmă cu 406 de ani, și pe de altă parte, de o bandă desenată (“V de la Vendetta”) este o chestiune de identitate, simbol de protest și anti-sistem.

 

Spațiul virtual poate crea o imagine si fără a o defini. Grupul terorist ISIS și-a stabilit o identitate vizuală bazată pe o serie de videoclipuri care demonstrează atît capacitatea sa militară (imaginea 1), cpeât și cea de infiltrare (figura 2), de distrugere a bunurilor culturale (imagine 3) și de barbarie (imaginea 4).

Imaginea 1 : convoi de luptători ISIS
Imaginea 1 : convoi de luptători ISIS
Imaginea 2 : crearea unei celule « in adormire» în Maroc pentru a pregăti atentate
Imaginea 2 : crearea unei celule « in adormire» în Maroc pentru a pregăti atentate
Imaginea 3: distrugerea Muzeului din Mosul, Irak
Imaginea 3: distrugerea Muzeului din Mosul, Irak

Esposito-4

Imaginea 4: Imagine preluata dintr-un film din 19 august 2014 care arata execuția jurnalistului James Foley. Ținuta portocalie amintește de prizonierii de la Guantanamo și are un efect-oglindă a politicii americane în ceea ce privește prizonierii Al Qaeda.
Identitatea este în mod intenționat multiplă, pentru că ea transmite atâtea mesaje câte straturi o compun. În consecință, mesajul este adaptat în funcție de publicul-țintă, el devenind pe rând religios, politic, social sau cultural. Atât într-un caz (Anonymous) cât și în celălalt (ISIS), imaginea astfel creată este greu de definit, deoarece aceasta devine un standard pentru cauze și proiecte conduse de persoane având motive foarte diferite. Ea se construiește și se demolează în același timp.

Imprudențele din viața noastră digitală în contextul unei societăți globalizate și a răsturnărilor sale ne redefinește, fără îndoială, identitatea. Într-adevăr, rețelele de protest s-au globalizat și devine dificil să identificăm toți actorii. De la Anonymous la ISIS, trecând prin grupuri mai tradiționale ale societății civile, identitatea digitală bulversează regulile jocului democratic și schimbă conceptul însuși de securitate.

Odată cu dezvoltarea «Internetului obiectelor» («Internet of Things»), pe care unii o descriu ca fiind a patra revoluție industrială, datorită potențialului formidabil de interconectare între indivizi, obiecte, infrastructuri (transport, energie …), se desenează în realitate, un “spațiu de identitate” necontrolat. Este esențial să se stabilească regulile, astfel încât să nu ni se impună anumite componente ale identității noastre.

[1] Thierry Vedel, « L’idée de démocratie électronique: origines, visions, questions », in Pascal Perrineau, Le désenchantement démocratique, La Tour d’Aigues, L’Aube, 2003, pp. 243-266.
[2] Hillary Clinton, « Internet Rights And Wrongs: Choices & Challenges In A Networked World“, conferinta sustinuta la George Washington University in 15 februarie 2011 (http://www.state.gov/video).
Autor: Frédéric Esposito, Politolog, director al Observatorului universitar de securitate (OUS) la Global Studies Institute (GSI)

Frederic.Esposito@unige.ch
Material publicat în Cybersecurity Trends 2/2016