Un nou tip de sapiens populează planeta

Un nou tip de sapiens populează planeta

44
Interviu VIP cu Paolo Benanti.

Dezvoltarea și răspândirea inteligenţei artificiale au modificat atât felul în care suntem în lume dar și procesele de cunoaștere. Punctul de cotitură este unul atât tehnic cât și spiritual și filosofic. Mari întrebări care au marcat evoluţia gândirii vestice revin în atenţie. Iar vocea lui Benanti este una dintre cele mai limpezi ale lumii contemporane. Deschis în mod real către inovare, ea urmărește cu pasiune și transcendenţă evoluţia limitei cunoașterii către obiective ambiţioase, fără a pierde din vedere faptul că omul și valorile lui sunt esenţiale. „Doar dacă știm cum să includem – explică el în introducerea lucrării sale – umanitatea în crearea acestor mașini inteligente, putem să nu ajungem să producem, în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, societăţi inumane”. Acesta este avertismentul deosebit de important care trebuie luat în considerare de către clasele conducătoare de toate nivelurile.

Interviu

Domnule profesor Benanti, ce mai trebuie să cunoaștem despre inteligența artificială astfel încât să depășim sentimentele actuale de frică și uimire care predomină în diferite contexe sociale?

Aș dori să privim acest subiect din altă perspectivă. Ce observăm astăzi în societate nu este atât un sentiment de frică ci mai degrabă unul de neliniște, generat de descoperirea unui nou „instrument”.

Poate că este neobișnuit ca un simplu instrument să fie cauza acestei nelinști, dar nu este prima dată când acest lucru se întamplă. O dată cu invenţia lentilelor convexe în secolul XVI, au apărut două instrumente extrem de puternice: telescopul și microscopul. Primul ne-a oferit posibilitatea să investigăm nivelul macro al existenţei noastre iar al doilea nivelul micro. Din acel moment s-a modificat pentru totdeauna ceea ce cunoșteam despre univers, am înţeles că Pământul nu mai este centrul sistemului solar și că suntem alcătuiţi dintr-un număr infinit de celule.

Putem spune că în faza actuală a istoriei asistăm la o revoluție asemănătoare a modernității?

Sunt multe asemănări. Există un PC care procesează informaţii, generează un nou instrument numit macroscop, instrument care ne permite să studiem cele mai complexe aspecte ale existenţei. Inteligenţa artificială, operând cu cantităţi imense de date, este în prezent o garnizoană esenţială pentru extinderea scopului cunoașterii noastre. Ce se petrece în acest moment în diversele domenii de studiu ne oferă o perspectivă asupra extinderii limitelor cunoașterii.

Ne puteți oferi câteva exemple?

Neuroștiinţele, ale căror tehnologii extrem de avansate au demonstrat că existenţa noastră se bazează pe un ecosistem de relaţii neuronale complexe, dar și știinţele economice și ale ingineriei folosesc analiza unor cantităţi imense de informaţii pentru realizarea investigaţiilor lor asupra realităţii. Așadar este necesar să conștientizăm că ne aflăm într-o fază de schimbare de epocă, care, așa cum am menţionat anterior, determină apariţia unei neliniști asemănătoare celei experimentate la începuturile modernităţii.

Cum ar trebui abordată o astfel de schimbare radicală? Transformările curente nu sunt negative, ele nu trebuie însă privite cu teamă dar nici fără a ne întrebuinţa spiritul critic. Așa cum se spune, este inutil să încerci să oprești vântul cu mâinile goale. Dar, ca fiinţe înzestrate cu inteligenţă și raţiune, ne putem folosi de discernământ pentru a ne permite să îmbrăţișăm oportunităţile apărute în cadrul universului aflat în schimbare.

Când vorbim despre mașini inteligente ne referim la ele ca la niște „monștri” care vor ști mai multe despre ei înșiși decât știm noi și care ne vor conduce?

Acest subiect este foarte sensibil și trebuie să fim de acord cu toţii asupra lui. Acum șaptezeci de mii de ani cand ne-am mutat din Africa pentru a trăi în diversele latitudini ale Pământului, comportamentul nostru era extrem de diferit de cel al multor animale. Dacă un mamut s-ar fi mutat din stepele siberiene în Africa sau Asia, înainte de a se aventura în această nouă etapă din istoria sa evoluţionară, ar fi trebuit și să aștepte și evoluţia sa către un nou specimen de mamut fără acea blană extrem de groasă. Omul însă nu a fost nevoit să aștepte nimic, el de la început a fost pregătit și echipat cu instrumentele potrivite pentru lunga sa călătorie către progres. Cu alte cuvinte, ceea ce pentru unele fiinţe vii este limitat la nivel de ADN, pentru noi este ceva liber și permite utilizarea inteligentă a artefactelor tehnologice. Acest artefact tehnologic este acea „urmă” care ne permite să populăm lumea, sau, altfel spus, este o modalitate importantă de manifestare a umanităţii.

Nu sunteți însă de părere că aceste „instrumente” puse la dispoziție de către sistemele telematice sunt totuși diferite de instrumentele din trecut?

Este adevărat. A existat o vreme în care un artefact era acel instrument legat de mână, a urmat revoluţia industrială și apoi au apărut mașinile, care programate și ghidate de om pot efectua diverse operaţiuni fără să obosească vreodată.

AI-ul reprezintă un pas înaintea civilizației mașinilor? În mod sigur da, aceste mașini la care faci referire în acest moment nu mai sunt doar niște sisteme pe care le progrămăm ci le învăţăm să realizeze anumite operaţiuni. Vorbesc aici despre AI și machine learning. Revoluţia despre care tot vorbim se referă la faptul că până acum am crezut că învăţarea reprezintă un prerogativ exclusiv uman. Avem de-a face astfel cu un nou tip de „sapiens” care trăiește pe planetă iar provocarea este să înţelegem aceste mașini.

În acest context intervine problema întelegerii fizionomiei acestor noi specii. La ce nivel ne aflăm pe acest subiect?

Aceasta este problema cu care ne confruntăm. Când vorbim despre „mașina sapiens” avem în vedere acel sentiment al oamenilor ca nu mai sunt singurii capabili să realizeze lucruri inteligente pe Pământ. Trebuie să ne obișnuim cu acest salt epistemiologic care până în acest moment s-a evidenţiat atât de limpede și puternic. Corelaţia dintre cantităţile imense de informaţii și capacitatea unui PC de-a le înţelege a deschis orizonturi inimaginabile.

Așadar au inginerii și specialiștii în calculatoare un avantaj clar în acest domeniu? Ei sunt cei care se descurcă cu ușurință în acest hățiș de coduri și informații…

Este parţial adevărat că paradigma despre care discutăm pare că are la bază cunoștinţele inginerești. Însă îmi vine minte o veche zicală a lui Heraclit care spunea că oracolul din Delphi nici nu vorbea, nici nu tăcea, el pur și simplu însemna.

Puteți explica aceasta afirmație pentru cei mai puțin familiarizați cu mitul și cu istoria religiilor?

În termeni contemporani înseamnă că putem interacţiona cu aceste calculatoare care se hrănesc cu date prin intermediul lucrului cu algoritmi. Și, ca să păstrăm analogia, putem vedea aceste mașini ca pe zeităţi capabile să emită niște „profeţii oraculare” cu privire la realitate. Să nu uităm însă că omului îi rămâne ca prerogativ exclusiv capacitatea hermenautică. Să fie aceasta singura noastră speranță de supraviețuire? Așa este. Mașinile inteligente nu trebuie să intre într-o competiţie darwiniană cu omul, ele trebuie să devină aliatul acestuia.

Un alt subiect interesant al eseului este cel al guvernării AI. Cui ar trebui să îi fie încredințată această activitate delicată și ce structură ar trebui să aibă?

Guvernarea reprezintă translaţia contemporană a unui proces străvechi. Tradiţia vestică pe care ne întemeiem datează din vremea „polis-ului” ca modalitate de organizare a societăţii. Piaţa este punctul central, locul în care diverșii membrii ai societăţii se întâlnesc pentru a discuta binele comun. Astfel, pornind de la acest raţionament, trebuie menţionat că o guvernare bună în domeniul AI nu va fi realizată atunci când directivele vin de sus în jos. Vor trebui create spaţii în care oamenii competenţi vor încerca să combine progresul tehnologic cu dezvoltarea efectivă a comunităţii administrate. Pe scurt, trebuie să ne imaginăm existenţa unei agora deschisă în cadrul căreia inteligenţa colectivă va gestiona avansul tehnologic copleșitor din această perioadă istorică întru binele comun.

Tehnologii umanizate. Un proiect sau mai degrabă o simplă dorință?

Când discutăm despre RenAissance (scris în engleză chiar cu litera A de tipar) vrem să subliniem tentativa de a îndepărta informaţia din centrul societăţii digitale pentru a întări rolul principal al omului, așa cum tocmai s-a întâmplat în ultimul sezon al umanismului.

Jocul aptitudinilor și al cunoștințelor revine cu aroganță întotdeauna. Un studiu realizat de Fondazione Poste și Universitatea Oxford (menționat de Elena Agresti și Marco Fiore în cel mai recent număr al revistei noastre – n.red.) are ca subiect principal lipsa competențelor. De ce fel de profiluri vom avea nevoie pentru a putea funcționa în această lume complexă?

Există probleme la nivel de educaţie și formare. Omul trebuie să aibă din nou capacitatea de a decoda ce se întâmplă. Planul de învăţământ din domeniul umanist trebuie actualizat astfel încât oamenii să aibă capacitatea de a interpreta această modificare epistemiologică și de a folosi aptitudinile tehnice care permit să înţelegem ce se întâmplă la nivelul acestor „cutii” care sunt algoritmii. Atât timp cât ne vom raporta la algoritmi ca la niște cutii negre, ei vor decide pentru noi. Pe scurt, noile competenţe trebuie să ne permită transformarea acestor cutii negre în unele transparente.

Un alt aspect pe care trebuie să îl înțelegem este în ce măsura lumea muncii este pregătită pentru impactul pe care îl va avea „a patra revoluție”. În timp ce sindicatele și companiile încă încearcă să înțeleagă aceste schimbări, doctrina socială a luat deja o poziție asupra subiectului protecției drepturilor omului și ale muncitorilor. Poate Papa Francisc să aibă un rol de „înlocuitor”?

Există o cultură ecleziastică ce își propune să aibă un rol de „fermentaţie” la nivelul întregii societăţi. Se pune problema sensului acestor subiecte esenţiale care au nevoie de reflecţie socială și teologică. Mi se pare atât legitim cât și necesar ca implicarea Papei să meargă în această direcţie.

Etica și dezvoltarea tehnologică. Emanuele Severino subliniază în ultimele sale scrieri anumite îngrijorări. Sunt acestea nefondate?

Severino are totuși o poziţie prea tranșantă. De fapt, noi știm că tehnologia nu înseamnă doar o voinţă oarbă de a conduce ci are și un set de răspunsuri pentru întrebările pe care omul și le pune cu privire la realitatea înconjurătoare. În trecut, când omul s-a simţit ameninţat de realitate a inventat instrumentul numit pușcă. Acea pușcă nu este doar un instrument ofensiv ci și unul hermeneutic, care mă determină să împart lumea în prieteni și dușmani. Și aici intervine artefactul tehnologic, ca răspuns al unei întrebări legate de realitate. Doar dacă sunt conștient de acea întrebare care stă la baza artefactului pot avea o relaţie etică cu acesta. A defini un cod etic înseamnă: cererea de la producător la consumator să fie în permanenţă rezonanţă, astfel încât în final cererea să fie s ufocată de indiferenţa și superficialitate.

Autor: Massimiliano Cannata

BIO

Călugăr Franciscan, membru al Ordinului al Treilea Regular – m-am născut pe 20 iulie 1973. În calitate de lector al Universității Pontificale Gregoriene, principalele mele subiecte de interes sunt etica, bioetica și etica tehnologiei. Studiile mele se concentrează în special pe managementul inovației: internetul și impactul erei digitale, biotehnologia ca mijloc de dezvoltare umană și bio-siguranță, dar și neuroștiința. Mă interesează mai ales impactul etic și antropologic al tehnologiei asupra Homo sapiens, luând în considerare faptul că specia noastră trăiește pe această planeta și o transformă de 70.000 de ani, astfel condiția umană este o condiție tehnoumană. Autor a aproximativ 15 cărți și 100 de articole științifice.