Starea civilă cibernetică

Starea civilă cibernetică

autor: Daniela Luca

Parte a lumii de azi, și poate chiar lumea de mâine, spațiul cibernetic a devenit o preocupare esențială la nivel mondial. Explozia informațională, evoluția fulminantă a domeniului IT&C, tranziția vieții private către mediul on-line duc la necesitatea apariției unui „contract social” care să normeze o nouă formă de existență a indivizilor – „starea civilă cibernetică”1.

Ca orice formă de existenţă în cadrul unei comunităţi, „starea civilă cibernetică” impune existenţa unui cadru legislativ și instituţional care să-i asigure o bună funcţionare și care să garanteze drepturile și libertăţile pierdute ca urmare a integrării în spaţiu.

Pentru statele lumii occidentale (ex. Franţa, Marea Britanie), domeniul cibernetic a devenit una dintre dimensiunile conceptului de apărare cibernetică. Alianţa Nord-Atlantică regândește conceptul de apărare cibernetică, în sensul definirii și operaţionalizării apărării cibernetice active. Reconceptualizarea și regândirea dimensiunii cibernetice reprezintă o preocupare nu numai a organizaţiilor internaţionale și a instituţiilor guvernamentale, dar și a mediului academic și a societăţii civile.

Parte integrantă a iniţierii „stării civile cibernetice”, România este în plin proces de dezvoltare și consolidare a capabilităţilor cibernetice. Recunoașterea internaţională a profesionalismului resursei umane specializată în domeniul IT&C a constituit un imbold pentru instituţiile guvernamentale.

Eforturile de menţinere a capabilităţilor cibernetice ale ţării la nivelul dezvoltării domeniului, de adaptare a acestora la noile necesităţi, de creștere a competenţelor și chiar de a contribui la organizarea „stării civile cibernetice” sunt vizibile în plan intern și internaţional.

În prezent, la nivel naţional, principalul document care reglementează „starea civilă cibernetică” este Strategia de Securitate Cibernetică a României. Având ca obiectiv principal definirea și menţinerea unui mediu virtual sigur, cu un înalt grad de rezilienţă și de încredere, Strategia a instituit Sistemul Naţional de Securitate Cibernetică (SNSC).

SNSC reprezintă cadrul general de cooperare pentru asigurarea securităţii cibernetice și reunește autorităţi și instituţii publice cu responsabilităţi și capabilităţi în domeniu. SNSC este coordonat de Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică (COSC)2. COSC este coordonat tehnic de Serviciul Român de Informaţii, instituţie desemnată, încă din 2008, drept autoritate naţională în domeniul cyberintelligence.

Din punct de vedere organizatoric, în cadrul fiecărei instituţii reprezentată în COSC funcţionează structuri specializate care au ca misiune menţinerea securităţii cibernetice.

În cadrul SRI, a fost operaţionalizat Centrul Naţional Cyberint al cărui scop este să prevină, să anticipeze și să cunoască ameninţările cibernetice la adresa Infrastructurilor Cibernetice de Interes Naţional (ICIN), dar și să identifice, să neutralizeze și să limiteze consecinţele atacurilor cibernetice împotriva ICIN.

La nivelul Ministerului pentru Societatea Informaţională, a fost înfiinţat (2011) Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) care are ca principală misiune analizarea disfuncţionalităţilor procedurale și tehnice la nivelul infrastructurilor cibernetice.

De asemenea, MAN dispune de o entitate de tip CERT care face parte din Centrul Tehnic Principal pentru Operaţiuni Informatice – CERT-MIL.

O altă structură de tip CERT funcţionează și în cadrul Ministerului Afacerilor Interne – CERT-INT.

Securizarea și eficientizarea sistemelor TIC ale instituţiilor statului a fost posibilă ca urmare a accesării de fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creșterea Competitivităţii Economice, prin Proiectul „Sistem naţional de protecţie a infrastructurilor IT&C de interes naţional împotriva ameninţărilor provenite din spaţiul cibernetic”.

În plan extern, cooperarea în domeniul cibernetic are efecte benefice atât din punct de vedere al expertizei acumulate, cât și al creșterii vizibilităţii. Participarea la exerciţii cibernetice în format NATO sau UE – Cyber Coalition sau Cyber Europe – implicarea în proiecte destinate consolidării capabilităţilor cibernetice – proiectul smart defence de Dezvoltare a Capabilităţilor în Domeniul Cibernetic – organizarea și găzduirea unor evenimente de profil – Conferinţa Cybersecurity sau Summit-ul Regional de Securitate Cibernetică sunt parte a unui proces de instituire a „stării civile cibernetice”, reglementată printr-un „contract social” menit a asigura securitatea.

Componentă a securităţii naţionale, securitatea cibernetică poate fi instaurată în condiţiile existenţei unui „contract social” care să aibă în vedere:
1. politica și strategia aferente domeniului securităţii cibernetice;
2. cultura cibernetică și societatea;
3. educaţia și instruirea în domeniul securităţii cibernetice;
4. cadrul legal;
5. organizaţii, tehnologii și standarde.

  1. Elaborate la nivel strategic, politica și strategia în domeniul securităţii cibernetice asigură un cadru unitar de coordonare a activităţilor în domeniul cibernetic identificând roluri și responsabilităţi pentru fiecare actor, reglementează activitatea centrelor de răspuns la incidente cibernetice într-un mod unitar astfel încât ameninţările cibernetice să fie abordate eficient, identifică infrastructurile cibernetice de interes naţional, realizează planuri de management al crizelor, evaluează și atribuie acţiuni în domeniul apărării cibernetice, planifică reacţii de răspuns în cazul indisponibilizării mijloacelor electronice și de comunicaţii.
  2. Cultura cibernetică se referă la acel set de valori, atitudini, practici și chiar obiceiuri ale actorilor „stării civile cibernetice” (simpli utilizatori ai sistemelor IT&C sau experţi din mediul public sau privat). Conștientizarea securităţii cibernetice se realizează prin programe care să evidenţieze impactul ameninţărilor și riscurilor provenite din spaţiul cibernetic. Încrederea în utilizarea serviciilor on-line (publice sau private) este determinată de măsura în care utilizatorii sunt dispuși să furnizeze informaţii personale în mediul on-line. Dreptul la viaţă privată și la liberă exprimare în mediul on-line constituie elemente definitorii pentru existenţa unei „stări civile cibernetice” democratice.
  3. Educaţia și instruirea în domeniul securităţii cibernetice se realizează coordonat, la nivel naţional, în funcţie de necesităţile „stării civile cibernetice” pe termen lung, dar și în parteneriate public-private.
  4. Un cadru legal coerent pentru asigurarea securităţii sistemelor TIC, a dreptului la viaţă privată în mediul on-line, a drepturilor omului și a protecţiei datelor, dar și existenţa unui drept material și procedural în domeniul criminalităţii informatice sunt parte a „contractului social”. Reglementarea investigării infracţionalităţii din cadrul „stării civile cibernetice” prin instituirea de mecanisme și proceduri specifice, organisme de aplicare a legii, curţi judecătorești și desemnarea unor specialiști în drept care să gestioneze problematica criminalităţii cibernetice sunt doar câteva aspecte de luat în considerare.
  5. Stabilirea unor standarde și practici pentru achiziţionarea și dezvoltarea de software-uri general acceptate de mediul public și privat, coordonarea unitară a organizaţiilor de tip CERT, reglementarea disponibilităţii reţelelor și a tehnologiilor de securitate cibernetică, stabilirea unor proceduri de evaluare a pierderilor în cazul criminalităţii cibernetice și asigurarea recuperării acesteia de către victimă sunt considerente pe care se bazează instaurarea unei „stări civile cibernetice” solide.

    Agrearea la nivel naţional și internaţional a unui „contract social” în domeniul securităţii cibernetice, stabilirea cadrului în care toate elementele sale definitorii să funcţioneze coerent și democratic, reglementarea „stării civile cibernetice” se traduc în eforturile naţionale și internaţionale de dezvoltare și consolidare a capabilităţilor cibernetice.


 

Note:
1 Conform teoriei filozofului francez Jean Jacques Rousseau, prin „contractul social”, fiecare individ, aflat în starea de natură, cedează comunităţii drepturile sale, devenind, în schimb, membru al acelei comunităţi (starea civiă). În această calitate, el primește drepturile tuturor membrilor, legaţi de întreg, fiind privit atât ca particular, cât și ca parte a comunităţii. Astfel, oricine refuză să se supună voinţei generale va fi constrâns de corpul întreg.

2 Din care fac parte, în calitate de membri permanenţi, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie și Pază, Oficiul registrului Naţional pentru Informaţii secrete de Stat, secretarul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.