Sit tibi terra levis amice! – un ultim omagiu lui Romulus Maier

Sit tibi terra levis amice! – un ultim omagiu lui Romulus Maier

108

Autori: Laurent Chrzanovski şi
Mihaela Gorodcov

România, cu comoara sa de expresii luate din diferite civilizaţii, este singura ţară latinofonă unde cea mai folosită expresie de doliu găsită în epigrafia funerară română a supravieţuit intactă, «să-i fie ţărâna uşoară».

Lumea, companiile şi presa din domeniul IT nu au realizat, încă, dar a plecat dintre noi Romulus «Romi» Maier. Cu perseverenţă, curaj, smerenie şi modestie care erau «marca sa de fabrică», Romulus a creat, iniţiat, realizat foarte multe pentru piaţa de IT fără ca numele său să fie, vreodată, în lumina reflectoarelor, întrucât a plecat de asemenea manieră, stingând lumina fără zgomot.

Curajul a fost cel care l-a împins pe Romulus Maier, în cel mai sumbru an pentru economia românească postdecembristă – 1992 – să înfiinţeze grupul de presă AGORA. Prin grupul său, a fost iniţiator şi apoi director nu numai a numeroase reviste şi publicaţii, dar şi organizator de conferinţe şi evenimente de profil. Într-o listă non exhaustivă putem menţiona revistele «If», «PC Report», «Open – Tehnologia Informaţiei», «Byte România», «Net Report», «Gazeta de informatică», «PC Magazine România», «eWeek România», «IT Trends», sau «Digital Trends».

Împreună cu Romulus am înfiinţat în 2013 singurul congres anual de dialog internaţional din Europa Centrală care este strict non-profit, apolitic, neutru, non-marketing şi non-tehnic, «Cybersecurity-România», susţinut de la prima sa ediţie de către Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (ITU-ONU, Geneva). Remarcând talentul Grupului Agora şi al Swiss Webacademy de a genera acest dialog, nu puţini au fost partenerii instituţionali, din România şi din străinătate, care ne-au cerut să îl perenizăm sub forma unei reviste trimestriale.

Îmi amintesc ca parcă fusese ieri. Am discutat la Bucureşti, la cafenea, cu Romi, care flegmatic a spus direct «hai să-l facem», fără ezitări. Aşa s-a născut, în martie 2015, revista «Cybersecurity Trends», disponibilă tuturor cititorilor români, în mod gratuit, pe net. În acelaşi an, congresul şi revista au devenit singurele din continent premiate cu cea mai mare distincţie a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, aceea de «Best practice example for the European Continent». Azi, revista există în 5 limbi şi congresul se desfăşoară anual, nu numai la Sibiu, dar şi în Elveţia şi în Italia.

Aprecierea peste hotare, trebuie să mărturisim, a fost mult mai mare decât în ţară: în România, am văzut nu puţine zâmbete cu subînţelesuri – desigur îi finanţează cineva prin spate – când lumea afla că revista, ca şi congresul, erau făcute pe bază de voluntariat, publicaţii – prezente numai în ediţie din România – permiţând de a susţine costurile de tipar a celor 2000 de exemplare destinate instituţiilor şi partenerilor.

«Cybersecurity Trends» este o creaţie care poartă, în toate variantele sale lingvistice, de la Roma la Paris, de la Londra la Berlin, spiritul lui Romulus Maier: toată lumea colaborează, fără plată, pentru generarea unei culturi de securitate. Pe lângă instituţii naţionale sau supra-naţionale, revista s-a construit în jurul unui principiu de bază care a permis publicarea gratuită în limba română a textelor multor specialişti de rang mondial care nu au avut niciodată pretenţii să primească drepturi de autor. Şi aşa, revista a adus materiale de mare calitate către cititorii săi.

Curaj şi altruism pentru a permite unei societăţi să nu fie pradă nici hackerilor, nici vendorilor inconştienţi (inconsecvenţi) care schimbă compania în fiecare an. Prin revistele sale, prin numeroasele evenimente anuale, Romulus Maier a adus României spiritul care în mod normal se alătura unei societăţi de piaţă mature, ceea ce nu este cazul deloc. Romulus a fost un pionier, un vizionar, un avangardist în două domenii – presă şi evenimente, mai ales în zona de IT – unde lumea vede numai banul, apoi, în mod foarte secundar, calitatea.

«Cybersecurity Trends» 2018, nr. 2, a ieşit cu câteva zile înainte ca Romi să ne părăsească.

Simţeam că era ultimul număr, simţeam că undeva nu mai era – de obicei la închiderea revistei venea cu tot felul de propuneri de poze pentru copertă, unele mai serioase, unele mai haioase: era momentul nostru de relax ştiind că ediţia era complet paginată şi corectată. De data asta nu a fost aşa. De data asta, în sufletele noastre, Romulus este pe copertă.

Dar pentru a descrie până la capăt ce mare om a fost Romulus şi ce gol lasă în piaţa de IT, cuvintele doamnei Mihaela Gorodcov vor fi, desigur, mai oportune decât ale noastre:

“Am aflat cu mare tristeţe ştirea despre «plecarea» lui Romi! Chiar dacă ştiam că este bolnav (de multă vreme) vestea în sine este greu de crezut! Ne-am întâlnit acum ceva vreme, am stat de vorbă şi la acel moment încă părea hotărât să lupte mai departe…
Apoi ne-am revăzut la o conferinţă organizată în parteneriat când a venit foarte puţin şi era vizibil marcat de boală. A fost ultima dată când ne-am văzut. Am fost – încă de la începutul anilor ’90 – competitori! Da, aşa este! Fiecare cu drumul său, fiecare cu strategia proprie, dar, amândoi, cronicari împătimiţi ai pieţei de IT din România. Şi, sunt convinsă, ne respectam reciproc pentru că ştiam amândoi că este greu, că este provocator, că este în permanenţă un pariu zilnic pe care trebuia să îl câştigăm. Un pariu care însemna o adevărată echilibristică pe care o făceam între responsabilităţile pe care le aveam (faţă de oamenii noştri, faţă de partenerii noştri etc.) şi dorinţa de a construi ceva durabil, de a pune câte o cărămidă la această piaţă de IT, de a fi oneşti şi de a vedea doar lucrurile bune! Acum câţiva ani am devenit parteneri! Da, am devenit parteneri! Ne cunoşteam bine, aveam aceleaşi valori, piaţa de IT începuse contracţia şi era nevoie să stăm umăr la umăr şi să ne continuăm misiunea şi menirea în ultimă instanţă! Şi am făcut-o! Şi a fost bine. Vorbeam puţin, dar ne înţelegeam instant. Vorbeam aceeaşi limbă, ştiam aceleaşi lucruri, aveam «şcoala» a ceea ce englezii numesc «resilience»! Şi mai ales, ne respectam pentru că încă de la începuturi am avut aceleaşi repere. Ce ar mai fi de spus? Ca niciodată, am cam rămas fără cuvinte… Încă nu procesez bine plecarea lui Romi! Dar, o vom realiza, cel puţin aşa sper, toţi cei din industrie (şi mă refer aici inclusiv la companiile de IT, la agenţii, la colegii de breaslă etc.) când la conferinţele de presă (atâtea câte vor mai fi) va fi un scaun gol! Şi cred cu tărie că aşa ar trebui să rămână…

 

Rămas bun, Romi! Chapeau!

 

Mihaela Veronica Gorodcov

Mihaela Veronica Gorodcov
Manager General la IBusiness Comunicare și Relații Publice