Orașele conectate: mize etice și juridice

Orașele conectate: mize etice și juridice

253

Introducere

Se vorbeşte mult despre oraşele conectate, pe care unii le numesc „inteligente” („Smart Cities”). Administrarea megapolilor devine o miză civilă majoră într-o eră în care se întrevede o demografie planetară explozivă, în principal urbană, deci potenţială sursă de haos în cazul în care nu este gestionată corect. Însă ca orice lucru legat de „inteligenţa” artificială, oraşele conectate hrănesc fantasmele cele mai credule şi hrănesc apetiturile cele mai nesăţioase, într-un climat vădit ostil oricărei tentative de punere la îndoială. Aceste orașe „inteligente” generează așteptări absurde în ceea ce privește ordinea și confortul, așteptări la care e dificil de renunţat dacă nu li se cunoaște costul real. Este foarte important să fie pus în discuţie aportul lor real, pentru a putea beneficia la maximum de anumite tehnologii. Toate acestea fără a scăpa din vedere, totuși, măsurile de precauţie împotriva pericolelor pe care le implică, chiar cu riscul de a renunţa la câteva dintre promisiunile lor, prea costisitoare în planul vieţii private și al libertăţii.
În rândurile care urmează, îmi permit să revin asupra comunicării din data de 3 noiembrie 2016 la Yverdon în cadrul CyberSec Conférence și să abordez anumite aspecte pe care, pe atunci, doar le schiţasem.

Orașul conectat

Încă de la început, trebuie precizat ce se înţelege prin oraș conectat; este vorba de un ecosistem care se bazează pe culegerea, agregarea și partajarea2 datelor legate de utilizarea orașului de către locuitorii acestuia. Sursele acestor date sunt diverse: ele pot fi generate automat de captatori sau de obiecte conectate, dar pot proveni, de asemenea, din bazele de date alcătuite de administraţiile publice sau companiile private, sau chiar produse de către utilizatori.

Această colectare de date are mai multe scopuri. În general, se invocă la grămadă avantaje precum îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor, buna gestionare a resurselor colective, facilitarea mobilităţii sau rezolvarea problemelor de securitate. Miza este cu precădere crearea unei legături pentru informarea la distanţă și în timp real cu privire la disponibilitatea echipamentelor colective (blocaje în trafic, rata de ocupare a locurilor de parcare, localizarea mijloacelor de transport în comun, rezervarea sălilor de sport), dar și informarea cu privire la proximitatea, amplasamentul, programul de funcţionare al magazinelor sau al atracţiilor turistice, informarea cu privire la serviciile existente sau gestionarea infrastructurilor colective. Aceste câteva exemple ilustrează avantajele propuse prin implementarea sistemului. Însă nu menţionează și riscurile și pericolele pe care le implică.
Într-adevăr, prin colectarea de date, protejarea sferei private reprezintă o miză crucială și clarifică aspectele cele mai vagi ale sistemului care se pune în practică. În privinţa orașelor conectate, există patru aspecte care ridică probleme: colectarea automată de date din domeniul public (a), datele considerate „publice” pe care indivizii le schimbă prin intermediul telefoanelor lor „inteligente” (b), integrarea lor în informatica de tip cloud (c) și, mai presus de toate, interpretarea acestei mase de date cu scopul unei
„guvernări algoritmice” (d). Preconcepţiile acestei politici numerice ne vor permite, în final, ca o concluzie, să stabilim o paralelă între respectarea sferei private și recunoașterea socială a libertăţii individuale.\

Date colectate automat în domeniul public

Un număr mare de date legate de orașele conectate sunt generate în mod automat prin capturi instantanee preluate de pe drumurile publice sau infrastructurile private deschise publicului. Însă alegerea unui aparat de captat imaginea nu este întâmplătoare. Supravegherea traficului se poate realiza în mai multe moduri: prin numărarea vehiculelor care trec pe sub o buclă magnetică, prin înregistrare video a traficului sau prin înregistrarea semnalelor GPS care permit, de exemplu, identificarea vehiculelor participante la trafic. Astfel că, în timp ce numărătoarea vehiculelor cu ajutorul unei bucle magnetice nu generează date personale, ci doar valori incrementale statistice, nu același lucru se poate spune despre camerele video sau de captarea semnalelor GPS.
În momentul în care colectarea de date de pe drumurile publice poate implica date personale, principiile impuse de legile aplicabile în materie de protecţia personalităţii trebuie respectate cu titlu preventiv.
În primul rând, conform principiului legalităţii (art. 4, alin. 1 din Legea federală privind protecţia datelor – LPD; art. 35 din Legea privind informarea publicului, accesul la documente și protecţia datelor personale – LIPAD), prelucrarea datelor trebuie justificată de îndeplinirea unei sarcini prevăzute de un text normativ sau prin consimţământul expres al celui vizat. Acest lucru reduce de la bun început scopurile care ar putea justifica o colectare de date. În ceea ce privește principiul proporţionalităţii (art. 4, alin. 2 LPD; art. 35 alin. 1 și 2; art. 36 alin. 1 LIPAD), operatorul responsabil de prelucrarea datelor are obligaţia de a se asigura că impactul acestei prelucrări este rezonabil în raport cu scopul urmărit. Datorită acestor principii, se începe elaborarea unei proceduri pentru acţiunile care preced colectarea datelor, cu scopul de a asigura confidenţialitatea încă de la conceperea proiectului („Privacy by Design”). Astfel, de fiecare dată când scopul urmărit o permite, se vor alege cu predilecţie mijloace de colectare care nu generează date personale: operatorul responsabil cu prelucrarea nu mai are datoria de a cripta datele pentru a le asigura confidenţialitatea, începând de la mijlocul de colectare și până la locul unde sunt amplasate mașinile de calcul, apoi pe toată durata de viaţă a acestora din urmă.
Protecţia datelor se dovedește și mai importantă în domeniul privat deschis publicului: datele sunt prelucrate de către actori privaţi, fără posibilitatea refuzului colectării acestora. În epoca în care trăim, refuzul de a intra într-o zonă supravegheată video este sinonim cu renunţarea la a frecventa majoritatea magazinelor, începând de la hypermarketuri.
Necesitatea de a aplica acest ansamblu de principii indică deja pericolul unei colectări necontrolate de date din domeniul public pentru protejarea sferei private. Aceste principii au ca scop evitarea unei tentaţii proprii oricărei tehnici: tentaţia de a se concentra asupra mijloacelor și de a pierde din vedere scopul urmărit. Istoria tehnicilor ne arată că umanitatea are tendinţa de a folosi o tehnică dincolo de nevoile imediate și fundamentate, pentru simplul motiv că este disponibilă, generând astfel chiar noi tipuri de nevoi. Așa se explică tentaţia utilizării tehnicilor digitale de vârf pentru afirmarea propriei modernităţi.

Date generate de către utilizatori

Datele colectate în cadrul orașelor conectate nu se limitează la cele colectate automat din domeniul public sau deschis publicului. Dimpotrivă. Utilizatorii creează ei înșiși, cu ajutorul telefoanelor „inteligente” („smartphone- uri”), o mulţime de date personale geo-localizate, fie că este vorba de comunicarea de informaţii pe reţele sociale sau de interogarea serviciilor de informaţii ale orașului, pe stradă. Aceste aparate portabile pot fi deci considerate veritabili colectori de date.
Și alte obiecte conectate furnizează propriile pachete de date. Anumite date se adaugă celor proprii orașului conectat. Ne referim, de exemplu, la datele aparent fără importanţă referitoare la consumul agregat al gospodăriilor. Acestea permit compararea obiceiurilor de consum privat cu cele ale vecinilor pentru a le îmbunătăţi. Conectarea unor asemenea contoare la Internet face posibilă avertizarea la distanţă, pe telefonul
„inteligent”, orice consum programat sau neprevăzut. Sense, o aplicaţie folosită la scară largă, permite dezagregarea în timp real a curbei de sarcină electrică globală a gospodăriei, pentru a determina apoi ce aparate sunt folosite în casă și în ce moment3. Aplicaţia, prin realizarea de comparaţii între datele colectate și curbele de consum ale altor utilizatori, ajunge să cunoască mai multe despre felul în care este gospodărită locuinţa decât înșiși proprietarii și poate genera un tabel al obiceiurilor de viaţă ale locuitorilor acesteia sau chiar un profil al personalităţii lor.
La acest tablou se adaugă și precizarea că obiectele conectate sunt adesea fabricate de producători puţin preocupaţi de securitatea informatică: numeroasele breșe de securitate permit astfel unor terţi să vizioneze imagini care ar trebui să fie confidenţiale. Astfel, camerele video contactate care îi permit proprietarului să supravegheze de la distanţă împrejurimile casei pot oferi hoţilor informaţii preţioase cu privire la momentele în care nu este prezent. Site-ul www.shodan.io ţine o evidenţă a imaginilor surprinse de camere video nesecurizate.
Fenomenul obiectelor conectate a luat o asemenea amploare încât Ubisoft, editorul „Watch Dogs”, proclamă
„Noi reprezentăm datele” pe site-ul lor, cu ocazia lansării celei de-a doua versiuni a jocului. Acest lucru nu reprezintă o lipsă de interes a utilizatorilor faţă de viaţa lor privată, ci mai degrabă un discurs pe care-l adoptă promotorii reţelelor sociale și companiile care trăiesc din partajarea informaţiei pe Internet cu unicul scop de a-și extinde sfera de putere. Incoerenţele acestui tip de discurs merită însă analizate.

De exemplu, în 2009, Éric Schmidt, CEO Google și ex- CEO Novell, a făcut o afirmaţie de bun simţ, dar care a îngrozit multă lume: „Dacă faceţi ceva despre care nimeni nu trebuie să afle, poate ar fi mai bine să începeţi să nu mai faceţi lucrul respectiv.” Éric Schmidt nu a făcut decât să reia un proverb tradiţional chinezesc, de unde și impresia pasageră de înţelepciune pe care o emană afirmaţia sa. Observatorii avizaţi au arătat totuși că Éric Schmidt aplica această gândire în privinţa căutărilor efectuate pe Internet, iar acest lucru schimba totul. Această frază a stârnit rapid temeri în legătură cu încălcarea vieţii private. Însă acest profet al „morţii vieţii private” și-o apără pe a sa prin mijloace absurde: în 2005, a târât-o în justiţie pe jurnalista Elinor Mills pentru articolul său Google balances privacy, reach4, în care relata anumite detalii din viaţa lui privată (avere, acţiuni recent vândute pe Bursă…) obţinute de pe Internet cu ajutorul motorului de căutare Google dedicat jurnaliștilor CNET (News.com).
Hubert Guillaud, bazându-se pe un studiu de Joseph Turow, Michael Hennessy și Nora Draper din 2015, ne reamintește că „mai mult de jumătate dintre consumatorii americani nu doresc să piardă controlul asupra informaţiilor lor, însă consideră că această pierdere a controlului se petrece deja”. Departe de a considera că cedarea drepturilor personale în schimbul ofertelor personalizate reprezintă un compromis în care fiecare parte ar ieși câștigată, publicul se prezintă mai degrabă resemnat și lipsit de apărare. Suntem departe de discursul triumfalist practicat de cei care vând astfel de produse. Iar Hubert Guillaud încheie pertinent: „Neputinţa nu valorează consimţământ”5.

Orașe conectate și informatică de tip cloud

Crearea de legături: cine ar îndrăzni să critice acest ţel aparent măreţ, creator al unei armonii universale funcţionale? Scopurile urmărite de orașul conectat presupun o comunicare a datelor și a sistemelor între ele, sau cel puţin utilizarea unei semantici comune standardizate. Cu alte cuvinte, orașul conectat trece practic prin informatica de tip cloud („Big Data”). Orașele conectate și informatica de tip cloud se completează: datele orașelor conectate alimentează informatica de tip cloud, iar aceasta, în schimb, oferă chei de interpretare încrucișată cu informaţii din alte surse.
Odată ce toate „informaţiile legate de o persoană identificată sau identificabilă” sunt considerate ca date personale, acestea nu mai există independent de propriul context. Altfel spus, datele personale în sine sunt rare. Ceea ce le face să fie personale este legătura cu o persoană (determinată, sau chiar determinabilă). Orașul conectat, precum și informatica de tip cloud, funcţionează pentru a crea legături și participă la crearea de date personale… și deci la eroziunea sferei private.
Legătura către o persoană fizică se poate realiza prin obiectele pe care aceasta le utilizează, chiar dacă acestea nu sunt expres asociate respectivei persoane. Este de ajuns ca datele să fie asociate unui punct fix. De aceea, adresele IP ale calculatoarelor private sunt considerate date personale. Prin verificarea lor încrucișată cu alte date se realizează restul de operaţiuni. Dacă se stabilește doar o singură dată o legătură expresă între calculator și utilizator, de exemplu printr-un formular de comandă, toate datele adunate în jurul adresei IP pot fi asociate unei persoane fizice determinate.

Or operatorul responsabil cu prelucrarea datelor trebuie să asigure confidenţialitatea datelor personale care se găsesc în sfera sa de influenţă. Nu putem pune la dispoziţie date aparent lipsite de importanţă decât dacă ţinem cont de informatica de tip cloud și de posibilităţile de verificare încrucișată uimitoare pe care aceasta le oferă utilizatorilor. Regulile de securitate trebuie regândite și consolidate în mod regulat, cu precădere cele care garantează anonimatul. Cel care transformă datele în date deschise trebuie, în plus, să se asigure că poate pune capăt oricând distribuirii sau reutilizării acestora de către terţi, atunci când aceștia încalcă regulile de prelucrare ce garantează anonimatul. Doar distribuirea sub licenţă dă dreptul la prelucrare, cel puţin la nivel teoretic, dacă nu și faptic. Licenţele libere pot fi un exemplu în acest sens, cu condiţia ca acestea să se concentreze mai mult pe menţinerea anonimatului și nu atât pe transformarea datelor în date deschise, însă cele două scopuri nu sunt neapărat incompatibile.

Interpretarea datelor și administrarea algoritmică

Interpretarea datelor orașului conectat poate ascunde pericolele cele mai grave. Odată integrate în informatica de tip cloud, aceste date pot completa profilul indivizilor și categorisirea lor în modele de care cu greu se mai scapă. Scopul informaticii de tip cloud rămâne determinarea profilului generic al utilizatorilor şi categorisirea lor, în aşa fel încât comportamentul lor de consum să poată fi prevăzut, pentru o manipulare mai eficientă. Informatica de tip cloud este un instrument puternic de control, care merge dincolo de confuzia între ascuns şi ilegal folosită de cei care vând produse pentru a șubrezi sfera privată. În afara caracterului extrem de simplist al problemei şi obiectificarea inacceptabilă a celuilalt pe care aceasta o antrenează, acest mecanism de schiţare a profilului face ca furnizorii să dispună de situaţia indivizilor după voie, din mai multe motive.
Primul motiv îl constituie faptul că șubrezirea sferei private ascunde mai presus de orice un raport de putere. Demonstraţia acestui fapt este meritul lui Daniel J. Solove, profesor de drept american. Hubert Guillaud citează această opinie a unui expert în securitate, Bruce Schneier, intervievat în
2006: „Noţiunea de viaţă privată ne protejează de cei care deţin puterea, chiar dacă nu săvârşim nicio faptă ilegală atunci când suntem supravegheaţi. […] Dacă suntem observaţi în orice moment, […] ne pierdem individualitatea”. Hubert Guillaud încheie: „Miza vieţii private constă în tensiunea democratică între cel puternic şi cel slab6”.
Însă mecanismul de încadrare într-un profil, aşa cum este acesta realizat cu ajutorul informaticii de tip cloud este şi mai profund. Tot Daniel J. Solove, considerând că analogia între Internet şi sistemul Big Brother al lui Orwell propusă de unii nu era pertinentă, a propus o paralelă cu Procesul, celebrul roman de Franz Kafka. Profesorul de drept considera că, fără îndoială, sentimentul de opresiune din roman este generat de faptul că eroul, Joseph K., este judecat pe baza unor fapte care nu îi sunt comunicate, de către oameni pe care nu îi cunoaşte, în virtutea unor reguli şi valori care îi sunt necunoscute şi fără să afle posibilele consecinţe ale procedurii în curs7. Există multe necunoscute iar acest lucru, mai presus de toate, înlătură orice posibilitate de a se apăra. Ce putere poate fi mai arbitrară de atât? Iar Daniel J. Solove se întreabă: nu semănăm puţin cu Josef K. în faţa companiilor GAFAM8 şi a autorităţilor străine care le guvernează?
Antoinette Rouvroy, juristă şi cercetător al FNRS la universitatea din Namur, afirmă acelaşi lucru: „Veţi fi categorisiţi în funcţie de datele brute care pentru dumneavoastră nu au nicio însemnătate, în funcţie de algoritmi despre care nici nu aveţi idee cum funcţionează, iar acest lucru va avea impact asupra vieţii dumneavoastră, […] asupra modului de reacţie”9.
Acesta este pericolul principal pe care îl ascunde conceptul de oraş co- nectat, pe care Antoinette Rouvroz l-a numit „guvernamentalitate algorit- mică”. În acest caz, pericolul nu constă atât în informaţia propriu-zisă cât în interpretarea şi instrumentalizarea sa. Pretinzând că aceste date colectate masiv şi automat pot fi caracterizate prin „obiectivitate”, inginerii informatici și finanţatorii lor nu se mulţumesc doar să prezinte conducătorilor politici colectarea de date ca mijloc de verificare a eficienţei politicilor publice și gradul de însușire a lor de către populaţie; aceștia le propun extragerea „raţiunii” politicilor publice viitoare din conceptul de dată. Corelările masive pe post de modele de gândire, mașinării pe post de îngrăditoare umane, acesta este programul lor. Pe scurt, avem de a face cu versiunea modernă a confuziei recurente între mijloace și scop, dublată de o lipsă severă de cunoaștere a specificului naturii umane.
Ar trebui puse în discuţie atât „inteligenţa” artificială, teoria informaţiei și viziunea mecanicistă asupra vieţii și omului.
Voi sublinia doar un punct esenţial: categorisind comportamentul persoanelor în conformitate cu corelările rezultate în urma analizării unei cantităţi imense de date, inginerii informatici ne privează de orice viitor, distrugând fundamentele recunoașterii sociale a libertăţii individuale deja amputată de către operatorii de date personale. Ne constrâng astfel să urmăm niște modele complet inadaptate și greșite.
Se poate sesiza natura pericolului deviaţiilor din următorul exemplu. Anumiţi indivizi, deranjaţi de
„imperfecţiunile umane”, au avut idea înlocuirii judecătorilor… cu roboţi. Aplicarea legilor și a jurisprudenţei s-ar fi făcut în felul acesta cu mai multă rigoare – a se citi: cu mai multă insensibilitate la înţelegerea situaţiei. Judecarea celui care a încălcat legea s-ar fi făcut în funcţie de statistici, altfel spus de o cunoaștere parţială a trecutului aplicată în viitor. Există oare o modalitate mai bună de a îndepărta unei persoane orice posibilitate de evoluţie? De a-i refuza orice drept de a fi ascultată? Stadiul următor ar consta în instaurarea unei justiţii predictive, adică arestarea celor al căror profil i-ar semnala ca potenţiali infractori. Restul ne este cunoscut, a mai fost evocat. Ne-am putea lăuda cu atingerea unui nivel istoric inegalabil de barbarie. Oare judecarea cuiva în baza trecutului altora reprezintă o violenţă inadmisibilă? Odată ce acest sistem ar fi implementat, ce judecător ar avea curajul să dea o decizie în contradictoriu cu predicţiile statistice promovate de mașinărie?
Ar fi naiv să credem că datele sunt obiective din simplul fapt că au fost colectate în mod automat și sistematic: o dată nu este „ceva dat”, ci este construită, în special prin alegerea mijlocului de colectare și a amplasamentului. Teoriile informaţiei au uitat acest lucru prea repede. În general, cel care caută ceva nu găsește decât ceea ce căuta și poate rata esenţialul fără să își dea seama. Fenomenologia, prin noţiunea de intenţionalitate, ne-a amintit acest lucru10. De asemenea, mijloacele de

colectare nu surprind încontinuu date, ci înregistrează doar o parte din realitate, nu neapărat cea mai relevantă. Mijlocul de colectare nu face decât să filtreze realul în funcţie de intenţiile – și chiar de prejudecăţile – celui care îl instalează și nu surprinde posibilul rămas în stadiul de intenţie. Or acesta din urmă este esenţial în înţelegerea viitorului. Oare nu prin tatonări se modelează viitorul? Doar o critică coerentă ne-ar permite să privim în perspectivă informaţiile și mijloacele folosite în colectarea lor.
Și oare stabilirea profilurilor care rezultă dintr-o dată devenită infra-individuală pentru a putea fi calculată, apoi recompusă artificial în profiluri supra-individuale prin corelări nu ne golește de Subiectele care suntem? Iar dacă datele nu reprezintă realul, dacă nu au sens pentru cei care pretind că pot descrie comportamentul, s-ar mai putea pretinde că o administrare a orașului prin intermediul datelor este pertinentă?
În plus, nimic nu demonstrează că aceste corelări între date semnalează un raport de la cauză la efect. Însă comparaţiile nu pot fi luate întotdeauna drept dovadă. Însuși nucleul „inteligenţei” artificiale se bazează pe confuzia între corelare şi raport de cauzalitate. Acest lucru poate genera consecinţele cele mai absurde. Chiar vrem să ne supunem la aşa ceva? În timp ce „inteligenţa” artificială, bazându-se pe corelări, se îndepărtează de orice sens şi se mulţumeşte cu preziceri fără înţelegerea prealabilă a contextului, putem oare să ne aliniem politicile pe sugestiile sale? În timp ce ştiinţele universului au depăşit modelul scientist conform căruia întreaga realitate ar fi conţinută în „sâmburele primordial”, „inteligenţa” artificială limitează viitorul la o simplă proiecţie a trecutului; este înţelept să o lăsăm să ne închidă astfel orizonturile viitoare?
Punctele menţionate mai sus subliniază necesitatea combaterii proiectelor în derulare care vizează
„organizarea automatizată a lumii”11, cum ar fi cel condus de Sidewalk Labs, o filială a Alphabet, companie care controlează Google. Este vorba nici mai mult nici mai puţin despre conceperea unui oraş în totalitate „construit plecând de la Internet”, cu ajutorul buclelor de retroacţiune, apoi aplicarea acestui model la scara întregii planete12. Acest lucru înseamnă atribuirea puterii de a decide pentru întreaga umanitate unui grup de oameni: Google City nu doar elimină orice program politic, dar corespunde aspectului celui mai de temut al totalitarismului. Hannah Arendt susţinea că acesta din urmă viza nu doar restrângerea libertăţii, ci și eradicarea oricărei urme de spontaneitate13. Nu cumva s-ar întâmpla exact același lucru dacă am accepta proiectul Alphabet? Dacă ne gândim că spontaneitatea, pentru Hannah Arendt, nu este o simplă fantezie, ci corespunde mai degrabă unei expresii a interiorităţii, manifestării surprinzătoare și prin definiţie imprevizibile a originalităţii propriului nostru fel de a fi, înţelegem că Google City alimentează în definitiv ambiţia transumanistă a eradicării umanului din om.

A fi Subiect în ziua de azi

Marea miză nu este oare să aflăm cine suntem și cine dorim să devenim? Vrem oare să acceptăm să fim reduși la date sau să ne comparăm cu automate? Nu suntem mult mai mult de atât? Nu cumva am uitat de ceea ce ne conferă valoarea noastră specifică? În timp ce robotul, reproductibil la infinit, este preocupat de greșeală și de rezultat, fiinţa umană, singulară cu condiţia de a deveni Cine este, nu are cumva mai degrabă preocuparea finalităţii?
În domeniul sensului și al libertăţii care ne caracterizează, lucrurile posibile, atunci când relevă ceva despre natura noastră profundă, nu sunt oare mai importante decât rezultatele? Aristotel a subliniat acest lucru în mod surprinzător, afirmând că actualizarea unei potenţialităţi rămâne totuși o potenţialitate, insistând asupra caracterului dinamic și creator al modului de acţiune uman. Evenimentele esenţiale ale existenţei noastre, cele care fac ca viaţa să merite să fie trăită, sunt oare doar cuantificabile în rezultate? E de dorit ca acest lucru să nu se întâmple, căci rezultatul nu depinde de sens, la fel cum nici mijloacele de scop. Iar, spre deosebire de date, noi suntem sursă de sens.

În definitiv, scopul existenţei nu este munca internă care ne permite să devenim Cine suntem, însușindu-ne istoria? Pe drumul acesta, eșecurile ne învaţă cel puţin la fel de multe ca victoriile. Iar politicile economice sau sociale trebuie să ţină cont de sensul vieţii noastre, fiindcă altfel la ce ar servi acestea?
Trecerea de la „știinţele umane” la „disciplinele Subiectului” se va realiza după multă muncă. Aceasta implică perceperea fiinţei umane în specificităţile sale, nu ca obiect al unei știinţe, ci ca Subiect14, și necesită dezvoltarea unei alte metode decât cea adoptată de știinţele tradiţionale. Cerinţele de reproductibilitate, de cuantificare și de refutabilitate trebuie să fie înlocuite de alte abordări, proprii studierii Subiectului15. S-ar putea evita necesitatea „știinţelor” umane de autovalidare a ipotezelor prin metode necorespunzătoare.

Marea eroziune

Informatica de tip cloud erodează sfera privată la fel cum guvernarea algoritmică depreciază fundamentul recunoașterii sociale a libertăţii noastre individuale. Importanţa datelor comparative care în prezent se află în mâinile furnizorilor de servicii face din comportamentul nostru unul mai previzibil pentru acești furnizori decât pentru noi înșine. Acest lucru îl determină pe Alexandre Lacroix să afirme că fiinţa liberă de mâine va fi cea al cărei comportament se va dovedi mai puţin previzibil pentru furnizor decât pentru ea însăși16. Aceasta este legătura dintre sfera privată și libertatea individuală, iar protejarea sferei private ne garantează libertatea.
Pentru a parafraza titlul celebrei lucrări a lui Karl Polanyi, La Grande Transformation, dacă ar fi să caracterizăm efectul principal al informaticii de tip cloud, cu siguranţă l-am descrie ca „marea eroziune”.
Pentru a o evita, ni se oferă mai multe alternative. În primul rând, fiecare trebuie să rămână stăpânul datelor sale personale. Se poate vorbi despre proprietate, însă în sensul pe care acest termen îl avea în secolul Luminilor, care diferă de sensul capitalist și îl exclude pe cel pe care îl are acum. Într-adevăr, în timp ce, în secolul Luminilor, proprietatea era garanţia materială oferită fiecăruia – în întărirea celei deţinute de fiecare – împotriva puterii unuia singur (tiranul), în capitalism, proprietatea este dreptul exclusiv al fiecăruia împotriva tuturor ( Thomas Hobbes).

Acest  scop  poate fi   atins dacă  autorităţile   politice impun, pentru dreptul de a distribui datele orașului conectat,  o licenţă care să le asigure anonimatul în timp și care să ţină cont de evoluţia informaticii de tip cloud. Imposibilitatea  reidentificării datelor  orașului  conectat  trebuie  deci să fie obligatorie și presupune o vigilenţă permanentă. În această privinţă, Avrind Narayanan și Vitaly Shmatikov  ne reamintesc că

Polivalenţa și puterea  algoritmilor de reidentificare implică faptul că termeni precum «identificabil  personal»  și «cvasi-identificatori»  nu au nicio semnificaţie tehnică. Din moment ce anumite atribute pot identifica în mod unic, orice atribut poate fi identificat în combinaţie cu alţii.”

În plus, trebuie să ne asigurăm de caracterul deschis al datelor colectate și fiecare ar trebui să știe ce algoritmi, ce reguli de interpretare sunt aplicate datelor care îi privesc17.
În fine, trebuie respectate cu stricteţe relaţiile dintre indivizi și colectivitate, iar teoria informaţiei trebuie confruntată cu teoriile cunoașterii.

„Vast program”, spunea Charles De Gaulle. Tocmai de aceea, este cu atât mai pasionant.

Pascal Verniory1

Pascal Verniory este doctor în filozofie (opțiune transdisciplinaritate – etică, economie, drept), avocat cu drept de practică și, de mulți ani, responsabil juridic al Direcției generale a sistemelor de informații a Cantonului Geneva. În cadrul tezei sale transdisciplinare, a dezvoltat o viziune critică a drepturilor de autor așa cum sunt ele reglementate în prezent, propunând o abordare multidisciplinară (antropologie, sociologie, etică, economie, istorie, estetică și drept comparat); în spiritul opiniei sale despre raporturile pe care sâmburele personalității le are cu activitatea creatoare, autorul are o abordare personală și critică cu privire la robotică și la „inteligența” artificială.

1 Pascal Verniory își exprimă în acest articol punctul de vedere personal. Opiniile sale nu reflectă poziţia angajatorului său.
2 Noţiunile de dată și de informaţie sunt înţelese în mod diametral opus de către informaticieni și de către juriști: pentru juriști, data reprezintă forma brută (fără contextualizare sau interpretare) a informaţiei, în timp ce pentru teoria informaţiei – și deci pentru informaticieni – informaţia este cea care devine „dată” prin punerea acesteia în context. În cadrul acestui articol, noţiunea de „dată” trebuie înţeleasă în sensul pe care îl prevede legea.
3 BOGOST Ian, Home Monitoring Will Soon Monitor You, The Atlantic ( Washington), 11.11.2016.
4 MILLS Elinor, Google balances privacy, reach, 14.07.2005, CNET News, https://www.cnet.com/news/ google-balances-privacy-reach-1/, consultat la data de 25.03.2017.
5 GUILLAUD Hubert, Données personnelles : l’impuissance n’est pas le consentement, 11.06.2015,http://www. internetactu.net/2015/06/11/donnees-personnelles-limpuissance-nest-pas-le-consentement/, consultat la data de 25.03.2017.
6 GUILLAUDHubert, La valeur sociale de la vie privée, în InternetActu.net, nr. 241 (23.10.2009), http://www.internetactu.net/2009/10/21/la-valeur-sociale-de-la-vie-privee
7 SOLOVE Daniel J., The Digital Person : Technology and Privacy in the Information Age, New York University Press, New York 2006 ; “I’ve Got Nothing to Hide” and Other Misunderstandings of Privacy, în San Diego Law Review, vol. 44 (2007), pp. 745-772 ; http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=998565
8 GAFAM: Google, Amazon, Facebook, Apple, Microsoft
9 ROUVROY Antoinette, STIEGLER Bernard, Le régime de vérité numérique – De la gouvernementalité algorithmique à un nouvel État de droit, 07.10.2014, înSocio, La nouvelle revue des sciences sociales, 4 | 2015, Dossier : Le tournant numérique… Et après?, pp. 113-140 ; http://socio.revues.org/1251
10 În legătură cu acest subiect, a se vedea mai alesBORTOFT Henri, Prenons l’apparence au sérieux, Triades, 2012
11 SADIN Éric, La Silicolonisation du monde – L’irrésistible expansion du libéralisme numérique, L’Échappée, Paris 2016, pp. 108-109
12 PIRENAAlexis, Et si Google créait sa propre ville avec ses propres règles ?, 06.04.2016, www.numerama.com/ tech/161094-et-si-google-creait-sa-propre-ville-avec-ses-propres-regles.html, consultat la data de 28.03.2017
13 ARENDT Hannah, Le Système totalitaire – Les Origines du totalitarisme, Le Seuil, coll. Points, Paris 2002, p. 190
14 Titlul unei lucrări a lui Jean-François Malherbe ilustrează bine acest concept: Subiect al vieţii sau obiect al îngrijirii? (Sujet de vie ou objet de soins ? Introduction à la pratique de l’éthique clinique, Éditions Fides, Montréal 2007)
15 VERNIORY Pascal, “Human Sciences” or “Disciplines of the Subject”?, în Human and Social Studies – Research and Practices, Iaşi (România), vol. 2, nr. 3 (septembrie 2013), pp. 33-58
16 LACROIX Alexandre, En finir avec le hasard ?, în Philosophie Magazine, nr. 102 (septembrie 2016)
17 În acest sens se orientează și legislaţia europeană, odată cu adoptarea Regulamentului 2016/679 din 27 aprilie 2016 (regulament general privind protecţia datelor), care va intra în vigoare în mai 2018; acesta prevede că persoana vizată va putea să ceară socoteală operatorului responsabil cu prelucrarea datelor nu doar cu privire la datele personale din administrarea sa, ci și cu privire la algoritmii care le sunt aplicaţi.