Securitatea cibernetică: prima linie de apărare în faţa impactului inteligenţei artificiale

Securitatea cibernetică: prima linie de apărare în faţa impactului inteligenţei artificiale

337

În următorii ani spațiul cibernetic se va confrunta cu dezvoltarea inteligenței artificiale. Acest lucru va determina o potențială mărire a eficienței atacurilor cibernetice și îi va forța pe toți utilizatorii spațiului cibernetic să își adapteze metodele de protecție. În special forțele armate se vor confrunta cu provocări considerabile în a-și menține operaționalitatea, deși ele de asemenea, în multe zone, vor putea beneficia de avantajele inteligenței artificiale.

Introducere

Scopul acestui articol este să demonstreze importanţa securităţii cibernetice ca metoda de protecţie împotriva riscurilor crescute ce vor fi generate de dezvoltarea și integrarea inteligenţei artificiale (AI) în spaţiul cibernetic. Articolul se concentrează pe dimensiunea tehnică a evoluţiei AI și ce presupune acest lucru pentru forţele armate. Totuși, anumite consideraţii etice sau consideraţii filosofice cu privire la locul omului în lumea mașinilor sunt de neevitat. Ceea ce se întâmplă în spaţiul cibernetic poate reprezenta un progres imens dar poate de asemenea deveni oricând o ameninţare majoră. Cel mai probabil aceste riscuri vor pune în pericol pacea și securitatea internaţională.

Această evoluţie este inevitabilă și la acest moment un pas înapoi este de neînchipuit.

Noile tehnologii se regăsesc acum atât în zona privată a individului cât și în viaţa socială1, iar perspectivele AI vor face ca beneficiile să justifice o mulţime de compromisuri. Progresul în domeniul tehnologiei informaţiei oferă speranţă dar este și periculos în același timp. Noile instrumente pot promova pe de-o parte libertatea și dezvoltarea, progresul și bunăstarea dar și opresiunea, frauda, manipularea și controlul. Avansul tehnologic este benefic pentru toată lumea, de la cel puternic la cel slab, de la autorităţi ale statului la grupuri criminale. Astfel, ierarhiile și autoritatea sunt fie întărite, fie slăbite2. Iar acest lucru va avea un impact semnificativ asupra naturii viitoarelor conflicte. Dacă se dorește controlul dezvoltării noilor tehnologii și în special controlul aplicaţiilor, este important ca riscurile și oportunităţile să fie anticipate și integrate.

AI va revoluţiona implementarea securităţii cibernetice dar și percepţia asupra sa, acestea vor deveni atribuţii permanente și colective. În ziua de astăzi, statele și infrastructurile critice sunt deja victimele unor atacuri pentru a se obţine diverse avantaje, fie politice, militare sau economice. Spaţiul digital este deja un adevărat spaţiu de confruntare3 iar atacurile cibernetice fac parte pe zi ce trece dintr-un nou tip de război rece4. Societăţile în ansamblu, din cauza interconexiunilor de la nivelul lor, vor deveni din ce în ce mai vulnerabile. Forme noi de conflicte, până acum ignorate, vor apărea la nivelul ţărilor, companiilor sau indivizilor. Dar un lucru este sigur, chiar dacă apar la nivel naţional sau internaţional, politic sau economic, conflictele vor avea o dimensiune cibernetică din ce în ce mai pronunţată. Actorul care deţine avantajul la nivelul reţelei, va deţine avantajul și în faţa adversarului său5. Atacurile cibernetice vor fi din ce în ce mai exacte și mai rapide. Ca răspuns la această evoluţie, securitatea cibernetică trebuie să devină o construcţie formată din multiple elemente complementare, care împreună să creeze o arhitectură globală de securitate a spaţiului cibernetic. Iar competenţele militare din această zonă pot și trebuie să devină un element important al acestei arhitecturi. Scopul ameninţărilor digitale, în special când au de-a face cu AI, nu este încă foarte bine înţeles. Pentru moment, că să ne imaginăm acţiunile belicoase ale unui posibil agresor, este nevoie de o extrapolare a riscurilor din zona civilă la riscurile de la nivelul forţelor armate.

Acesta este motivul pentru care, forţele armate, incluzând armata elveţiană, trebuie să se afle în fruntea securităţii cibernetice. Astfel, am avea primul nivel al acţiunii de descurajare a unui atac cibernetic, respectiv se previne invazia teritoriului de către forţe armate străine. Acestea pot fi determinate să înceteze activităţile de la nivelul solului, dacă nu au reușit în prealabil să slăbească sau să slăbească forţele armate ale ţării vizate. Rezilienţa, mai precis recuperarea rapidă a capacităţii de acţiune, trebuie să permită angajamentul mijloacelor de acţiune după sau în ciuda unui atac cibernetic în urma căruia au intervenit anumite daune. Este evident așadar de ce forţele armate sunt direct interesate să contribuie la securitatea cibernetică. Noile tehnologii care vor fi folosite în viitor trebuie să fie sigure pentru a contribui la îndeplinirea misiunii, chiar utilizând un mediu cibernetic deteriorat.

Elemente problematice ale progresului inteligenței artificiale

Principala provocare o reprezintă cunoașterea modalităţii de a controla evoluţia curentă a AI și consecinţele acesteia asupra forţelor armate, având în vedere că această evoluţie este inevitabilă. Trebuie identificate schimbările de paradigmă iar acest lucru va duce la schimbări în viaţa socială dar și în relaţiile dintre ţări. Lumea de mâine se caracterizează prin volatilitate, incertitudine, complexitate și ambiguitate. Puterea se va proiecta într-un mod nou iar conflictele armate convenţionale, așa cum sunt azi, în viitor se vor transforma în fenomene periferice. Provocarea va consta în identificarea unei modalităţi de a adopta cât mai multe noi tehnologii în paralel cu propria protecţie împotriva riscurilor majore presupuse de aceste tehnologii. În acest context, securitatea cibernetică devine o responsabilitate globală a Statului și a tuturor celorlalţi actori care beneficiază de oportunităţi în spaţiul cibernetic sau care sunt avantajaţi de buna funcţionare a acestuia.

Imaginea 1: Exemplu de un centru de date mare localizat în Islanda – este evident astfel că spaţiul cibernetic se bazează pe o infrastructură fizică ce poate fi atacată (https://www.cio.com/article/2368989/data-center/100152-10-more-ofthe-world-s-coolest-data-centers.html#slide8, 20.07.2018)

Per total, principala ameninţare este reprezentată de faptul că toate acţiunile din spaţiul cibernetic pot determina daune concrete în spaţii fizice și pot afecta populaţia civilă, sau pot chiar cauza victime. Trebuie identificate ameninţările inexistente încă dar care vor fi rezultatul progresului noilor tehnologii și AI. Ameninţarea cibernetică trebuie să se situeze la același nivel cu ameninţările de tipul atacurilor cu rachete balistice sau de tipul terorismului internaţional, ne mai menţionând faptul că aceste ameninţări pot fi combinate. Actori non-statali vor fi capabili să producă aceleași efecte ca și actorii statali. Trebuie totuși avut în vedere că atacurile care pot submina securitatea naţională și stabilitatea unui stat au nevoie de resurse considerabile.

Sistemele trebuie protejate ca un întreg. Dacă nu există protecţie un atacator poate distruge sau întrerupe multe servicii esenţiale pentru populaţie cum ar fi distribuţia de apă și electricitate sau chiar serviciile de vânzări în general. Iar acest lucru poate duce la tulburări sociale. Nu este de mirare astfel că atacurile cibernetice rusești din Ucraina în 2014 au vizat, pe lângă modul de desfășurare al alegerilor, și centrale electrice, bănci, spitale și sisteme de transport. Teoreticieni ai sistemelor susţin că dacă 37% dintr-o infrastructură este distrusă, aceasta nu va mai funcţiona6. Conform „Revue Stratégique”, gravitatea unui atac poate fi stabilită luând în considerare 4 criterii7. Mai întâi, este necesară (1) evaluarea daunelor care pot fi aduse intereselor fundamentale ale ţării înainte de (2) a analiza încălcările securităţii interne. Apoi (3) este necesară evaluarea daunelor aduse populaţiei și mediului și în final (4) cele aduse economiei.

Se poate afirma la acest moment că AI va juca cu siguranţă un rol important în securitate, atât în ceea ce privește capabilităţile de apărare cât și cele de atac. Pentru anumite atribuţii de siguranţă, AI va depăși cel mai probabil capacităţile umane și va determina noi descoperiri. AI va putea controla unele dintre noile tehnologii dincolo de capabilităţile umane. Este esenţial rolul AI în machine learning / deep learning. Învăţarea automatizată determină progresul rapid al mai multor aplicaţii în comparaţie cu programarea. AI va permite fuziunea dintre lumile reale și virtuale pentru a obţine o mai bună reprezentare a mediului. Vor exista oportunităţi noi de formare, care vor avea la bază o capacitate crescută de colectare a datelor, de analizare rapidă a acestora și apoi de utilizare imediată.

Imaginea 2: Capabilităţi îmbunătăţite de analiză a imaginii cu ajutorul AI, permiţând pregătirea mai bună a operaţiunilor. (https://publiclab.org/wiki/near-infraredcamera – 30.05.2018)

Există trei modalităţi prin care este de așteptat ca AI să determine creșterea ameninţărilor: va extinde și diversifica ameninţările existente, va introduce ameninţări noi și va modifica caracterul și natura ameninţărilor cunoscute8. Atacurile vor fi mai eficiente, mai exacte, mai dificil de atribuit și vor exploata sistematic toate vulnerabilităţile. Forţele armate vor avea noi capabilităţi cum ar fi identificarea ţintelor umane (comandanţi militari) sau navigaţia autonomă. Se vor putea pune în aplicare campanii de dezinformare la o scală și cu o probabilitate în acest moment necunoscute.

Imaginea 3: Îmbunătăţirea posibilităţilor de creare a unor imagini generate de calculator în scopul dezinformării. Imaginea adevărată este în stânga, imaginea creată în dreapta (https://interestingengineering.com/ ai-software-generate-realistic-fake-videos-from-audio-clips, 30.05.2018)

Astfel, viitoarele atacuri din spaţiul cibernetic se vor caracteriza în principal printr-o eficienţă crescută. Acestea vor fi pregătite mai bine și cu mai multă atenţie9. Din cauza implicării AI, atacurile vor fi personalizate și făcute la comandă pentru a atinge obiectivul dorit. În faţa acestui potenţial, provocarea va consta în interoperabilitatea dintre om și mașini. Trebuie menţinut un anumit nivel de simplitate astfel încât oamenii să poată folosi informaţia rapid. Prea multă informaţie poate fi la un moment dat contraproductivă, la toate nivelurile și funcţiile, inclusiv în zona militară. Nu mai este ficţiune știinţifică apariţia în domeniul securităţii cibernetică a unui război al mașinilor, sisteme contra sisteme. Mașinile de atac trebuie simultan să fie capabile să se apere împotriva unor contraatacuri extrem de rapide din partea sistemelor vizate anterior. În ceea ce privește roboţii, există trei factori importanţi de securitate10. În primul rând, dezvoltarea și lansarea roboţilor, un fenomen global în curs de răspândire. În al doilea rând, adaptabilitatea roboţilor pentru diverse utilizări, ceea ce poate fi o reală problemă de securitate, și, în final, autonomia, care este factorul cel mai riscant. Este posibil ca o mașină să vrea să nu mai fie sub controlul soldatului și să continue îndeplinirea misiunii în modalitatea cea mai raţional posibilă. Controlul uman poate fi perceput ca fiind elementul distrugător și periculos care trebuie eliminat pentru ca misiunea să fie îndeplinită. Unul dintre cele mai mari pericole ale acestei evoluţii este reprezentat de faptul că AI va putea să ia anumite decizii care au nevoie de reacţii rapide și fără echivoc cum ar fi lansarea unor rachete sau arme nucleare11.

AI va determina creșterea eficienţei atacurilor cibernetice de tipul APT (Advanced Persistent Threats), care sunt cel mai des utilizate pentru spionajul industrial. Aceste instrumente, dificil de identificat, sunt foarte utile pentru spionajul reţelelor clasificate ale forţelor armate. Mulţumită

Imaginea 4: Evoluţia complexităţii ameninţărilor de tip APT, elemente și faze.

acestor APT, actori non-statali vor putea avea aceeași influenţă în domeniul spionajului ca și actorii statali. Dar AI poate avea un impact pozitiv asupra creșterii siguranţei. Deschide noi perspective asupra abilităţilor de a identifica, contracara și răspunde la atacuri cibernetice, chiar și la momentul în care vectorul atacurilor nu este cunoscut în avans. Deja este implicată în detectarea anomaliilor și a malware-ului din spaţiul cibernetic.

Impactul asupra forțelor armate

Aflate în faţa ameninţării potenţiale considerabile pusă de AI în spaţiul cibernetic, forţele armate trebuie să fie pregătite să sprijine autorităţile civile în cazul unui eveniment de destabilizare majoră a societăţii. În multe dintre cazuri, riscurile pentru forţele armate trebuie să fie extrapolate pornind de la riscurile din zonele civile, pentru a putea presupune care vor fi acţiunile maliţioase ale unui agresor. Spaţiul virtual va avea nevoie de un mediu sigur în care evoluţiile pozitive să fie integrate iar potenţialul lor să nu genereze dezastre. Luând în considerare oportunităţile și riscurile potenţiale, este nevoie ca forţele armate să găsească cea mai bună modalitate de a profita de aceste avantaje dar și de a se proteja de riscuri. Întâi de toate ele trebuie să își asigure buna funcţionare pentru îndeplinirea serviciilor de securitate a Statului.

Imaginea 5: Specialiști ”cyber” din forţele armate israeliene (IDF). (https:// www.blick.ch/ storytelling/2018/ zukunft/index5. html, 08.08.2018)

O nouă dezbatere este pe cale să înceapă. În ceea ce privește conflictul și lupta, evoluţiile în curs ale AI și noile tehnologii vor provoca mai multe daune prin acurateţea și eficienţa lor crescută. Aceste noi sisteme vor face posibilă distrugerea mult mai eficientă a mijloacelor adversarului. Utilizând această logică, noile tehnologii sunt utilizate doar ca vectori de îmbunătăţire a ceea ce este posibil deja. Dacă schimbăm paradigma, este evident faptul că apare întrebarea dacă un inamic poate fi învins și altfel, fără a te lupta cu el.

Spargerea unei reţele poate fi mai utilă decât introducerea unui nou sistem de armă. Nu va fi nevoie de distrugerea fizică a adversarului, acest lucru nu mai este un scop în sine, iar natura războiului nu doar va evolua ci se va modifica complet. AI și armele cibernetice au flexibilitate mărită, care le permite, prin utilizarea lor, să producă efecte de mai multe feluri. Puterea se va proiecta într-un mod nou iar conflictele armate convenţionale, așa cum sunt azi, în viitor se vor transforma în fenomene periferice, de cele mai multe ori fiind conduse de intermediari. În contextul acestui nou tip de luptă, posibilele consecinţe pentru populaţia civilă nu sunt încă cunoscute.

Evoluția naturii conflictelor și a forțelor armate

Modificarea naturii conflictelor duce la apariţia a numeroase întrebări. Întrebarea fundamentală este dacă războiul cibernetic va deveni războiul viitorului, și nu confruntarea dintre sistemele de arme robotice. În acest caz apar consecinţe importante la nivel de doctrină. Adversarul poate fi învins de acţiuni din spaţiul virtual care l-ar împiedica să reacţioneze și să își utilizeze toată infrastructura critică. De asemenea, nu mai este evident dacă vor mai fi de folos armele nucleare sau sistemele de arme cu efecte devastatoare. Va exista posibilitatea să se blocheze comanda acestor arme prin intermediul spaţiului cibernetic sau chiar dezactivarea lor. În mod similar, armele cibernetice ar putea, dacă este nevoie, să producă daune la fel de mari ca și armele nucleare. În acest caz, cheia succesului va fi capacitatea de a dezvolta acţiuni în spaţiul cibernetic. Astfel intimidarea unui adversar și demonstraţia de forţă se vor muta în spaţiul cibernetic, și nu vor fi resimţite, într-o primă fază, deloc sau aproape deloc de către populaţia civilă. Însă pot apărea evenimente precum paralizarea unor sectoare întregi ale economiei unei ţări, izbucnirea voluntară a unor dezastre tehnologice sau ecologice, cu multe victime sau manipularea procesului democratic. Acestea se vor numi acte de război.

caz apar consecinţe importante la nivel de doctrină. Adversarul poate fi învins de acţiuni din spaţiul virtual care l-ar împiedica să reacţioneze și să își utilizeze toată infrastructura critică. De asemenea, nu mai este evident dacă vor mai fi de folos armele nucleare sau sistemele de arme cu efecte devastatoare. Va exista posibilitatea să se blocheze comanda acestor arme prin intermediul spaţiului cibernetic sau chiar dezactivarea lor. În mod similar, armele cibernetice ar putea, dacă este nevoie, să producă daune la fel de mari ca și armele nucleare. În acest caz, cheia succesului va fi capacitatea de a dezvolta acţiuni în spaţiul cibernetic. Astfel intimidarea unui adversar și demonstraţia de forţă se vor muta în spaţiul cibernetic, și nu vor fi resimţite, într-o primă fază, deloc sau aproape deloc de către populaţia civilă. Însă pot apărea evenimente precum paralizarea unor sectoare întregi ale economiei unei ţări, izbucnirea voluntară a unor dezastre tehnologice sau ecologice, cu multe victime sau manipularea procesului democratic. Acestea se vor numi acte de război.

Importanţa spaţiului cibernetic în planificarea și desfășurarea operaţiunilor este de multe ori subestimată, în ciuda faptul că acolo se pot atinge multe obiective militare. În primul rând, este posibilă distrugerea și întreruperea schimburilor de date (comunicaţii de orice fel), dar și împiedicarea accesului la informaţii, coruperea sau distrugerea acestora prin infectarea lor. Dar obiectivul simplificat ar putea să fie distrugerea anumitor informaţii din calculatoare sau a unor baze de date întregi sau blocarea reţelelor. Se poate avea în vedere infectarea cu un malware a calculatorului dușmanului, ca asigurare în caz de atac sau pentru soluţionarea unor viitoare conflicte. În acest caz, este nevoie ca atacul să nu fie detectat. Pe de altă parte dacă un stat folosește arme de largă scală în spaţiul cibernetic, pentru a cauza daune semnificative dușmanului, atunci intenţia este clară, și nu este neapărat necesar să rămână ascuns. Dimpotrivă, se va dezvălui pentru a obţine ceea ce dorește13.

Inteligența artificială ca provocare pentru forțele armate

Deoarece importanţa timpului, distanţei, vitezei și temporizării scade, acestea nemaifiind niște constrângeri, utilizarea atacurilor în spaţiul cibernetic, care pot fi și automatizate, va crește. Este posibil ca acţiunile în spaţiul virtual împotriva unor dușmani neconvenţionali să fie mai greu de implementat, sau să fie mai limitate dacă aceștia nu se bazează pe reţele informatice în desfășurarea operaţiunilor și pentru sistemele de arme. În cazul Ucrainei, în 2014, existenţa controlului manual parţial a ușurat modalitatea de reacţie în cazul atacului cibernetic asupra infrastructurii de energie electrică. Atacurile cibernetice asupra Estoniei, Georgiei și Iranului nu au fost percepute de aceste ţări ca atacuri militare și prin urmare nu au avut niciun impact asupra forţelor armate. Dar este interpretabil, totuși distrugerea unor capabilităţi cheie poate fi văzută ca un atac asupra întregii ţări. De asemenea este necesar să fie luată în considerare situaţia în care importanţa spaţiului virtual este diferită pe parcursul fazelor unui conflict sau dacă, dimpotrivă, această importanţă se menţine și după încheierea ostilităţilor. Ar fi eronat să se considere utilizarea spaţiului virtual ca un spaţiu operaţional doar sau în principal în fazele iniţiale ale conflictului și să se creadă că oportunităţile, și deci importanţa spaţiului virtual, scad în timpul conflictului.

În ciuda celor menţionate mai sus, încă sunt câţiva autori care continuă să creadă că ameninţarea războiului cibernetic nu prezintă un pericol serios pentru forţele armate. Ei percep activitatea din spaţiul cibernetic ca pe niște măsuri luate în paralel pentru rezolvarea conflictului tradiţional sau hibrid iar schimburile din domeniul cibernetic sunt doar mici încăierări. Acesta este motivul pentru care este nevoie să fie analizat în detaliu impactul AI asupra forţelor armate. Consecinţele revoluţionare la nivel de securitate ale AI vor determina forţele armate să se adapteze. AI și învăţarea online vor avea implicaţii decisive pentru securitatea cibernetică și pentru războiul cibernetic. În ceea ce privește desfășurarea unui conflict, trebuie realizat un salt calitativ de nivelul apariţiei aviaţiei. Pe lângă aplicarea la nivelul luptelor dinamice a inteligenţei artificiale, forţele armate cu ajutorul AI vor putea să își îndeplinească misiunea de asigurare a securităţii societăţii. AI va putea să analizeze și să combine un volum imens de informaţii. În special în domeniul informaţiilor secrete, activităţi care acum presupun implicarea mai multor persoane pot fi automatizate. Forţele armate vor avea o capacitate crescută de colectare a informaţiilor, de analizare și utilizare rapidă a acestora. Lupta pentru superioritate în spaţiul informaţional va fi feroce, deoarece va fi decisivă.

AI va determina apariţia unor oportunităţi de formare în lumi care combină informaţii reale cu elemente
virtuale și va permite o pregătire incomparabilă a operaţionalizării, care poate de asemenea fi realizată la distanţă. AI se va dovedi un instrument valoros în faza iniţială a conflictelor sau în momentul în care un actor nu vrea sau nu poate utiliza trupe în vederea atingerii obiectivului. Spionarea sistemelor adversare ca măsură pregătitoare de luptă va deveni din ce în ce mai importantă și va deveni primul pas în declanșarea unui război. Această colectare de informaţii va reprezenta baza activităţilor subversive de genul mobilizarea și influenţarea opiniei publice în scopuri politice, respectiv manipularea informaţiilor. Va fi de asemenea folosită pentru sabotarea sistemelor de arme, infrastructurii critice și distrugerea sau modificarea naturii comunicaţiilor14, toate acţiuni care slăbesc adversarul și astfel se pregătește câmpul de luptă. Pe de altă parte, oricând actori izolaţi vor putea acţiona direct și în mod violent.

AI va avea un impact și în domeniul materialelor și al echipamentelor. Controlul noilor tehnologii se va realiza mult mai bine de către AI decât de către oameni. Noi capabilităţi robotice combinate cu inteligenţa artificială vor permite atingerea unei ţinte la nivel de centimetru15. Se va îmbunătăţi și va deveni un aspect esenţial programarea senzorilor, în special a celor care pot declanșa un răspuns automat. Automatizarea combinată cu AI va permite dezvoltarea unor răspunsuri de tipul ”trage și uită” cu aplicaţii pentru multe sisteme, de aici nevoia de a dezvolta în paralel posibilităţi de control uman asupra utilizării acestor arme. Forţele armate vor dori să utilizeze la maximum avantajele mașinilor în desfășurarea unei lupte. În același timp vorbim despre materiale care nu sunt doar mult mai ușoare și izolatoare, dar care pot să își schimbe forma și culoarea. Dacă aceste materiale sunt combinate cu inteligenţa artificială vor crește posibilităţile de utilizare, în special la camuflaj sau pentru îmbunătăţirea performanţei soldaţilor.

Utilizările inteligenței artificiale în desfășurarea operațiunilor militare

Combinarea informaţiilor disponibile și AI în spaţiul cibernetic va diminua nevoia de rezistenţă din punct de vedere psihologic. Această capabilitate va fi folositoare atât pentru apărare cât și pentru atac. Un atac va fi construit cu precizie și personalizat conform obiectivului său pentru a-i asigura eficacitatea. Astfel, în domeniul dezinformării, posibilităţile se vor multiplica iar diseminarea se va face rapid. AI va deveni un sprijin esenţial în
desfășurarea operaţiunilor, în principal datorită potenţialului său ridicat de analiză. AI deschide noi dimensiuni pentru aceste posibile îmbunătăţiri, în special pentru căutarea vulnerabilităţilor sistemului dușman.

Va deveni posibilă sprijinirea combatanţilor prin intermediul unor sisteme autonome. Modalitatea de luptă se va caracteriza în viitor și prin extinderea abilităţii de a îndeplini misiuni în mod autonom. Omul, prin intermediul AI, va încerca să reacţioneze la modificări mai repede și mai bine decât adversarul său, ceea ce conduce la avantaje pe câmpul de luptă.

AI va permite lupta simultană contra unei multitudini de sisteme, atât în lumea reală cât și în cea virtuală și contracarea unor atacuri diferite și aflate la distanţe mici. Va permite sincronizarea modalităţilor de apărare, prioritizarea și acţiunea rapidă. În funcţie de obiective, AI va putea face o analiză mai bună a ţintelor potenţiale, în special prin verificarea încrucișată a informaţiilor. Acest lucru se va aplica și analizei imaginilor, aceasta completându-se cu alte informaţii pentru, spre exemplu, identificarea infrastructurilor critice și a celui mai potrivit timp în care acestea pot fi atacate, fie prin atacuri cibernetice, fie prin atacuri convenţionale. Dar AI poate asigura sprijinul trupelor și la nivelul unor aspecte mai puţin tehnice, cum ar fi în domeniul psihologiei, prin analiza conţinutului violent, care poate afecta moralul trupelor. În domeniul protecţiei fizice sunt reduse riscurile, în special când este vorba de misiunile de recunoaștere în zone inamice sau de eliminare a minelor, care pot fi îndeplinire de roboţi. Va fi posibilă conservarea capitalului uman prin repartizarea sarcinilor plictisitoare sau periculoase unor mașini echipate cu AI. Prin AI se poate îmbunătăţi și luarea deciziilor, prin conexiunile de la nivelul diferitelor unităţi, prin simulările operaţionale pentru pregătirea operaţiunilor. Astfel cresc eficienţa și performanţa sistemelor de luptă iar funcţiile logistice și de sprijin sunt simplificate, în special în zona de întreţinere. În concluzie, calculatoarele cu AI vor deveni ele însele niște sisteme armate. Armele cibernetice se transformă în superarme de distrugere16 și slăbire a adversarului.

Totuși, întotdeauna va exista o diferenţă mare între securitate, care poate fi îmbunătăţită în zonele urbane sau la nivelul unor infrastructuri de genul gări sau aeroporturi, unde sunt instalaţi mulţi senzori precum camerele de supraveghere, ale căror imagini sunt disponibile și pot fi analizate, și lupta dinamică într-un mediu în care nu sunt disponibili senzori statici. În timpul unei operaţiuni, instalarea la scală largă a unor senzori va continua să fie un obstacol deoarece pot apărea surprize la nivelul scalei de acţiune.

Datorită integrării din ce în ce mai avansată a AI la nivelul sistemelor forţelor armate și câmpul de bătaie se va modifica. În primul rând, va avea loc înlocuirea extensivă a oamenilor cu roboţi autonomi, în toate domeniile, de la logistică la roboţi de luptă. Bineînţeles că acești roboţi vor avea niveluri diferite de autonomie, în funcţie de atribuţiile fiecăruia. Va trebui stabilit controlul uman minim necesar pentru fiecare atribuţie. Pe termen lung, lupta la nivel aerian va deveni parţial inutilă și, pentru anumite misiuni, poate fi înlocuită cu drone. Această tendinţă va fi sprijinită și de scăderea costurilor dronelor. În ceea ce privește forţele terestre, doar o paradă militară va putea să fie identificată pentru ca ele să poată să răspundă atacului a sute sau mii de drone. În mod similar, încărcăturile improvizate de explozibil vor deveni arme de precizie, crescând eficienţa oricărui grup terorist, spre exemplu prin utilizarea unei mașini autonome pentru atacurile sinucigașe cu bombe. Se va mări capacitatea unor grupări armate de a destabiliza o societate, ca parte a unei strategii hibride. Aceste grupări ar putea utiliza roboţi pentru asasinări automatizate la nivel înalt a unor militari sau oficiali politici și economici.
Totuși, AI va putea fi folosită și pentru dezarmarea acestor grupări prin identificarea tranzacţiilor suspecte și, la nivel general, prin identificarea posibililor teroriști prin analiza unor pachete de indicii. Apărarea pasivă sau activă a unor ţinte cu valoare ridicată precum infrastructura critică (blindajul, apărările active, radarul UAV) poate fi de asemenea îmbunătăţită.

Învăţarea mai mult sau mai puţin automatizată a AI este un subiect important, ceea ce poate fi o vulnerabilitate deosebită dacă un inamic reușește să infiltreze elemente eronate în procesul de învăţare. Aceste elemente distrugătoare pot fi informaţii false pe care întreg sistemul de învăţare se bazează sau pot avea în vedere modificarea percepţiei mașinilor cu privire la un anumit mediu ceea ce poate determina diferite comportamente, unele periculoase. Spre exemplu se poate inversa metoda de recunoaștere pentru prieten sau dușman în cadrul fazei de învăţare sau sistemele autonome de arme pot fi învăţate să vizeze în mod special ţinte civile. Însăși educaţia autonomă va deveni o ţintă, deoarece va deveni interesant sabotajul dușmanului în această etapă, pentru a încetini îmbunătăţirea capabilităţilor sistemelor autonome de arme și pentru a spiona sau a preveni înmulţirea funcţiilor roboţilor cu AI17. În ciuda acestor lucruri, AI ne va forţa să acordăm mai multă autonomie mașinilor, pentru ca acestea să fie utilizate la nivelul potenţialului lor, în special pentru viteza lor de reacţie. Omul este cel care, în acest punct, va deveni un factor de încetinire. Dacă limităm autonomia și viteza mașinilor pentru a le controla mai eficient, atunci ne asumăm riscul ca dușmanul să devină mai rapid. Astfel nu vom avea de ales, și va exista riscul ca oamenii să devină simpli spectatori ai interacţiunilor dintre mașini, sau chiar ai unor bătălii între mașini. Exemplu dronelor este edificator. Crește exponenţial numărul dronelor utilizate pentru diverse atribuţii iar aceasta poate deveni o problemă deoarece va crește riscul apariţiilor unor acţiuni necontrolate. În ultimă instanţă, pentru a putea lua măsuri de protecţie și a asigura redundanţa sistemelor, vor trebui identificate sistemele de arme care pot opera fără suportul AI.

Vulnerabilitățile asociate cu inteligența artificială

Integrarea accelerată a AI în sistemele și procesele forţelor armate ridică numeroase întrebări cu privire la efectele negative posibile și măsurile necesare pentru ţinerea sub control a riscurilor. Ţinta finală este prevenirea deturnării utilizării sistemelor și proceselor militare de la scopul pentru care au fost concepute. La un nivel foarte general, întrebarea este cum va putea un mediu cibernetic degradat să interfereze cu abilitatea forţelor armate de a-și îndeplini misiunea, de la mobilizare la luptă. Este posibil ca aceste evoluţii tehnologice, sau aplicarea lor la nivelul forţelor armate, să fie împiedicate din cauza riscurilor implicate. Când vorbim despre armament și control mai mult sau mai puţin automatizat, trebuie să și garantăm că se va păstra controlul, sau că este exclusă preluarea sau reprogramarea de către un adversar. Va deveni deosebit de importantă întărirea securităţii și a protecţiei sistemelor18.

Vulnerabilităţile vor fi căutate activ și inevitabil atacate. Vor exista constrângeri semnificative pentru integrarea AI la nivelul forţelor armate. O provocare importantă o reprezintă identificarea celei mai bune combinaţii dintre om și mașină, cu scopul de a utiliza la maxim potenţialul și sinergiile AI. Este vorba despre modalitatea cea mai bună de combinare a activităţii de identificare a oportunităţilor cu luarea celei mai bune decizii, mai rapid decât adversarul și în mod repetat19. Mai presus de toate, este important să se evite ca mașina să neutralizeze omul sau funcţiile sale de control în cazul în care aceasta nu este de acord, din orice motiv, cu decizia omului. Acest lucru nu va fi întotdeauna ușor, în special în domeniile în care AI depășește inteligenţa umană. Oamenii ar trebui să se străduiască să păstreze siguranţa populaţiilor ca prioritate esenţială a AI, în orice fel de circumstanţe. Pentru moment AI încă depinde de factori de învăţare care sunt cel puţin iniţiaţi de către oameni. Abilitatea AI de a reacţiona și de a rezolva situaţii noi și neașteptate, ceea ce este esenţial pentru forţele armate, va deveni o prioritate pentru dezvoltare. Totuși, acest lucru demonstrează că va fi nevoie să se dezvolte un nou sistem specific de control pentru armele autonome, în special pentru cele cu efect letal. Trebuie să ne asigurăm că oamenii pot dezactiva imediat un sistem autonom care deviază de la misiunea sa. AI poate cauza probleme neașteptate deoarece viteza și acumularea mare de interacţiuni au efecte imprevizibile. În contextul acestei evoluţii inevitabile, responsabilitatea finală pentru utilizarea armelor autonome trebuie să rămână a oamenilor, și trebuie exclusă eliminarea controlului20.

Unul dintre pericolele inerente ale acestei evoluţii o reprezintă faptul că unele decizii care au nevoie de reacţii rapide și neechivoce pot fi delegate către AI, cum ar fi utilizarea rachetelor sau armelor nucleare21. AI poate conduce la o nouă cursă a înarmării, toţi actorii vor dori să își îmbunătăţească sistemele de arme cu AI. Utilizarea răspândită a AI poate fi o evoluţie inevitabilă datorita beneficiilor sale dar și datorită consecinţelor din domeniul protecţiei. Oamenii vor lua din ce în ce mai puţine decizii, și, în același timp, mașinile vor dicta ritmul luptei în toate zonele de operaţiuni, și vor influenţa direct rezultatul. Oamenii vor trebui să identifice o metodă de a păstra controlul asupra proceselor și de a stabili limitele mașinilor și a implicării acestora. Trebuie luată în considerare apariţia unui război în care sunt utilizate
rachete auto-ghidate, tancuri autonome și drone înarmate. Am putea observa un fel de ”dezumanizare” a războaielor viitorului.

În desfășurarea oricărei operaţiuni, împiedicarea comunicaţiilor a avut întotdeauna un rol esenţial. Dar acest lucru are un impact pozitiv doar în condiţiile în care îţi poţi asigura funcţionarea propriilor comunicaţii. Se presupune așadar că eliminarea forţelor dușmanului pentru a câștiga nu va mai fi la fel de importantă precum ar fi capacitatea de infiltrare în centrul sistemului inamic, în centrele sale de gravitaţie, pentru a-l distruge sau paraliza. Capacitatea de a identifica ferestre de oportunitate devine din ce mai importantă și mai decisivă.

Imaginea 7: Radarele sunt utilizate pentru monitorizarea continuă a activităţilor, inclusiv a atacurilor din spaţiul cibernetic (https://www. journaldugeek.com/2015/01/16/ pal-la-cyberguerre-cest-pourdemain/15.08.2018)

Oportunităţile apar atunci când inamicul este ”orbit” sau indus în eroare. Sistemele de comunicaţii ale forţelor armate inamice vor deveni așadar infrastructuri critice esenţiale. Atacarea și distrugerea lor vor paraliza și vor învinge adversarul într-o lume în care alfabetizarea informaţională și capacitatea de manipulare a ei înseamnă putere. Superioritatea spaţiului informaţional se obţine prin capacitatea crescută de a colecta date, de a le analiza și utiliza rapid pe câmpul de luptă. Vor exista mai multe surse și va fi mai simplă răspândirea de informaţii false precum și influenţarea deciziilor inamicului. Propaganda, înșelăciunea și ingineria socială (precum este manipularea psihologică de largă scală) vor fi îmbunătăţite. Acestea vor crea confuzie în rândul adversarilor prin distorsionarea situaţiei, fiind mult mai eficiente decât distrugerea echipamentelor sau a sistemelor de arme. Structurile verticale de comandă vor fi înlocuite treptat de structuri flexibile de reţele care vor include cooperarea permanentă sau temporară cu noi componente. Schimbări majore vor avea loc și la nivelul centrelor de gravitaţie și al planificării ţintelor.

Un alt pericol major îl reprezintă, fără îndoială, dezechilibrul resurselor cibernetice, care vor împinge unul dintre actori spre o atitudine agresivă, fiind sigur de victorie. Este nevoie de echilibru și la nivelul armelor cibernetice și al suportului AI, care va permite descurajarea utilizării acestora la nivel cibernetic, așa cum spre exemplu este descurajată utilizarea armelor nucleare. Perioada de tranziţie dintre dezvoltarea noilor capabilităţi și echilibrul resurselor va fi plină de riscuri. Trebuie avut în considerare faptul ca nu este ușor să aplici sistemele AI civile la nivelul armatei. Măsura în care aceste tehnologii vor putea fi duplicate este un factor important dar posibil să creeze și limite. Una dintre cele mai importante dimensiuni ale utilizării sistemelor autonome de arme o reprezintă daunele colaterale care pot interveni. De cele mai multe ori vorbim despre echilibrul intereselor în acest domeniu, iar contextul evoluează cu fiecare secundă în parte. Nu este vorba doar despre acurateţea informaţiei disponibile, ci și despre evaluarea sistemului global în care o singură acţiune poate avea un impact strategic. Problema autonomiei include de asemenea și dimensiunea responsabilităţii, în legătură cu modul de acţiune și consecinţele utilizării sistemelor autonome de arme. În final, ne putem imagina că, în contextul unei apărări active, un Stat poate avea un răspuns parţial miliar la acţiuni cibernetice agresive contra intereselor sale, atât la nivel cibernetic cât și non-cibernetic. De facto, protecţia cibernetică și capabilităţile cibernetice le permit forţelor militare să își îndeplinească misiunile, și astfel să își desfășoare operaţiunile într-un mod mai eficient și chiar cu costuri mai mici22.

Importanța apărării cibernetice pentru armata elvețiană

În anii următori, apărarea cibernetică eficientă și protecţia sistemelor vor fi fundamentale pentru rolul de intimidare al armatei elveţiene. Dacă atacurile cibernetice nu vor reuși să slăbească armata elveţiană, atunci respectivul inamic va evita să continue atacul la nivelul solului sau al aerului. Securitatea cibernetică este esenţială ca primă linie de apărare deoarece poate descuraja declanșarea unor atacuri în spaţii fizice. Dar nu trebuie să fie confundată cu descurajarea utilizării armelor nucleare. Scopul este ca adversarul să fie convins să renunţe la un atac prin contracarea operaţiunilor pregătitoare din spaţiul cibernetic și spaţiul informaţional. Asemenea măsuri de contracare trebuie să fie promovate în mod activ. Acestea se potrivesc mai ales în cazul în care adversarul are o strategie hibridă, care începe prin vizarea debilitării statului și a forţelor sale armate prin măsuri luate în spaţiul cibernetic. Viaţa unui potenţial agresor poate fi foarte dificilă dacă are nevoie de mai multe resurse pentru a ajunge la o victorie. Cum Elveţia nu mai are o armată numeroasă care să ţină la distanţă un potenţial inamic, ea trebuie să aibă în vedere cu prioritate securitatea cibernetică pentru a-și proteja sistemele de arme și infrastructura critică, astfel încât să nu fie slăbită înaintea unui atac. Posesia unor sisteme care utilizează AI poate fi un factor descurajator23.

Dependenţa armatei elveţiene de infrastructura civilă, în special de reţelele de comunicaţii, este un factor care justifică dezvoltarea securităţii militare în spaţiul virtual. Este esenţial pentru armată ca aceste infrastructuri să fie și ele foarte bine protejate. Din acest moment este important ca subiectul apărării cibernetice să fie inclus în toate exerciţiile militare sau de management al crizelor, în special în cazul în care sunt implicaţi parteneri civili. Relaţiile bidirecţionale dintre forţele armate și instituţiile civile se intensifică, ceea ce înseamnă că, în practică, în contextul arhitecturii securităţii cibernetice, forţele armate pot să beneficieze de sprijinul companiilor civile, atât timp cât nu sunt dependente de ele. Cercetările din cadrul Armasuisse W+T trebuie să dedice resurse și studiului, dezvoltării și adoptării pentru a putea contracara cercetările făcute de oponenţi. Și mai mult, în ceea ce privește resursele umane, nu trebuie uitat faptul ca forţele armate și companiile civile se vor lupta pentru aceiași specialiști. Sistemul milităresc va trebui să devină un avantaj, nu un handicap.

Posibilele ciocniri în spaţiul cibernetic vor crea așteptări mai mari dar și constrângeri pentru lideri de niveluri diferite, ei vor avea nevoie să poată să acţioneze autonom într-un cadru global dat. Oricine are „un comportament ordonat” (Befehlstaktik) în utilizarea noilor tehnologii, spre exemplu ca instrument permanent de control pentru a impune o viziune, va avea de pierdut. Grupările de atac modulare, extrem de flexibile, care pot desfășura diferite tipuri de operaţiuni și se pot adapta unui adversar aflat în permanentă evoluţie, reprezintă forţele viitorului. Armata elveţiană va avea nevoie de o structură de comandă extrem de flexibilă, prevăzută ca fiind o parte a unui sistem de sisteme, în care conducerea verticală este înlocuită de o conducere tematică, orizontală și flexibilă. Cel mai
probabil creșterea importanţei spaţiului cibernetic va determina scăderea importanţei deţinerii puterii asupra pământului și a spaţiilor fizice în general. Așadar această evoluţie este semnificativă și va trebui să fie inclusă în dezvoltarea viitoare a armatei, deoarece noţiunea de teren a fost dintotdeauna importantă pentru doctrina militară.

Războiul cibernetic va duce la creșterea importanţei analizei centrelor de gravitaţie ale inamicului și ar trebui să determine realizarea unui efort important de protejare a propriilor centre de gravitaţie și de atacare a centrelor de gravitaţie opuse. Sprijinul pe care AI îl poate acorda desfășurării luptelor în spaţiul urban, care este principala zonă de acţiune a armatei elveţiene, va fi important și poate fi un avantaj decisiv. Din cauza faptului că se preconizează reînnoirea a numeroase sisteme de arme în următorii 10-15 ani și a așteptării ca aceste sisteme de arme să fie folosite pentru următorii 30 de ani, provocările planificării acestor achiziţii vor fi foarte reale și nu pot fi subestimate. Vor trebui abordate subiecte precum utilitatea viitoare a tancurilor sau a altor mijloace grele precum artileria. Totuși, procesele de achiziţie ale acestor sisteme vor trebui să integreze dimensiunea securităţii cibernetice și a redundanţei, în caz de atacuri cibernetice. Armata elveţiană va trebui să aibă la dispoziţie mijloace cibernetice potrivite pentru pregătirea optimă a câmpului de bătaie sau pentru blocarea pregătirii câmpului de bătaie de către adversar. Din cauza angajamentelor externe ale armatei elveţiene, vor trebui identificate posibilităţile și limitele de acţiuni în spaţiul cibernetic împotriva unor inamici neconvenţionali. Va trebui identificată și cea mai bună modalitate de asigurare a securităţii cibernetice a trupelor în cazul desfășurării de operaţiuni în medii nefavorabile.

Pe scurt, există 8 direcţii de dezvoltare, cu implicaţii pentru spaţiul cibernetic și pentru AI, care vor afecta armata elveţiană și care vor trebui monitorizate și incluse în planificarea dezvoltării forţelor armate: (1) numărul crescut de roboţi, în toate domeniile, (2) renunţarea la anumite sisteme de arme, fiind înlocuite de noi tehnologii (3) metode noi de luptă rezultate din utilizarea noilor tehnologii (4) noi arme, (5) noi criterii și instrumente ale puterii, (6) autonomia crescută a mașinilor, (7) noi probleme legate de mașini și, în final (8) noi ţinte.

Concluzii

Apărarea cibernetică a devenit o necesitate absolută nu doar pentru protecţia populaţiei și a infrastructurii dar și pentru viaţa socială și democratică. Atacurile cibernetice sunt principala ameninţare, deși aceasta a fost până acum mascată de vizibilitatea acţiunilor teroriste. Noi vulnerabilităţi apar mai rapid decât sunt eliminate cele vechi. Una dintre problemele majore o va reprezenta costul unei protecţii extinse.

Imaginea 8: Importanţa infrastructurii (cum sunt reţelele care tranzitează Islanda) pentru buna funcţionare a spaţiului cibernetic (https://askjaenergy. com/2013/02/11/data-centres-in-iceland/, 20.07.2018)

Progresul din spaţiul cibernetic și utilizarea mărită a AI în acest spaţiu operaţional vor schimba parametrii cu care suntem obișnuiţi. Atât pentru civili, cât și pentru forţele armate. Noile ameninţări din spaţiul cibernetic nu le vor înlocui pe cele vechi ci se vor adăuga acestora, care rămân ca posibile instrumente de acţiune, prioritate având actorii non-statali, cum ar fi atacurile de toate felurile, deturnările de avioane sau ambarcaţiuni, etc. În aceste cazuri forţele armate sunt doar pe post de partener și pot contribui cu resurse la managementul unei crize cibernetice, atâta timp cât legea permite. În aceste situaţii ele nu vor avea un rol conducător și nu trebuie să aibă dacă există civili care preiau acest rol. Dar asta nu înseamnă că ei nu trebuie să asigure furnizarea completă a serviciilor necesare de protecţie eficientă a sistemelor și astfel au dreptul să decidă care sunt priorităţile și cum trebuie alocate resursele.

Nivelul de securitate al sistemelor statului, inclusiv al sistemelor forţelor armate, este o problemă centrală. Un nivel ridicat este esenţial. AI va crea noi oportunităţi, oportunităţi care vor fi disponibile pentru mai mulţi actori. Caracteristicile geopolitice cum sunt dimensiunea teritoriului, populaţia și resursele naturale nu vor mai constitui atribute ale puterii unei ţări. Revoluţia generată de noile tehnologii va extinde și redistribui puterea, de cele mai multe ori în favoarea unor jucători mai mici și mai slabi24. State mai mici dar cu AI avansat vor avea un impact mai mare. Pericolul principal este reprezentat fără îndoială de dezechilibrul resurselor, care poate determina un stat să aibă o atitudine agresivă dacă este sigur că va învinge sau are superioritate în spaţiul cibernetic. Este nevoie de echilibru și la nivelul armelor
cibernetice și al suportului AI, care va permite descurajarea utilizării acestora la nivel cibernetic, așa cum spre exemplu este descurajată utilizarea armelor nucleare. Regularizarea spaţiului cibernetic este esenţială pentru a asigura cooperarea și a reprima abuzurile. Statele vor trebui să deţină mijloace pentru a juca un rol normativ în spaţiul cibernetic, ceea ce la acest moment este destul de dificil. Dacă distanţa dintre statele sărace și cele bogate continuă să se mărească, este de așteptat izbucnirea unor crize majore. Ţările sărace vor avea mijloace crescute de a reacţiona împotriva abuzurilor de la nivelul sistemului economic global și vor putea, cu mijloace relativ limitate, să lanseze acţiuni agresive în spaţiul virtual împotriva celor care sunt percepuţi ca asupritori și profitori. Toate acestea vor conduce la apariţia unor riscuri majore de destabilizare și conflict.

Problema răspunderii trebuie rezolvată cât mai rapid. În cazul unei probleme majore când este dificil de identificat agresorul, va fi necesar să fie atribuită responsabilitatea pentru fapte. Poate fi vorba de proprietar, de programator, de constructor, de emiţător sau chiar de stat. Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări deschise din lumea aflată în continuă automatizare. Dificultatea cu care se atribuie responsabilitatea este problema principală, deși poate fi și un factor calmant pentru joc, deoarece îl forţează pe atacator să își măsoare reacţia. Totuși este nevoie și de o soluţie, deoarece pe măsură ce atacurile devin mai eficiente, mai exacte și dificil de atribuit ele vor viza toate vulnerabilităţile. Vor apărea mai mulţi actori capabili de astfel de atacuri. Îmbunătăţirea siguranţei va fi determinată nu doar de nevoia de face mai bine lucrurile ci și de a le face diferit. Va fi necesară modificarea comportamentului pentru a reduce și a elimina riscurile. Va deveni din ce în ce mai importantă faza experimentală, atât pentru a verifica posibilele câștiguri de la nivelul securităţii cât și pentru a căuta vulnerabilităţile și a le elimina. Mulţumită capabilităţilor crescute de învăţare autonomă, AI va putea, în viitorul apropiat, să dezvolte și să asigure securitatea cibernetică a unui sistem într-un mod total autonom, respectiv fără nicio implicare umană. Totuși, oamenii își vor menţine un rol în procesul de machine learning. Lipsa totală a interacţiunii umane poate conduce la dezvoltarea mașinilor într-o direcţie greșită și astfel se reduce eficacitatea securităţii. Importanţa fiinţei umane, respectiv a soldatului, nu va dispărea, așa cum o vor face multe dintre temerile din acest domeniu. Adevăratul risc îşi va face apariţia în momentul separării oamenilor de mașini, atunci vor apărea în mod inevitabil conflictele.

Va deveni esenţial ca sistemele militare să devină suficient de sigure pentru a compensa răspândirea extinsă a ameninţărilor digitale. Este imperativ ca toţi cei implicaţi să fie conștienţi de seriozitatea acestei ameninţări. Riscul în spaţiul cibernetic este un risc sistemic și nu se limitează la atacuri ţintite sau limitate. În acest context, securitatea cibernetică împiedică nu doar atacurile cibernetice dar și atacurile în alte zone de operaţiuni, având în vedere că slăbirea adversarului în spaţiul cibernetic poate constitui o primă etapă de pregătire a unui conflict deschis. Va trebui să ne obișnuim cu un mediu în care atacurile cibernetice vor fi ceva comun și cu apariţii sistematice, ceea ce poate pune în pericol stabilitatea întregului spaţiu cibernetic. Astfel, este posibil să apară din ce în ce mai des conflicte între sisteme, toate fiind sprijinite de utilizarea AI, unele dintre ele încercând și să își exploateze reciproc vulnerabilităţile. Securitatea în lumea virtuală va sta la baza protecţiei lumii reale. Totuși, perspectiva unor daune extinse, incluzând daunele colaterale, îi poate determina pe atacatori să fie mai precauţi, în special când este vorba de actori statali. Într-adevăr este extrem de dificil de estimat consecinţele unor atacuri cibernetice care vor afecta nediscriminatoriu toate calculatoarele și sistemele dintr-o ţară și ale căror efecte colaterale sunt prin definiţie imprevizibile. Acest pericol este ușor de conceput când vine vorba de arme autonome bazate pe AI și lipsa controlului din partea oamenilor.

Forţele armate și armata elveţiană în particular nu au de ales. Trebuie să se protejeze eficient împotriva atacurilor cibernetice și a răspândirii noilor tehnologii dacă își propun să își menţină capacitatea de a-și îndeplini misiunea de protecţie a populaţiei și a teritoriului naţional. Este imposibil de imaginat niște forţe armate care nu au o componentă cibernetică. Neluarea în serios a provocărilor progresului spaţiului cibernetic și al AI introduce riscuri existenţiale la nivelul societăţilor. Anumite măsuri de întărire a securităţii în spaţiul cibernetic pot și trebuie să fie luate, de cele mai multe ori chiar cu ajutorul AI. Sunt șase elemente ale unei protecţii cibernetice eficiente: (1) prevenirea prin educaţie, (2) anticiparea, (3) protecţia, (4) detectarea, (5) atribuirea și (6) răspunsul. Educaţia utilizatorilor de internet și a mass-mediei este esenţială. Anticiparea presupune cunoașterea ameninţărilor, pentru a putea pregăti contraatacul, în timp ce protecţia presupune toate acele măsuri de îngreunare a misiunii atacatorilor. Detectarea trebuie să fie posibilă prin măsuri luate în interiorul sistemelor. Aceste măsuri vor deveni din ce în ce mai importante și mai complicate o dată cu dezvoltarea criptografiei. Atribuirea presupune mijloace specifice de analiză a semnalului. În final, răspunsul are în vedere reînceperea și continuarea activităţii precum și măsurile luate direct împotriva atacatorului.

Note:

  1. Ryter, Marc-André: La 4ème révolution industrielle et son impact sur les forces armées, MPR I/17, pp. 50-62.
  2. Rid, Thomas: The Rise of the Machines, Scribe Publications, London, 2016, p. 298.
  3. Ryter, op. cit., pp. 58-60.
  4. Straub, Jeremy: Artifi cial Intelligence is the weapon of the next Cold War, The Conversation, 29.01.2018, disponible sous https://theconversation.com/artifi cialintelligence-is-the-weapon-of-the-next-cold-war-86086, p.2
  5. Anil, Suleyman: How to integrate cyber defence into existing defence capabilities, in ANGELI, Franco (Dir.): International Humanitarian Law and New Weapon Technologies, International Institute of Humanitarian Law, San Remo, 2012, pp. 152.
  6. Anil, op. cit., p. 149.
  7. Revue Stratégique de Cyberdéfense, Secrétariat Général de la Défense et de la Sécurité Nationale, Paris, 12.02.2018, disponible sous http://www.sgdsn.gouv.fr/ uploads/2018/02/20180206-np-revue-cyber-public-v3.3-publication.pdf, p. 81
  8. Brundlage, Miles (et al): The Malicious Use of Artifi cial Intelligence: Forecasting, Prevention and Mitigation, February 2018, 99 p., disponible sous: https://arxiv.org/ ftp/arxiv/papers/1802/1802.07228.pdf.
  9. Ibid, p. 21.
  10. Ibid, p. 39.
  11. Straub, op. cit., p. 3.
  12. Arquilla, John et Ronfeldt, David: Cyberwar is coming!, Comparative Strategy, vol. 12, no 2, 1993, p. 39.
  13. Dannreuther, Roland: International Security: the Contemporary Age, Cambridge, Polity Press, 2013, p. 266.
  14. Brundlage, op. cit., p. 43.
  15. Rid, op. cit., p. 296.
  16. Douzet, Frédérick: Cyberguerres et cyberconfl its, dans BADIE, Bertrand et VIDAL, Dominique: Nouvelles Guerres, L’état du monde 2015, La Découverte, Paris, 2014, pp. 111-117.
  17. Allen, Greg et Chan, Taniel: Artifi cial Intelligence and National Security, Harvard Kennedy Scholl, Belfer Center for Science and International Aff airs, July 2017, p. 46.
  18. Villani, Cédric: Donner un sens à l’intelligence artifi cielle: pour une stratégie nationale et européenne, Mission parlementaire du 8 septembre 2017 au 8 mars 2018, Paris, mars 2018, p. 221, disponible sous aiforhumnaity.fr.
  19. Rid, op. cit., p. 300.
  20. Brundlage, op. cit., p. 42.
  21. Straub, op. cit., p.3.
  22. Revue Stratégique de Cyberdéfense, op. cit., p. 52.
  23. Straub, op. cit., p. 5.
  24. Arquilla et Ronsfeldt, op. cit., p. 26.

Articolul original al lui Col. Marc-André Ryter, în limba franceză, a fost publicat în nr. 2/2018 din Military Power Revue of the Swiss Armed Forces (pp. 18-30). Armata Elveţiană a acordat revistei noastre onoarea de a traduce acest articol în limba română în exclusivitate. Pe această cale ținem să mulțumim în mod calduros Divisionarul Urs Gerber, redactor-șef ale Military Power Revue și Colonelul Marc-André Ryter pentru disponibilitatea și spriinul acordat. Toate volumele Military Power Revue se pot descărca gratuit accesând web-site-ul Armatei Elvețiene: www.vtg.admin.ch/en/media/publikationen/militarypower-revue.html

Marc-André Ryter
Autor: Marc-André Ryter

BIO

Colonel, absolvent de studii de politică de securitate și licențiat în Științe Politice, Marc-André Ryter este colaborator pe zona de doctrină militară a Statului Major al armatei Elvețiene. El urmărește dezvoltările tehnologice care sunt relevante pentru forțele armate și pentru diferitele cadre de operațiuni, în mod particular pentru dezvoltarea doctrinei militare. Marc-André Ryter poate fi contactat la adresa:  marc-andre.ryter@vtg.admin.ch