laurent

Laurent Chrzanovski

În viața reală, ulciorul Pandorei a fost deja deschis în ultimele decenii prin interacțiunea slabă dintre om și natură, generând viruși letali precum HIV, H5N1 sau Ebola. Dar ulciorul digital al Pandorei, recent deschis în varianta 2.0 și Internet of Things (IoT), ne rezervă pandemii în comparație cu care bolile sus-menționate par mult mai ușor de gestionat.

Contextul, cu părți pozitive și negative

Problemele e-Health constituie, desigur, cea mai mare miză economică – deci și criminală – din era digitală, alături de cele legate de spionaj sau război cibernetic (cyberwar).

Pe de o parte, cea pozitivă, trebuie subliniat că este absolut necesară implementarea, prin informatizare inteligentă, a unor unelte ce permit un progres real în sistemul medical. Aceste unelte vor fi utile pentru a lupta, de exemplu, împotriva furtului de medicamente, a abuzurilor medicale, malpraxis, sau pentru operațiuni foarte complexe în care e-Health asigură o interdisciplinaritate de elită prin prezența virtuală și robotică interconectată a echipelor chirurgicale din mai multe țări, rezolvând astfel multe probleme, dar nu în ultimul rând, și pentru a ușura munca echipajelor medicale de salvare.

În ceea ce privește ultimul subiect, instruirea echipajului medical mobil de prim-ajutor asupra identității și a problemelor bolnavului sau rănitului care trebuie salvat este mai mult decât necesară și chiar salvatoare de vieți.

În schimb, partea negativă este reprezentată de faptul că sistemele electronice de sănătate constituie o centralizare totală, neîntâlnită în istorie, pentru cantitatea și calitatea datelor ultra-confidențiale ale cetățenilor, medicilor și farmaciilor dintr-o țară întreagă. În România, vorbim despre sistemul informatic unic integrat (SIUI), reţeta electronică (SIPE), cardul de sănătate (CEAS) și, mai ales despre dosarul electronic de sănătate (DES).

Mai mult, dacă nu sunt securizate corespunzător, aceste sisteme pot fi o “bombă” mai ales în țări ca Italia, SUA, România, în care fiecare cetățean are un cod unic (Codice Fiscale, Social ID, CNP). În aceste cazuri, penetrarea în sistemul e-Health va permite și o cale de acces suplimentară către alte informații, cum sunt cele cu caracter fiscal, bancar sau personal legate de acest cod.

Așadar, acești noi centralizatori de date constituie desigur “the ultimate target” (ținta supremă), adică cea mai mare mină de aur din era digitală, pentru grupări criminale, cu intenția de a vinde rezultatele furate industriei medicale și farmaceutice, dar și departamentelor de resurse umane ale firmelor private.

Dacă adăugăm faptul că majoritatea “gadget-urilor e-Health”, în prezent cumpărate masiv de țările avansate, sunt nesecurizate sau prost securizate, și că majoritatea au sau dau un acces parțial la “mina de aur”, atunci conștientizăm că fiecare stat în parte va trebui zilnic să se asigure de impenetrabilitatea centralelor locale, regionale și naționale și să aibă curajul să interzică anumite produse incompatibile cu securizarea sistemului.

e-Health prezentat ca soluție miraculoasă într-un context medical public real la pământ

Trebuie să ne alarmăm? Da, pentru că avem de ce. Cu ajutor politic și cu sprijinul lobby-urilor, “e-ulcioriul” Pandorei este larg deschis, iar spiritele rele împreună cu bolile lor s-au răspândit deja în spitalele din toate țările dezvoltate.

În aproape toate țările din UE, sistemele medicale și cele de asigurări sociale obligatorii, cele care finanțează gratuitatea medicamentelor și a serviciilor medicale, au fost aduse în mai puțin de 30 de ani în pragul colapsului definitiv, prin nepăsarea și prin complicitatea criminală a politicienilor.

Nu este nevoie să ne aflăm într-un județ periferic din România pentru a găsi un spital slab echipat și a fi obligați să cumpărăm din bani proprii medicamente necompensate sau să fugim într-un oraș mare, aflat uneori chiar la mai multe sute de kilometri. Sunt minim alte 10 țări din UE unde se întâmplă același fenomen, în proporții mai mari sau mai mici.

Într-un context european unde regiuni rurale întregi au fost părăsite de către Stat prin eliminarea voită a structurilor locale de prim-ajutor, dar și de către privați prin abandonarea cabinetelor individuale nerentabile, bolnavii au fost condamnați să meargă la spitalele din orașe sau, în cazuri extreme, să apeleze la sistemul de ambulanță pentru a fi duși la aceleași spitale. Controlul digital la distanță apare astfel ca un miracol, o scuză ideală pentru edili să justifice că au grijă de toți cetățenii, inclusiv cei din mediul rural.

Dar atât la țară, cât și la oraș, slăbirea generalizată a calității, prestațiilor și serviciilor gratuite garantate de sistemul public nu reprezintă altceva decât o mișcare neoliberală foarte înțeleaptă, începută o dată cu căderea zidului Berlinului, care are ca miză pe termen lung – la fel ca și în cazul sistemelor de pensii – privatizarea totală a sistemului medical.

Dar și acolo unde încă rezistă, de exemplu în Franța, un sistem public solid dar ultra-costisitor, s-a găsit soluția-minune pentru cei care doresc să fie absolut siguri că vor beneficia de un tratament de calitate și că vor scăpa de trecerea obligatorie și din ce în ce mai îndelungată prin zona de urgență a spitalelor publice.

Această “minune” se numește asigurare complementară privată și plătește toate medicamentele, cheltuielile din orice clinică inclusiv de lux, cele mai scumpe operații și tratamente, dar și tratamente post-operatorii neobligatorii.

Autorul știe foarte bine despre ce vorbește fiindcă, prin referendum, poporul elvețian a renunțat de mult la casa unică de sănătate vrăjit de mirajul ieftinirii primelor prin concurență.

Prin urmare, orice cetățean elvețian (inclusiv eu), plătește între 250 și 800 de Euro pe lună pentru a fi asigurat, diferența de cost nefiind calculată în funcție de venituri, ci în funcție de franciza aleasă de client, franciză care acoperă sau nu de la simpla consultație a doctorului de familie până la operații sau tratamente grele (cei care aleg să plătească primele mici trebuie să acopere primii 10.000 de Euro, cei care aleg primele mari trebuie să acopere primii 200 de Euro).

Așadar, un tânăr care nu a mers la doctor deloc timp de un an tot a plătit 3.000 de Euro asigurărilor. Dacă nu poate să plătească, plătește serviciul social de stat (sic!) pentru el.

Sistemul elvețian fiind obligatoriu, niciun asigurator nu poate să refuze un cetățean. Dar oriunde altundeva în lume, același asigurator are drepturi de viață sau de moarte în alegerea “clientului”, are voie să ceară dosarul medical confidențial, să adapteze primele lunare, să refuze pacientul sau să rezilieze contractul în funcție de gradul de risc al personei (dacă are antecedente de depresie sau alte tratamente psihiatrice, dacă a avut o boală infecțioasă etc.).

Dacă adăugăm că fumatul și consumul de băuturi alcoolice sunt legale, pe când antecedentele de boli incurabile sau genetice ale parinților sau copiilor pacientului sunt, prin lege, interzise la acces asiguratorilor privați, atunci înțelegem ușor de ce fiecare element de “e-Health intelligence” este un plus de neprețuit.

Bani? Iată banii reali din mediul digital!

Este deja știut și dovedit de mult: un dosar medical complet al unui singur cetățean al UE este negociat pe piața neagră între 4 și 12 USD în funcție de cât de “social” este încă Statul în care trăiește (i.e. câte prestații și medicamente sunt gratuite pentru fiecare cetățean), pe când cel al unui cetățean al Marii Britanii sau al SUA pornește de la 16 USD, până la 40 sau chiar 80 USD, sistemele de sănătate și de asigurare fiind, în ambele țări, private sau semi-private.

Mult mai îngrijorătoare însă, este informația apărută abia acum două săptămâni în paginile prestigiosului Huffington Post, unde se estimează că numai informațiile privind vârsta și sexul unei persoane valorează 0,007 USD, iar dacă aceași persoană a fost “înregistrată” căutând pe Google tematici despre cancer sau boli de inimă, valoarea aceleiași informații crește la 0,447 USD, adică de 64 de ori mai mult. Prin această simplă ecuație, vedem cât de mult valorează “factorul medical” în cadrul identității digitale, pentru interese de business intelligence.

Așadar, dacă acceptăm studiul făcut de către Boston Consulting Group în 2011, în care se proiectează că, în 2020, ansamblul datelor de bază ale cetățenilor UE (nume, prenume, data nașterii, sexul, cetățenia, domiciliul) va valora în jur de un trilion de USD, și multiplicăm aceste date cu așa-numitul “factor medical” (64 de ori), ajungem la 64 de trilioane de USD.

De la selecția naturală la selecția digitală a celor care supraviețuiesc

Asiguratorilor și prestatarilor privați de servicii medicale li se adaugă atotputernicul lobby al produselor farmaceutice, care au găsit doar în India, Brazilia și Africa de Sud în Stat un adversar suficient de democratic și puternic care să interzică măcar câteva din excesele cele mai flagrante, ca de exemplu costurile exorbitante propuse inițial pentru medicamente de veche generație proaspăt “rebrand-uite” înainte de data de expirare a brevetului, precum cele pentru tratamente ale HIV sau ale cancerului.

De luat în seamă este și interesul firmelor mari în momentul recrutării atât a angajaților de vârf, cât și a celor medii. Deja în SUA, refuzul din start al unui dosar de candidatură este până la 75% motivat de elemente ale vieții private ale candidatului, găsite prin OSINT de către departamentele de resurse umane ale companiilor. Cine ar vrea să angajeze o persoană atinsă de o boală incurabilă, chiar și dacă este vorba de cel mai bun candidat dintre toți?

Industria medicală și politicienii vrăjiți de mirajul digital

Într-o lume în care industria medicală și farmaceutică se află, ca greutate financiară, imediat dupa sectorul agro-alimentar (locul 1) dar și mult înaintea sectorului militar, se remarcă ușor cât de uriașe sunt interesele pentru această industrie ce prezintă o creștere exponențială a gamei sale de produse digitale, o sursă rapidă de bani, cu captivitate sporită a clientului (fie el un Stat sau un simplu bolnav).

Joaca cu așa-zisa “eficientizare a actului medical” prin mijloace IT si IoT a devenit o armă politică redutabilă. Pentru mulți aleși, costurile de implementare nu mai contează, în raport cu explicațiile date cetățenilor-alegători că implementarea totală a sistemului a permis reducerea numărului de bugetari, sau că aceștia lucrează mai bine.

Exemplul cel mai elocvent a fost cel citat în decembrie anul trecut la Roma, în cadrul conferinței naționale italiene e-Sanità, de către Graziano de Petris, Director pentru privacy al grupului medicalo-universitar “Spitalele Reunite” ale Provinciei Trieste. A fost vorba de direcția regională a unui grup de spitale din Italia, care, în grija sa de a eficientiza și fluidifica munca doctorilor, a cumpărat un stoc de brățări electronice ce permiteau tuturor doctorilor, în mod “touchless” să intre direct în sistemul informatic pentru a consulta dosarul clinic al pacienților lor pentru a adăuga în același dosar actul medical abia terminat sau tratamentul prescris.

Aceste brățări, care conțineau atât numele de utilizator cât și parola pentru a accesa datele din sistem, erau nesigure, devenind o sursă perfectă pentru un furt de informații, fără să fie nevoie să fie furate fizic de către un hoț. Culmea, brățările erau identice și ușor interschimbabile din greșeală între doctori, de exemplu în momentele de igienizare a mâinilor și brațelor, așa că erau și o sursă de informații inexacte despre doctorul real care a făcut actul real, care devenise, din greșeală, actul colegului său.

Culmea, Graziano de Petris a reușit să convingă definitiv direcția generală a spitalelor să retragă brățările din sistem în momentul în care a dovedit că timpul “câștigat” de fiecare doctor prin folosirea brățării era mai scurt de cinci minute pe zi.

În articolul lui Raoul Chiesa, puteți citi cât de ușor poate fi omorât un bolnav de inimă sau de diabet dacă spitalul unde a fost tratat i-a înmânat un pacemaker bluetooth sau o centură de insulină wifi.

Dacă Statele nu impun regulamente stricte, punem pariu că e-Heath în general și Internet of Things în domeniul sănătății vor deveni cel mai periculos izvor de scurgeri de informații și de malpraxis din sistem?

Nici nu e nevoie să punem pariu pentru că, în plus, statele și cetățenii vor arunca milioane pentru că orice pace-maker wifi va trebui schimbat la fiecare 4 ani, la fel ca laptopurile, pentru că nu vor mai corespunde noului sistem de operare, sau noilor versiuni de software impuse de fabricant.

Partea bună a legendei antice este că singurul spirit rămas în interiorul ulciorului, după ce acesta a fost reînchis cu greu de Pandora, a fost Elpis, tânărul spirit al speranței…

* Vorbim evident despre mitul numit “Cutia Pandorei”, o denumire acum folosită în toată lumea, dar eronată. Această denumire se datorează unei greșeli a marelui erudit Erasmus din Rotterdam la traducerea sa în latină a fabulei originale a lui Esiod. În limba greacă, Esiod folosește termenul “pithos” (ulcior de lut), citit “pyxis” (cutie de lut) de către Erasmus, acesta confundându-l probabil cu cutia Psychei, deschisă și ea împotriva ordinului strict al zeilor, un alt mit antic binecunoscut.